Impresionanta noastră abilitate de astăzi de a transmite mesaje instantaneu, la distanţe uriaşe, şi înţelesuri similare unor milioane de oameni simultan, ne este atat de familiară tuturor, încat ne vine uşor să privim acest lucru cu nonşalanţă. Totuşi, din perspectiva vieţii umane, aşa cum există ea din timpurile străvechi, ceea ce facem noi astăzi cand deschidem ziarul, deschidem radioul, mergem la un film sau privim la televizor reprezintă o schimbare cu adevărat extraordinară în comportamentul legat de comunicarea umană.

            În pofida cercetărilor neobosite şi a celor mai mari eforturi analitice ale cercetătorilor care au studiat comunicarea în ultima jumătate de secol, nu suntem siguri ce înseamnă această schimbare, cum ne influenţează ea din punct de vedere individual sau colectiv, sau cum va modela ea viitorul nostru. Cu alte cuvinte, implicaţiile, influenţele şi consecinţele dezvoltării impetuoase a mass-media sunt, pană în prezent, incomplet înţelese. Totuşi în prezent este clar că mass-media influenţează publicul şi întreaga societate. Ceea ce nu înţelegem pe deplin este cum şi în ce măsură. Cu alte cuvinte, căutăm să înţelegem cum are loc comunicarea de masă şi ce consecinţe are ea atat pentru indivizi, cat şi pentru ordinea socială.

            Una din modalităţile de a aborda o astfel de lucrare este să oferim o perspectivă istorică largă, în cadrul căreia apariţia rapidă a mass-media curente poate fi înţeleasă ca unul din cele mai radicale progrese ce au avut loc în cadrul abilităţii de a comunica a lui homo sapiens. După cum vom vedea, anumite schimbări revoluţionare anterioare referitoare la capacitatea oamenilor de a transmite anumite înţelesuri către alţii au avut influenţe cu adevărat puternice în dezvoltarea gandirii, comportamentului şi culturii. Dacă vom înţelege aceste schimbări şi consecinţele lor, vom putea evalua mai uşor un aspect important al mass-media contemporane; deşi au apărut foarte recent, ele sunt deja atat de importante pentru viaţa noastră zilnică, încat ar putea să ajute la modelarea destinului speciei noastre, în viitor.

            Deşi experienţa anterioară nu este un ghid sigur pentru viitor, merită să privim înapoi pentru a vedea ce s-a întamplat în anumite perioade, cand oamenii au devenit capabili să comunice pe căi total diferite. Este potrivit aşadar să începem cu începutul şi să vedem pe scurt unde şi cînd a apărut comunicarea umană, cums-a îmbunătăţit brusc în anumite perioade în cursul îndelungat al dezvoltării preistorice şi istorice şi cum au afectat acele schimbări cursul vietii oamenilor obişnuiţi.

            Inceputurile

 

            Pe baza fragmentelor de fosile adunate cu multe eforturi de către paleoantropologi timp de mai bine de un secol, s-a constatat că procesul evolutiv care, în cele din urmă a avut ca rezultat oamenii contemporani datează de aproximativ 70 de milioane de ani. Aceştia au identificat o creatură mică, asemănătoare şobolanului (proconsul), care a trăit pe vremea dinozaurilor, ca fiind strămoşul nostru îndepărtat. Pornind de la acest început nefavorabil, a evoluat ordinul primatelor – mamifere cu maini şi picioare flexibile, fiecare avand cinci degete. Totuşi, au trebuit să treacă milioane de ani înainte ca primele animale asemănătoare maimuţei să populeze Africa sub-Sahariană, probabilul loc de origine al familiei umane.

            Diferite forme de primate au evoluat în urmatoarele epoci. Majoritatea erau mici şi trăiau în copaci. După şi mai multe epoci, o anumită specie, de mărimea unei pisici domestice, a început să se adapteze la viaţa pe uscat, precum şi la cea în păduri. Nu era singura capabilă să se deplaseze pe uscat, dar avea o caracteristică importantă: raportul său corp-creier era mai mare decat acela al majorităţii contemporanilor săi. Acest tip de capacitate a creierului, care este în principiu corelată cu abilitatea de învăţare, va fi un factor decisiv în evoluţia fiinţelor omeneşti.

