Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Premise interne şi externe. Statul geto-dac s-a constituit la o treaptă avansată a dezvoltării societăţii tracilor de nord. Procesul de unificare a tracilor de nord a fost generat de mai mulţi factori.

E necesar să menţionăm în primul rând premisa economică, în cea de a doua etapă a epocii fierului (Latene) în spaţiul locuit de daci au fost realizate progrese considerabile în metalurgia fierului: colecţionarea brăzdarului de fier (secolul al II-lea î.Chr.), a altor unelte de muncă cu o productivitate mai înaltă, a diferitor arme etc.

În acelaşi timp, se amplifica schimburile economice cu oraşele şi statele vecine, mai ales cu oraşele-colonii greceşti. Negustorii eleni aduceau în localităţile geto-dace obiecte de artă, bijuterii, vin de calitate în amfore etc., iar de aici procurau produse agricole, miere, blănuri ş.a. Ca urmare a dezvoltării relaţiilor comerciale s-a impus circulaţia monetară.

Aceste schimbări dinamizau tot mai mult legăturile din interiorul spaţiului locuit de tracii de nord. La început, în secolul al IV-lea î.Chr., se răspândeau monedele oraşelor greceşti (Istria, Tira), a Macedoniei, Traciei elenizate. Spre sfârşitul secolului al IV-lea apare moneda proprie geto-dacă. Monedele prezentau imitaţii ale celor de argint bătute în Macedonia sub Filip al II-lea şi apoi sub Alexandru cel Mare, fiind răspândite pe întreg spaţiul locuit de geto-daci.

Nivelul atins cu timpul de societatea geto-dacă a favorizat mai târziu şi legăturile ei sub diverse forme cu civilizaţia romană. Cu începere din secolul al II-lea î.Chr., odată cu penetraţia economică romană în Peninsula Balcanică, în spaţiul geto-dacic pătrund obiecte de export romane (ceramică, piese de argint, bronz, fier şi sticlă, precum şi monede romane). Băştinaşii exportau vite, piei, blănuri, grâne, lemn şi alte produse. Influenţa romană se resimte şi în viaţa spirituală: în religie, în scriere cu litere latine, în acumularea cunoştinţelor ştiinţifice etc. Contactul cu romanitatea a favorizat declanşarea procesului de romanizare.

Toată comunitatea tracilor de nord recunoşteau acelaşi zeu suprem - Zamolxis, iar aceasta favoriza consolidarea lor etnică. Herodot scria, că geţii "nu recunosc alt zeu afară de al lor". Acest pasaj a fost interpretat de către cunoscutul istoric român Vasile Pârvan drept o dovadă că geţii credeau într-o singură zeitate, adică erau monoteist;, în realitate Zamolxis era zeul suprem, aflat în vârful unui panteon restrâns, în acest panteon se mai afla zeiţa Bendida (ea prezenta cultul fertilităţii), o zeiţă (căruia nu i s-a păstrat numele) ce prezenta cultul ocrotirii căminului familiar, era de asemenea răspândit cultul zeului războiului (călăreţul trac) ş.a. Geto-dacii aucreat lăcaşe de cult - sanctuare. Construcţiile acestor sanctuare demonstrează că geto-dacii aveau cunoştinţe în domeniul matematicii şi astronomiei (sanctuarele de la cetatea Blidaru, Sarmizegetuza, Butuceni (Orhei) ş.a.).

Unificarea politică a geto-dacilor a fost favorizată şi de evenimentele externe. O primejdie reală pentru geto-daci a prezentat pătrunderea romanilor în zona Mării Negre şi în Dobrogea (secolul I î.Chr.). Totodată, în această perioadă scade atât puterea triburilor celtice, aşezate în vestul spaţiului Carpato-Dunărean şi în zona intra­carpatică, cât şi rolul militar şi politic al tribului germanic al bastarnilor, stabiliţi în secolele III-II î.Chr. în regiunile de silvostepă dintre Carpaţi şi Nistru.

Apariţia formaţiunilor social-politice premărgătoare organizării statale. Nivelul înaintat de dezvoltare a societăţii geto-dace în a doua etapă a epocii fierului a favorizat accentuarea diferenţierii sociale şi apariţia unor formaţiuni social-politice anterioare organizării statale. Forma de organizare social-politică era prezentată la acea etapă de uniuni tribale, conduse de şefi militari (unii dintre acestea sunt menţionaţi în izvoarele scrise şi pe monede, cu denumirea de basilei).

O asemenea uniune (comunitate) şi organizare a geto-dacilor întâlneşte la 514 regele persan Darius în Dobrogea în timpul conflictului său cu sciţii. Informaţii preţioase despre o altă uniune de triburi geto-dace de la nord de Dunăre ne transmite istoricul grec Adrian din secolul al II-lea î.Chr. El a descris atacul lui Alexandru Macedon din anul 335 î.Chr. asupra geţilor din Câmpia Dunăreană. Geţii concentrase lângă o cetate slab întărită 4000 de călăreţi şi 10.000 de pedeştri. în faţa puternicii oşti a lui Alexandru ei au preferat să se retragă, fiind urmăriţi de pedestrimea macedoneană, care îşi croia drumul prin lanurile de grâu ale geţilor.

