Una din problemele care se pot pune în legătură cu statutul eticii este aceea a justificării ei ca disciplină filozofică şi ştiinţifică.
Argumentele potrivit cărora etica este o disciplină filozofică sunt următoarele:
– a apărut şi s-a dezvoltat pe tărîmul filozofiei, fiind parte componentă a operei majorităţii filozofilor importanţi pe care i-a dat istoria filozofiei;
– are la bază o concepţie generală asupra existenţei, fiind indispensabilă unei filozofii despre om;
– desfăşoară un demers sintetic şi conceptualizant, categoriile sale fiind de aceeaşi înălţime conceptuală cu categoriile filozofice;
– abordează realitatea ca relaţie a subiectului cu obiectul, la nivelul maxim de interpretare, propriu filozofiei.
Etica este o disciplină ştiinţifică, deoarece în cadrul său sunt elucidate două grupuri de probleme:
1) probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa moralei;
2) probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi norme să se conducă în viaţă.
Există şi alte argumente pentru a demonstra că etica este o disciplină ştiinţifică:
– are un obiect propriu de studiu: morala;
– tinde spre o explicaţie conceptual-logică a obiectului său;
– îşi revendică o modalitate proprie de abordare, fiind, prin excelenţă, o disciplină axiologică şi normativă.