            Multe forme de primate antice au supravieţuit un timp, dar în cele din urmă au pierdut bătălia pentru hrană sau teritoriu şi au dispărut. Totuşi, într-un anumit moment, fiinţele umane contemporane şi primatele moderne – ca cimpanzeii şi gorilele – au avut un strămoş comun (dryopithecus). Animalul nu era mai mare decat un caine obişnuit, dar avea maini, picioare, palme şi tălpi, asemănătoare cu cele a familiilor de maimuţe, aşa cum le cunoaştem acum.

Au fost găsite unele rămăşiţe în Cheile Olduvai din Africa a unei fiinţe numite australopitecul care a trăit cu aproximativ 5,5 milioane de ani în urmă şi este acceptat ca fiind prima primată clasificată ca un hominid – deci făcand parte din famila umană. Termenul „australo” înseamnă „din sud” (cu referire la Africa) şi nu are nici o legătură cu Australia.

            Prea puţin se cunoaşte despre modul de viaţă de austrolopitec, dar concomitent cu el au existat o serie de fiinţe proto-umane, care mergeau în poziţie verticală şi care au ocupat diferite părţi din Europa, Africa şi Orientul Apropiat timp de mai multe milioane de ani. Modul lor de comunicare, dacă aveau unul , este total necunoscut. Totuşi, pe măsură ce timpul trecea, capacitatea creierului la aceste fiinţe se mărea.

            În cele din urmă, cam acum două milioane de ani, a apărut unul dintre primii noştri strămoşi (homo habilis). Aceştea au fost foarte importanţi pentru evoluţia omului. Ei au început să confecţioneze unelte, apoi a urmat stăpanirea focului. Aceste inovaţii timpurii – unelte din piatră necioplită şi îmblanzirea focului – ar putea reprezenta ca primii paşi timizi în evoluţia culturii umane. Putem încerca să definim cultura ca fiind transmiterea către generaţiile următoare a soluţiilor pentru rezolvarea unor probleme de viaţă. Confecţionarea uneltelor şi folosirea focului de către strămoşii noştri primitivi i-a diferenţiat definitiv de celelalte animale ale timpului lor. În cele din urmă, civilizaţia umană se va naşte din această bază elementară.

            Mai tarziu a apărut un alt hominid (homo erectus), care folosea topoare cioplite, cu doua muchii şi alte unelte modelate din piatră şi apoi chiar din cremene. Aceste fiinţe umane erau aproape de mărimea noastră. Raportul corp-creier crescuse. Volumul creierului lui era de 600 de cm cubi; al nostru este de aproximativ 1500 cm cubi. Cu toate acestea, ei evoluau şi transmiteau urmaşilor moduri de supravieţuire pe care nici o altă specie nu le stăpanea. Erau vanători şi culegători foarte iscusiţi.

            Procesul evolutiv al dezvoltării omenirii a durat 70 milioane de ani. În acest timp omul s-a dezvoltat pană la confecţionarea hainelor, îmblanzirea animalelor, păstrarea şi confecţionarea hranei si altele.

            O teorie a tranziţiilor

            Toate aceste consideraţii despre evoluţia omenirii constituie un preludiu la anumite întrebări grave care sunt esenţiale pentru preocupările din acest domeniu.

            După cum am observat mai sus, scopul nostru general este de a încerca să înţelegem consecinţele marilor schimbări din cadrul comunicării, care au avut loc recent ca rezultat al inventării şi răspandirii mass-media. După cum am afirmat mai sus, o cale de a evalua implicaţiile revoluţiei de astăzi în comunicare este să vedem ce s-a întîmplat mai demult cu omenirea, atunci cand au avut schimbări la fel de radicale în abilitatea de a transmite înţelesuri.

Experienţa timpurie a speciei umane pe planeta noastră este adesea descrisă de către arheologi şi alţi învăţaţi în termenii epocilor. De exemplu, în epoca pietrei, veche, mijlocie şi nouă, sau epoca bronzului şi cea a fierului. Acestea nume se referă la perioade – unele scurte, iar altele de multe secole – în timpul cărora oamenii antici au confecţionat unelte din diferite materiale sau au elaborat diferite tehnologii pentru a-şi rezolva problemele în ceea ce priveşte producerea de alimente sau construirea armelor. Acele intervale şi subdiviziunile lor (paleolitic, mezolitic, neolitic etc.), sunt fără îndoială utile în urmărirea dezvoltării tehnologiei şi al abilităţii de a confecţiona unelte, dar nu reuşesc să se concentreze pe un aspect mult mai important al existenţei umane – abilitatea de a comunica.