De asemenea în Câmpia Munteană devine cunoscută la sfârşitul secolului al IV-lea Î.Chr, o puternică uniune politică a geţilor, condusă de regele Dromichaetes. în anul 300 Î.Chr. Dromichaetes înfruntă o campanie militară a regelui macedonean al Traciei - Lysimach, făcându-l prizoner pe fiul acestuia, într-o nouă campanie la 292 î.Chr. Lysimach este din nou înfrânt de către Dromichaetes şi este luat chiar el prizonier. Dromichaetes, însă, nu-l omoară, ci dă un ospăţ regal în onoarea lui şi îl eliberează în schimbul păcii, căsătorindu-se cu fiica lui Lysimach.

În secolele III-II Î.Chr, izvoarele menţionează doi basilei geto-daci, care aveau sub autoritatea lor colonia Histria. Este vorba de Zalmodegikos, apoi de Rhemaxos. în Transilvania şi în vestul Moldovei (prin anul 200 Î.Chr.) era cunoscută căpetenia unei uniuni tribale - Oroles, care, fiind înfrânt de bastarni, şi-a chemat din nou oastea la luptă, ieşind biruitor. Tot în această zonă este situată de izvoarele scrise (Trogus Pompeius) stăpânirea regelui dac Rubobostes în a doua jumătate a secolului al II-lea Î.Chr.)

Uniunile tribale menţionate mai sus corespundeau etapei de organizare social-politică a geto-dacilor, care a precedat apariţia statului condus de Burebista.

Războaiele unificatoare ale lui Burebista. în anul 82 î.Chr. (după cum rezultă din afirmaţia istoricului lordanes) îşi începe activitatea sa de unificator al triburilor geto-dace Burebista, conducătorul unei uniuni tribale. El întreprinde pentru aceasta^două mari campanii militare.

În anii 60-59 î.Chr. după ce a unificat triburile din interiorul cercului carpatic, Burebista şi-a îndreptat acţiunea împotriva celţilor din sud-vestul şi nord-vestul Daciei, ajungând până în Macedonia şi la Dunărea mijlocie. Apoi urmează ofensiva lui Burebista spre Câmpia Panonică, unde atacă triburile celtice ale boilor şi tauristicilor. Fiind distruşi, celţii se retrag în Galia (Franţa) şi Noricum (Austria), în urma acestei campanii Burebista îşi consolidează stăpânirea pînâ la Morava şi Dunărea mijlocie, devenind o forţă militară importantă, căci cum scria Strabon, el "a ajuns să fie temut chiar şi de romani".

O altă campanie militară a lui Burebista începe în anul 55 î.Chr., fiind îndreptată spre zona Mării Negre, în urma acestei ofensive el îi supune pe bastarni, stabiliţi între Carpaţi şi Prut, pe sarmaţii din zona Bugului, apoi cucereştele coloniile

greceşti: Olbia, Tiras, Histria ş.a. Unele colonii, ca Dionysopolis (Balcic), i-au câştigat bunăvoinţa prin supunere benevolă.

Astfel, regatul lui Burebista se întindea: de la Dunărea mijlocie (la vest) până la gurile Bugului (la est), şi de la Carpaţi! Păduroşi (la nord) până la Munţii Balcani (la sud). Statul nou creat era cunoscut sub numele de Dacia.

în lucrările istoricilor continuă discuţia privind teritoriile şi triburile ce se aflau iniţial sub ascultarea lui Burebista, precum şi mersul acestui proces de unificare.

Unii istorici susţin că activitatea unificatoare Burebista a început-o în regiunile intramontane, unde putea să se afle o formaţiune politică, asupra cărui fapt arată şi puternicile cetăţi ce se aflau acolo. Se menţionează şi faptul că în anul 80 Î.Chr. Burebista a atacat la graniţele Transilvaniei triburile celte ale bolilor şi tauristicilor.

Alţi istorici presupun că Burebista a fost conducătorul unei uniuni politice din câmpia de la nord de Dunăre, care apoi şi-a extins puterea şi asupra spaţiului locuit de daci din zona intracarpatică. Aceşti istorici pornesc de la faptul că cetăţile din Munţii Orăştiei au fost ridicate în timpul lui Burebista şi consideră că iniţial aici n-au putut exista un centru de organizare politică.

In sfârşit, o a treia părere susţine că Burebista, fiind ajutat de Deceneu, şi-a strămutat reşedinţa din Câmpia Munteană în zona Munţilor Orăştiei.

