Clasificarea propusă de S. Cristea uzează de două criterii:
- obiectul de studiu specific
- metodologia specifică de cercetare a dimensiunii funcţional-structurale a educaţiei, angajată în mod predominant.
- După modul de raportare la obiectul de cercetare:
- ştiinţe pedagogice fundamentale – cele care studiază domeniile de maximă generalitate ale educaţiei: teoria generală a educaţiei, teoria generală a instruirii, teoria generală a curriculumului, teoria generală a cercetării pedagogice etc;
- ştiinţe pedagogice aplicative/pedagogii diferenţiale – cele care studiază domenii aplicative ale educaţiei:
- ştiinţe pedagogice aplicative pe domenii de activitate: pedagogia socială (pedagogia familiei, pedagogia muncii, pedagogia massmediei, pedagogia grupului şcolar), pedagogia artei, pedagogia sportului, pedagogia militară, pedagogia medicală, pedagogia industrială, pedagogia agrară;
- ştiinţe pedagogice aplicative pe perioade de vârstă psihologică/şcolară: pedagogia antepreşcolară, pedagogia preşcolară, pedagogia şcolară, pedagogia universitară, pedagogia profesională, pedagogia adulţilor;
- ştiinţe pedagogice aplicative pe discipline de învăţământ (metodica/didactica specialităţii): metodica predării limbii române/didactica limbii române, metodica predării matematicii/didactica matematicii etc.; •
Științe pedagogice aplicative în situaţii speciale: pedagogia orientării şcolare şi profesionale, pedagogia deficienţelor de diferite tipuri/defectologie, pedagogia ocrotirii sociale, pedagogia aptitudinilor speciale, pedagogia alternativelor educaţionale.
- După metodologia specifică de cercetare a dimensiunii funcţionalstructurale a educaţiei:
- după metodologia generală sau de tip disciplinar: istoria pedagogiei, pedagogia comparată, pedagogia experimentală, pedagogia cibernetică, managementul educaţiei/pedagogic;
- după metodología de tip interdisciplinar: teoria evaluării, teoria educaţiei, orientarea şcolară şi profesională, educaţia religioasă;
- după metodología de tip interdisciplinar angajată preponderent la nivel terţiar (intersecţii care tind spre hibridare între discipline): logica educaţiei, etica educaţiei, axiologia educaţiei, epistemología ştiinţelor educaţiei, politica educaţiei, planificarea educaţiei, etnometodologia educaţiei, managementul organizaţiei şcolare, managementul clasei de elevi, fiziología educaţiei, igiena învăţării.
Relațiile pedagogiei cu alte științe
Caracterul integrat al pedagogiei este determinat de faptul că omul, ca obiect şi subiect al educaţiei – este studiat şi de alte ştiinţe ale căror rezultate sunt folosite de pedagogie, în rezolvarea şi dezvoltarea problemelor educaţiei.
Legăturile strânse dintre psihologie, filosofie, sociologie, ergonomie, logică, biologie, etică, disciplinele de specialitate, igienă, cibernetică, antropologie, estetică, matematica, IAC etc. şi pedagogie au determinat apariţia unor discipline de graniţă (hibrid).
Relaţia pedagogiei cu IAC ajută pedagogia să folosească şi să adapteze realizările tehnicii la îmbunătăţirea strategiilor şi mijloacelor de instruire.
Relaţia pedagogiei cu biologia, anatomia, fiziologia umană oferă pedagogiei datele necesare realizării educaţiei în strânsă legatură cu legile dezvoltării biologice a omului, ajutând-o să stabilească un regim şi strategii raţionale de învăţare şi dezvoltare.
Relaţia pedagogiei cu sociologia ajută la studierea fenomenului educaţional în strânsă legatură cu relaţiile sociale, relaţiile interumane, instituţiile şi structurile dinamice ale societăţii.
Relaţia pedagogiei cu statistica, matematica oferă pedagogiei posibilitatea de cuantificare a fenomenelor pedagogice, de prezentare a acestora în „date exacte” (procente, diagrame, histograme, grafice etc.).
Relația dintre pedagogie și psihologie reliefează faptul că procesele psihice, conștiința și personalitatea se dezvoltă și se manifestă exclusiv în procesul educațional.
Raportul dintre pedagogie și antropologie surprinde conexiunea dintre evoluția și variabilitatea biologică a omului în corelație cu influența unor factori socioculturali.
Raportul dintre pedagogie și grafologie surprinde caracteristicile și particularitățile individuale ale personalității prin intermediul scrisului.
De ce este importantă studierea pedagogiei?
Studiul pedagogiei, considerat absolut necesar în formarea cadrelor didactice, urmează un demers metodologic prestabilit care ar trebui să-i sprijine pe viitorii profesori să îndeplinească cu succes profesiunea didactică.
Rigorile pedagogiei ca știință asigură calea spre dobândirea unor cunoștințe necesare ocupației didactice, dar de multe ori nu își găsesc o aplicare eficientă în practică. Nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu domeniul științific, ci pentru că indivizii ce visează să fie profesori perfect pregătiți, chiar dacă dețin întreaga teorie pedagogică, de fapt nu realizează cât de importantă este implicarea lor sufletească, dedicarea în întregime acestei profesiuni și stăpânirea strategiilor prin care să ajungă la sufletele elevilor.
Ce îi lipsește „pedagogiei”?
Posibilitatea de a-i selecta pe cei care sunt cu adevărat interesați, dedicați, implicați cu toată ființa lor în activitatea profesorală.
Desigur, nu este doar datoria acestei științe, ci și a ministerului de resort, a inspectoratelor sau a oricărei instituții de stat responsabilă în selecția și formarea profesorilor. Ca atare, un absolvent slab pregătit și lipsit de orientare este de multe ori exponent al superficialității, al formalismului, al lipsei de rațiunea în luarea deciziilor. O astfel de situație conduce la declinul prestației pedagogice, iar impactul unei prestații mediocre se oglindește asupra fiecărei generații de absolvenți, întrucât mentalitățile formate de acesta afectează în viitor în mod fundamental societatea, familia și propria dezvoltare a personalității.