            O modalitate mult mai semnificativă prin care să studiem dezvoltarea umană este să definim o serie de „epoci” în care strămoşii noştri, atat primitivi cat şi moderni, au înregistrat progrese succesive în abilitatea de a schimba, înregistra, recupera şi disemina informaţii. La urma urmei, chiar aceste abilităti au permis formelor hominide, care s-au succedat de-a lungul erelor de evoluţii să gandească în mod progresiv, să inventeze, să acumuleze şi să transmită unii altora soluţii unice ale problemelor de viaţă.

            Dacă observăm dezvoltarea omenirii din punct de vedere al epocilor de comunicare din ce în ce mai sofisticate, aceasta nu înseamnă că alte chestiuni nu sunt importante. Este util să identificăm epocile pe parcursul carora un anumit tip de oameni sau altul loveau animalele cu pietre sau cremene, sau se loveau unul pe celălalt cu topoare făcute din bronz sau fier. Cu toate acestea, progresele semnificative şi foarte rapide în ceea ce priveşte civilizaţia făcute de homo sapiens în timpul ultimilor 40000 de ani au deprins mai mult de măiestria sistemelor de comunicare decat de materialele pe care le foloseau pentru a construi unelte. Dacă nu este uşor să facem deducţii despre condiţia culturală umană pornind de la oase vechi şi artefacte, este cu mult mai dificil să reconstituim modalitatea în care oamenii comunicau şi ce însemna aceasta pentru modul lor de viaţă.Totuşi stăpanirea sistemelor de comunicare, folosite la stocarea informaţiilor, schimbul şi transmiterea lor, reprezintă punctele de răscruce în istoria şi chiar preistoria umană. Abilitatea din ce în ce mai mare de a comunica complet şi precis a fost cea care a condus la dezvoltarea progresivă a tehnologiei complexe, la crearea miturilor, legendelor, explicaţiilor, logicii, obiceiurilor şi a regulilor complexe de comportament care fac posibilă civilizaţia.

            În acest caz, istoria exisenţei umane ar trebui explicată mai adecvat, printr-o teorie a tranziţiilor – adică în termenii unor etape distinctive în dezvoltarea comunicării umane, fiecare dintre ele avand consecinţe profunde asupra vieţii sociale individuale şi colective.

            Epoca semnelor si a semnalelor

 

            A început cu mult înainte ca strămoşii noştri primitivi să meargă în poziţie verticală. La început aceste fiinţe comunicau la fel ca şi animalele, dar pe măsură ce capacitatea creierului se mărea şi comportamentul de comunicare era mai bine reprezentat. Pe măsură ce capacitatea de învăţare a evoluat de-a lungul a milioane de ani de dezvoltare preumană, sistemele de comunicare, bazate pe semne şi semnale au devenit, fără îndoială, din ce în ce mai elaborate, convenţionale şi într-adevăr mai eficiente.

            Din  dovezile  putine de  care  dispunem  se  pare ca  primele  fiinte  umane comunicau printr-un numar limitat de  sunete  pe  care  erau  capabile  sa  le  produca  fizic, cum  ar  fi  maraituri,mormaieli  si  tipete, si  prin limbajul  corpului, care  includea  probabil  semnale facute  cu  bratele sau  mainile, precum  si  miscari  si pozitii  mai  ample.Apoi, dupa  indelungate perioade  de  timp acele  capacitati  s-au  dezvoltat  si  au  devenit, in  mod  avantajos  moduri  de  comunicare din  ce in ce mai  complexe  si  relativ eficiente, bazate pe  reguli  comune  de  interpretare. Totusi,  acele  moduri  de  comunicare  nu  s-au transformat in  sisteme de limba/vorbire de felul celor  ce ne  sunt  familiare  noua.

