Caracterul social și istoric
Este rezultatul interdependenţei dintre educaţie şi societate. Educaţia se supune legilor de dezvoltare a socialului, dar nu este o prelungire a sistemului social, ci o componentă cu un conţinut şi o structură internă care se diferenţiază de alte fenomene sociale. Educaţia este o acţiune socială care mijloceşte relaţia dintre individ şi societate, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul socialului şi invers. În ce priveşte istoricitatea ei, sistemele de educaţie se schimbă în funcţie de tipurile de societate: educaţia a căpătat forme de realizare diferite şi finalităţi diferite în raport cu momentele istorice.
Caracterul naţional al educaţiei
Din punct de vedere formal, educaţia se realizează în structuri naţionale. Limba produce structuri mentale care determină dimensiunea etnică şi naţională a oricărei influenţe bazate pe comunicare. Caracterul naţional al educaţiei se referă la ancorarea educaţiei în realitatea naţională căreia îi aparţine. Faptul că niciun model educativ cât ar fi el de performant nu se poate reproduce perfect într-o altă realitate naţională face legatura cu faptul că educaţia este transmitere culturală şi că aceasta poartă amprenta locală şi naţională.
Caracterul universal al educaţiei
Caracterul universal se referă la faptul că există diemensiuni internaţionale determinate de valoarea ştiinţifică a pedagogiei, dar şi de cererea universal valabilă de educaţie. La acest nivel trebuie subliniată valoarea modelelor educaţionale şi strategiile de preluare a lor.
Există unele probleme de ordin general în educaţie, cu care se confruntă toate sistemele educaţionale şi de care se izbesc toate practicile educative. Spre exemplu, discriminarea sau competiţia exagerată la nivelul şcolii.
Caracterul prospectiv al educaţiei presupune faptul că educaţia ocupă un loc central în posibilitatea de anticipare a viitorului. Orice evoluţie socială şi economică viitoare depinde de progresele şi de resursele intelectuale şi umane ale societăţii.
Educaţia îşi propune să creeze oameni pentru societăţi care nu există încă.
Acest fapt presupune o schimbare de paradigmă în educaţie prin înţelegerea acestui fenomen social ca fiind capabil să creeze indivizi adaptabili, responsabili, capabili de raţionamente anticipative şi de învăţare inovatoare.
Caracterul teleologic al educaţiei
evidenţiaza importanţa studierii finalităţii activităţii umane și diferenţa fundamentală existentă între finalitatea intenţională, proprie activităţii umane şi finalitatea materială, specifică naturii, care intervine spontan, făra conştiinţa unor scopuri declarate şi urmărite în mod explicit.
Caracterul axiologic
presupune că actul educativ se fundamentează pe ceea ce este semnificativ în dezvoltarea persoanei şi a societăţii căreia îi aparţine. Această caracteristică indică interesul sporit pentru valori al procesului educativ care urmăreşte dezvoltarea personalităţii umane conform unui sistem de valori.
