Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În vreme ce Franţa mergea dinspre anarhia nobiliară către absolutismul monarhic, în partea septentrională a Ţărilor de Jos burghezia protestantă instituia republica. “Calicii” puseseră mâna pe gurile râului Escaut, debuşeul maritim al regiunii, în vreme ce Wilhelm de Orania trecea Rinul şi invada Olanda. Stările Generale se grăbiră să-l proclame guvernator (stathouder); dar succesul începu să se întrezărească abia în 1573 după victoria de la Alkmaar şi înlocuirea ducelui de Alba. Când noul guvernator muri, trupele spaniole rămase fără comandant jefuiră Anvers şi Maastricht şi masacrară populaţia. Îngrozite, provinciile catolice din sudul Ţărilor de Jos, care rămăseseră loiale lui Filip, semnară cu olandezii “Pacificarea de la Gand” (8 noiembrie 1576) ordonând expulzarea spaniolilor şi restaurarea libertăţilor tradiţionale. Regele îl trimise atunci pe don Juan de Austria, care ratifică “Pacificarea” doar pentru a-şi încălca aproape imediat promisiunile cucerind oraşul Namur; muri un an mai târziu dar diplomaţia sa abilă reuşise deja să dezbine nordul protestant şi mai avansat economic de sudul catolic. Ruptura fu consfinţită în 1579 prin realizarea “Uniunii de la Arras” de către provinciile meridionale ale Ţărilor de Jos, supuse lui Filip II, cărora li se opuneau cele 7 provincii olandeze asociate în “Uniunea de la Utrecht” sub conducerea lui Wilhelm, a cărei independenţă fu proclamată formal la 22 iulie 1581. Chiar şi în interiorul acesteia apărură diviziunii în jurul ideii de a chema un suveran străin. Seniorii din Brabant, ostili casei de Orania, apelară la fiul împăratului german, care fu repede înlăturat de fratele lui Henric III; încercând să conducă despotic, acesta fu şi el depus în 1583. Puterea rămase astfel stathouderului şi Stărilor; când Wilhelm fu ucis de un asasin plătit în 1584, conducerea îi fu oferită reginei Angliei. Elisabeta refuză, dar încheie în schimb o alianţă şi îl trimise pe favoritul ei, Leicester, cu un important ajutor militar împotriva trupelor spaniole conduse de Alessandro Farnese, excelent general şi om politic, care reuşise să recucerească Anvers. Leicester, în schimb, reuşi să se certe cu Stările şi fu rechemat; iar fiul “Taciturnului”, Mauriciu de Nassau, deveni stathouder.

Se născuse astfel, în convulsiile războiului anti-spamiol şi ale luptelor de partide, prima republică burgheză. “Uniunea de la Utrecht” era o alianţă creată ad hoc pentru necesităţile războiului; circumstanţele politice interne şi externe au transformat-o în cadrul instituţional necesar concilierii libertăţilor tradiţionale ale provinciilor de sorginte medievală cu avântul economic modern. Regimul olandez era astfel o “democraţie autoritară” dominată de stathouderii din familia de Nassau- Orania contrabalansaţi de Stările Generale de la Haga şi de autonomiile provinciale. Pe bună dreptate J. Huizinga considera că în noua republică

statul era cât se poate de conservator, clădit pe o obârşie veche, ataşat de tradiţie şi de vechile drepturi. Simţul de libertate era viu, dar ideea de libertate era cea a Evului Mediu...Abia în epoca răzvrătirii, când noţiunea de “patrie” şi chiar şi cuvântul “Olanda” încep să aibă un sunet de clopote şi trâmbiţe, se bolteşte deasupra conceptului strâmt medieval o idee de străduinţă comună şi de suferinţă comună...

Un stat extrem de slab şi de descentralizat servea însă excelent interesele economice ale burgheziei comerciale, a cărei bogăţie constituia baza puterii olandeze. Prin crearea Companiei Indiilor Orientale (1602) şi a Băncii din Amsterdam (1608) ei vor deveni stăpânii comerţului mondial. Compania Indiilor Orientale a fost fondată la iniţiativa Stărilor şi a stathouderului în scopul creării unui imperiu colonial olandez cu caracter comercial. Enormele dividende ale acţiunilor Companiei şi caracterul monopolist au dus la expansiunea ei în întreaga Asie prin eliminarea celorlalte puteri coloniale în prima jumătate a secolului XVII. Compania s-a transformat într-un veritabil “stat în stat”, model pentru instituţiile capitaliste similare din întreaga Europă; abia pe la 1700 a intrat în declin, datorită concurenţei engleze, falimentând la sfârşitul secolului XVIII.

Загрузка...