            De  exemplu, este  absolut  posibil  sa  comunici  prin semnale  facute  cu bratele  si  mainile, semnale  care nu  depind  de  cuvinte  pronuntate. Vedem  acest  lucru  tot  timpul  la  televiziune,atunci  cand  arbitrul  de  fotbal  semnalizeaza  cu mainile pentru  a indica „off side” , „placare” , „time out” etc. Ne  putem  imagina cu  usurinta pe  oamenii  preistorici folosind  gesturi  similare  pentru  a coordona  o  vanatoare sau  pentru  a-si indica planurile, concluziile  si parerile.

            Prin urmare,oamenii din Epoca semnelor si semnalelor erau nevoiti sa-si  transmita mesaje simple,cu un ritm lent de comunicare .Astfel,tot asa cum uneltele lor erau primitive,asa si modurile lor de comunicare erau greoaie in comparatie cu sistemele de limba.Aceasta limitare a avut implicatii foarte importante pentru natura vietii lor sociale si mai ales pentru procesele lor de gandire.S-a stabilit foarte clar ca tehnicile pe care noi le folosim in comunicarea cu altii sunt aceleasi cu cele pe care le folosim cand comunicam cu noi insine.Cu alte cuvinte,regulile de gandire merg in paralel cu regulile de vorbire.Gandul si rationamentul sunt manipulari interne ale limbii.

            Epoca vorbirii si a limbajului

            Acum aproximativ 35.000 de ani, se folosea limbajul. Implicaţiile traiului într-o societate în care procesul fundamental de comunicare este vorbirea nu reprezintă un mister pentru noi. În prezent, există încă societăţi analfabete şi care răman la tradiţia orală. Evident, toţi oamenii trăiesc astăzi într-o societate orală, dar cei mai mulţi au depăşit limitele acestei etape adăugand scrisul, tipăritul şi mass-media moderne.

            Abilitatea de a folosi limbajul nu a produs mari schimbari,dar a permis evolutia conditiei umane.Cuvintele,numerele si alte simboluri,regulile de limba si logica au dat posibilitatea fiintelor umane sa faca fata mediului inconjurator,fizic si social,folosind modalitati care erau absolut de neconceput in erele precedente,cand se foloseau semne si semnale.Utilizand sistemele de simboluri,indivizii au putut clasifica,abstractiza,analiza,sintetiza si specula.Ei puteau memora,transmite si receptiona mesaje mult mai lungi,mai complexe si mai subtile decat cele transmise cu ajutorul formelor de comunicare anterioare.Pe scurt, evolutia catre vorbire si comunicare prin limbaj a permis cateva modificari uluitoare in existenta umana,pe masura ce societatile din diferite parti ale lumii au facut tranzitia de la un mod de viata bazat pe vanatoare si cules,la dezvoltare marilor civilizatii clasice.Daca este adevarat ca limbajul singur nu a produs toate aceste schimbari,ele ar fi fost imposibile in absenta lui.

 

 

            Epoca scrisului

 

            În urmă cu numai 5000 de ani, fiinţele umane au traversat Epoca scrisului.

In jurul anului 4000 i.H apar primele inscriptii carora li se pot asocia anumite semnificatii,in Mesopotamia si Egipt majoritatea erau desene rudimentare pictate sau gravate peretii constructiilor sau pe alte suprafete similare.Intr-un interval de timp relativ scurt,standardizarea semnificatiilor a devenit o realitate.De exemplu un rasarit de soare desenat simplu putea sa insemne o zi,un arc si o sageata-vanatoare,o forma umana-om,o line curba-un lac sau un rau.Toate acestea constituiau primele simboluri grafice din care apoi s-a putut dezvolta scrisul.Alaturate,alcatuiau o povestire:de exemplu intr-o dimineata un om s-a dus la vanatoare pe malul unui rau.

            Un alt popor,sumerienii,stabiliti in nordul Golfului Persic, au elaborat un alt sistem de scriere.Initial,ideile erau reprezentate prin imagini desenate pe placute de lut moale.Apoi,deoarece detaliile realiste erau dificil de surprins in imagini,reprezentarile lor devin progresiv stilizate.Curand,pentru a trasa semne in lut,sumerienii au recurs  la bete slefuite la un capat.Desi un astfel de sistem nu permitea realizarea unor imagini clare,era un mijloc rapid si simplu de a crea caractere specifice,carora le puteau fi atribuite semnificatii particulare.Imaginile obiectelor nu erau necesare.Astazi reprezentarile cuneate astfel obtinute poarta numele de scriere cuneiforma.