Statul dac şi societatea dacică. Despre rezultatele procesului de unificare ne mărturisesc izvoarele istorice scrise. Geograful Strabon (64/63 î.Chr. - 19/21 d. Chr.) menţionează că "ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de desele războaie, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, cumpătare şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a întemeiat o mare stăpânire". ^ Iar într-o inscripţie din Dionysopolis, închinată lui Acornion, trimis ca sol la Burebista, regele geto-dac era caracterizat drept "ce/ dintâi şi cel mai mare dintre regii care au domnit peste Trăda, stăpân al ţinuturilor din stânga şi din dreapta Dunării".

Caracterul de formaţiune statală al stăpânirii lui Burebista rezultă din organi­zarea ei internă. Urmând exemplul regatelor elenistice, care aveau o autoritate cen­trală puternică, Burebista a introdus obiceiuri noi cu caracter de legi, numite "bele-gines". Conform acestor legi conducerea se afla în mâinile regelui. El numea demni­tari, care controlau îndeplinirea obligaţiilor comunităţilor intrate în regat.

Pe lângă rege era un consiliu de sfetnici. Autoritatea spirituală supremă în stat aparţinea marelui preot. Această funcţie era deţinută de Deceneu, care l-a ajutat pe Burebista să unifice statul. Marele preot deţinea şi funcţia de vice-rege şi putea să devină chiar rege.

Statul dac îşi organiza relaţiile cu populaţiile şi diferitele comunităţi locale supuse (săteşti, formaţiuni tribale sau uniuni tribale) impunându-le o triplă obligaţie: 1) de a plăti tribut; 2) de a pune la dispoziţie un anumit număr de ostaşi în caz de; 3) de a nu duce o politică externă proprie şi independentă.

Statul geto-dac al lui Burebista era o monarhie cu un pronunţat caracter militar.^

în zona Munţilor Orăştiei Burebista a ridicat un întreg sistem de fortificaţii - cetăţile de la Blidaru, Piatra Roşie, Costeşti, Baniţa şi Câmpina. O fortăreaţă a fost înălţată pe Muntele Sfânt - Dealul Grădiştii.

Puterea militară a geto-dacilor era impunătoare. După afirmaţiile lui Strabon Burebista avea o armată de 200.000 de oameni. Pentru comparaţie arătăm că armata

Imperiului Roman număra circa 600000 de oameni. Menţionam, totodată, că unii istorici consideră afirmaţiile lui Strabon ca fiind exagerate.

Acelaşi Strabon spune că Burebista a consolidat statul şi "prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultarea faţă de porunci". La sfatul lui Deceneu, scrie Strabon, geto-dacii "taie viţa de vie şi decid să trăiască fără vin".

Societatea geto-dacică era alcătuită din câteva categorii sociale de oameni: pătura sacerdotală (preoţească), pătura de artistocraţi (numiţi tarabostes sau pileaţi) şi masa de producători (comaţi). Producătorii agricoli erau organizaţi teritorial în obşti săteşti. Ei plăteau grosul tributului (în produse, bani, muncă) şi prestau serviciul

militar.

Societatea dacică nu a fost o societate de tip clasic sclavagist, ci una tributală,

adică bazată pe relaţii tributale.

Politica externă a lui Burebista avea drept scop principal îndepărtarea de la hotarele Daciei a primejdiei unei cuceriri romane, în anul 49 î.Chr, la Roma începe războiul civil dintre Caesar şi Pompeius. Dorind ca romanii să-i recunoască stăpânirile sale Balcanice, Burebista îl trimite pe acelaşi Acornion în solie la Pompeius, rivalul lui Caesar. Dar, după victoria acestuia din urmă la Phursalos, o ciocnire între romani şi geto-daci devenea inevitabilă. Ea, însă, n-a avut loc, deoarece în 44 î.Chr, mai întîi Caesar a fost asasinat, iar apoi şi Burebista a căzut victima unui complot, organizat de către căpeteniile de triburi, care erau nemulţumiţi de puterea centralizată a regelui.

După înlăturarea lui Burebista "marea stăpânire" a fost împărţită în patru, apoi în cinci formaţiuni politice. Deceneu a rămas conducător al nucleului intercarpatic al statului lui Burebista. L-a urmat Comosicus, apoi Coryllius (Scoryllius). în zona Banatului şi Olteniei este semnalat regele Costiso, care a întreprins mai multe incursiuni peste Dunăre. Alţi conducători ai geto-dacilor din partea Dobrogei (Rolles, Dapyx) treptat cad în supunere faţă de Roma. Organizaţia statală geto-dacă continuă să se păstreze numai în zona intermontană, care s-a consolidat în timpul domniei 1ui Decebal (87-106 d.Chr).

Deşi regatul lui Burebista s-a descompus, el a avut o mare importanţă istorică. Pe plan intern, statul nou creat a consolidat unitatea etnică a geto-dacilor, în spaţiul locuit de ei mai târziu s-a înfăptuit romanizarea, care s-a încununat cu formarea poporului român. Pe plan extern, geto-dacii s-au afirmat prin "marea stăpânire" a lui Burebista drept o forţă politică influentă în viaţa politică a Europei de Sud-Est din acea epocă.

Загрузка...