            In jurul anilor 1700 i.H sumerienii au avut ideea sa creeze cate un simbol stilizat care sa reprezinte un anumit sunet mai degraba decat o idee; aceasta a devenit marca sistemului sumerian,iar avantajul era enorm.

            Scrierea alfabetica a aparut in mai putin de o mie de ani si a prins destul de rapid.S-a raspandit in toata lumea antica,si dupa cateva secole a patruns in Grecia.La acea vreme,ideea de a folosi simboluri pentru consoane si apoi pentru vocale mai degraba decat pentru silabe era deja cunoscuta.A fost un mare progres,deoarece erau necesare mai putin de o suta de caractere.

            Cu aproximativ 2500 de ani i.H,egiptenii au descoperit o metoda de a obtine un fel de hartie rezistenta din papirus.In comparatie cu piatra papirusul era extrem de usor.Era mult mai usor sa scrii pe papirus cu pensula si  cerneala  decat sa  cioplesti  glife  complicate  in piatra.

Chinezii au dezvoltat scrisul în mod independent, dar cea mai timpurie tranziţie a avut loc între sumerieni şi egipteni în vechea Semilună Fertilă, acolo unde azi sunt unele părţi din Turcia, Irak, Iran şi Egipt. Impreuna cu  uneltele , focul  si  limbajul insusi, scrierea pe  baza  de  alfabet  a  fost una din  cele  mai  semnificative realizari  din toate timpurile  ale  fiintelor omenesti. Fara  scriere, marea  majoritate  a popoarelor  lumii ar  fi  inca  analfabete.

            Epoca  tiparului

           

            In  afara  scrisului, una dintre  cele  mai  mari  realizari  umane  ale  tuturor  timpurilor a  fost  inventarea  tiparului. Inainte  de  secolul al  XV-lea, oamenii  reproduceau  cartile  in  Europa pregatind manu scripti ,copii  ale  cartilor  existente  scrise  in  mod laborios, de mana. Este  adevarat ca  multe  dintre acestea erau  adevarate  opere  de arta, totusi  acest  proces introducea  frecvente  erori. Si mai  important, numarul  de  carti  disponibile era  foarte  restrans  iar  ele  puteau  fi  cumparate  numai  de  catre  persoane instarite.Tiparitul  a  adus o  schimbare  fantastica. Sute  sau  chiar  mii  de  exemplare  puteau  fi  reproduse  cu  mare  precizie. A  fost  o  inventie  fabuloasa care  a uimit lumea  cu  stiinta de  carte  din  acea  vreme.

Tiparitul,asa cum il cunoastem noi,nu a fost posibil pana in momentul in care un oscur aurar din Mainz(Germania),Johann Gutenberg, a descoperit un mod unic de a face caractere.Dupa experimente indelungate,i-a venit ideea sa faca o stanta din otel pentru fiecare litera,gravata scrupulos intr-un anumit mod.Apoi a putut stanta imaginea pe un patrat mic dintr-un metal mai moale,cum ar fi alama.A facut o mica matrita din lut in jurul imprimarii,astfel incat putea fi turnat plumb topit in ea pentru a face un mulaj pentru litera.Aceasta matrita putea fi folosita la nesfarsit,pentru a turna oricate litere individuale dorea imprimatorul.Odata terminat acest lucru,literele puteau fi aliniate intr-o tavita pentru a forma cuvinte si propozitii.Legate strans,ele puteau fi date cu cerneala si putea fi presata peste ele o bucata de pergament sau hartie.Rezulta o imagine foarte clara.Plumbul s-a dovedit a fi prea moale,dar Gutenberg a descoperit in cele din urma o cale sa combine plumbul cu alte metale si a facut un aliaj intr-adevar foarte bun.Gutenberg a facut rost de o presa mare pentru vin si a modificat-o considerabil,aranjand o platforma pentru tavita de caractere si o suprafata plata pentru presarea pergamentului sau hartiei.Deoarece totul trebuia perfect aliniat,a fost nevoie de multe experimente.In cele din urma, dupa ce a dat caracterele cu cerneala si a pus o bucata de pergament deasupra,si ecrane de protectie pe parti pentru a mentine pergamentul curat,el a desurubat cu atentie presa si pagina era tiparita.

            Dacă de-a lungul istoriei au mai existat unele încercări nedesăvarşite, prima carte a fost scoasă folosind o presă de tipărit cu caractere mobile turnate în metal, cu doar cateva decenii înaintea faimoasei călătorii a lui Columb. Aproape peste noapte tehnologia s-a răspandit în toată Europa. De acolo s-a extins în alte părti ale lumii şi a revoluţionat modul în care noi ne dezvoltăm şi ne păstrăm cultura.

            Ideea simpla a unui ziar a aparut destul de devreme pe continentul european,in Anglia si in Lumea Noua.Ea distribuia elitei educate foi volante si pamflete.Continutul lor dovedea un nivel de rafinament si gust mai presus de capacitatile cetatenilor de rand.Cand s-a gasit mijlocul de a finanta un ziar ieftin pentru distributia pe scara larga si au fost inventate tehnici rapide de tiparire si distributie,atunci s-au nascut primele mass-media adevarate sub forma presei la un pret accesibil tuturor.Aceste evenimente aveau loc pe la mijocul anilor 1830 in New York City.Ziarul pentru mase a fost un mare succes si peste foarte putini ani s-a raspandit in foarte multe parti ale lumii.

            Epoca mijloacelor comunicarii de masa

            Aceasta a fost o tranziţie care într-un fel s-a declanşat la începutul secolului al XIX-lea, o dată cu apariţia ziarelor adresate omului de rand şi dispozitivelor electrice, cum ar fi telegraful şi telefonul.

            O data cu aparitia si acceptarea presei de masa,ritmul activitatii umane de comunicare s-a accelerat.Pe la mijlocul secolului,telegraful a devenit o realitate.Desi nu era un mijloc de comunicare de masa,acest dispozitiv reprezenta un element al unei acumulari tehnologice care avea sa duca in cele din urma la aparitia mass-media electronice.cateva decenii mai tarziu,s-au realizat mai multe experimente,care au constituit premisele cinematografiei si ale telegrafiei fara fir.La inceputul secolului XX,societatea occidentala a cunoscut o dezvoltare a tehnicilor de comunicare care depasea imaginatia cea mai inflacarata existenta cu numai un secol in urma.In timpul primului deceniu al noului secol,filmele au devenit un mijloc de destindere.Ele au fost urmate prin anii 1920 de intrare a radioului in casele oamenilor si prin anii 1940 de intrarea televiziunii in casele oamenilor.Prin anii 1970,procesul era practic complet in Statele Unite si in evolutie in alte parti.Au aparut mijloace noi-televiziunea prin cablu,videocasetofoanele si chiar videotex-ul interactiv.Comunicarea de masa devenise unul dintre elementele semnificative si inevitabile ale vietii moderne.

            Epoca mijloacelor de comunicare computerizate

 

            Dar evoluţia umană şi acumularea culturală continuă. Noi am păşit recent, destul de nepregătiţi, în Epoca mijloacelor de comunicare computerizate. Nimeni nu ştie ce înseamnă această epocă pentru comunicare, dar computerele deja ne transformă în ceea ce poartă numele de „societate a informaţiilor”. Mai mult, computerele şi tehnologiile aferente remodelează şi extind mijloacele noastre de comunicare de masă. Fără îndoială, ele vor continua să modifice practic toate procesele de comunicare, în anii ce vor urma.

Tebuie să reţinem că această teorie a tranziţiilor este una de acumulare, mai degrabă decat o relatare de perioade distincte, aranjate în serie. Adică strămoşii noştri primitivi au învăţat să folosească semne şi semnale de timpuriu, şi noi le folosim încă pe scară largă. S-au adăugat vorbirea şi limbajul. Apoi s-a adăugat scrisul, urmat de tipărit şi de comunicarea de masă. Acum se răspandeşte folosirea computerului. Astfel, istoria comunicării umane a fost una a combinării complexe a sistemelor de comunicare, mai degrabă decat o trecere de la un sistem la altul.

Astfel, un principiu pe care este important să-l înţelegem esta acela că natura proceselor de comunicare din cadrul unei societăţi este legată în mod semnificativ de fiecare aspect al vieţii zilnice a oamenilor care fac parte din ea. Acest principiu este tot atat de adevărat într-o epocă a televiziunii, precum era în timpurile cand strămoşii noştri preistorici vanau maimuţe cu suliţe, la marginea marilor gheţari.