Spartacus
Spartacus, gladiator trac din sec. I a.Crh., (?-71 a.Crh.) inseamna mai mult decit un nume in cultura Europei. El este intruchiparea, la un nivel pe care il vom mai intilni numai la Decebal si dacii lui, a ideii de libertate, a spiritului insurectional. Nenumarati militari au purtat razboaie, dar de foarte putini eroi poate fi legata ideea de libertate, traita atit de integral cum poate fi legata de acesttrac nascut in Rodopi.
La 168 a.Crh., in batalia de la Pidna, Imperiul Roman infringea ostea macedonenilor. Era ultimul act al supunerii ramasitelor fostului mare imperiu, farimitat de diadohi. Roma este stapina pe Asia mica, in Peloponez, in Tracia de pina la Dunare. Primul razboi mithridatic incepu in anul 89. Atit regele Bithiniei cit si aliatul sau roman au fost insa infrinti. Mithridate al VI-lea Eupator regele Pontului, elibera Pergamul si cuceri Atena, unde investi un guvern democratic in frunte cu filozoful Ariston. Situatie mentinuta pina la 1 martie 86, cind Cornelius Sulla dizolva guvernul lui Ariston si recucereste Grecia. Mithiridate invadeaza din nou Macedonia si Grecia. Paralel cu actiunile regelui, Macedonia cunoste o noua invazie a scordiscilor, tracilor si dardanilor. Dupa victoria repurtata in acelasi an la Cheroneea, Sulla pedepseste aceste neamuri, impunindu-le, intocmai ca locuitorilor din Moesia, tratate de supunere. Dar nici in urma acestor evenimente populatiile balcanice nu se impaca cu ideea prezentei Romei la ei acasa. Guvernatorul Macedoniei, Appius Claudius Pulcher, se razboieste, intre anii 78-76 cu tracii din Rhodope si sarmatii de la gurile Dunarii, iar Livius Scipio infringe noua coalitie a dardanilor, scordiscilor si tracilor. Din rindul prizonierilor capturati de romani in timpul acestor numeroase si violente campanii s-a ridicat Spartacus si tracii care au luptat sub comanda lui pentru redobindirea libertatii si reintoarcerea in patrie.
„..apoi ar fi urmat ca unii sa plece in Tracia..”
(Plutarch, Crassus, IX )
Eroul provenea din razboinicul trib al tracilor maedi, vecinii bessilor , cu care s-a razboit, tocmai in anii rascoalei lui Spartacus, Marcus Terentius Varro Lucullus. Din aceiasi zona etnica din care mai tirziu se va ridica si imparatul trac Maximinus Trax ( 235-238 p.Chr.) care se mindrea cu descendenta sa din neamul lui Spartacus.
Spartacus, prizonier inrolat fortat in armata romana, dezerteaza. Este prins, facut sclav si pus la munci grele la minele de aur din Numidia, de unde este dus la scoala de gladiatori a lui Lentulus Batiatus din Capua. Ajunge instructor de gladiatori in conditiile in care viata unui gladiator era foarte ieftina.
In anul 73 a.Crh. acesti sclavi-soldati de la scoala din Capua organizeaza o conspiratie. Tradati, din 200 mai scapa cu viata 74, care se refugiaza pe muntele Vezuviu. Aici incepe epopea gladiatorilor evadati. Alti fugari li se alatura. Detasamentele militare trimise impotriva lor sint spulberate si armele lor capturate. Acesti gladiatori stiau sa lupte si aveau si de ce. Rebelii isi aleg doi comandanti: Spartacus tracul
„…cu numele Spartacus, trac de neam…”
(Appian, I, 117 )
si Krixus celtul. Proaspetii comandanti si-au dovedit curind priceperea invingind, printr-o ambuscada, armata de 3000 de oameni aflata sub comanda lui C. Claudius Glaber apoi sub conducerea pretorului P. Varinius. Rascoala cuprinde Campania si Lucania, numarul revoltatilor ajunge la 40 000 apoi treptat pina la 70 000 de oameni. Vin sa li se alature nu numai sclavi, gladiatori ci si pastori, saracime, oameni liberi.
” …oamenii lui erau sclavi, transfugi si adunatura de tot soiul..”
(Appian, I, 116 )
„…el i-a inrolat in armata sa pe prizonierii acestor cetati si pe sclavi…[…]…ucigind romani notabili care se aflau in ele [in cetati] iar pe plebei si pe sclavi ii inrola in armata sa..”
(Appian, I, 42 )
Spartacus doreste sa paraseasca Italia, Krixus vrea sa ramina. Se formeaza doua curente si apar neintelegeri. Armata se scindeaza si cei doi consuli, P. Gellius Poplicola si C. Cornelius Lentulus, trimisi impotriva rasculatilor distrug la Apulia (Mons Garganus) factiunea lui Krixus.
„Krixos, care comanda treizeci de mii de oameni, fu invins de una din legiuni la muntele Garganus”
(Appian, l.c.)
Alaturi de tracii dardani, moesi, bessi, si geto-daci in factiunea lui Spartacus mai luptau si galli-scordisci si eleni capturati de Cornelius Sulla in primul razboi mithridatic, elemente etnice legate de spatiul balcanic si vest-microasiatic.
Spartacus se intoarce din drum, zdrobeste armata lui Lentulus si ingroapa pe Krixus si tovarasii sai cu mare pompa. De aici renunta la ideea parasirii Italiei, porneste in mars fortat spre nord si la Mutina invinge trupele guvernatorului Galiei-Cisalpine, proconsulul C.Cassius Longinus. Desi avea in fata numai Alpii, Spartacus nu paraseste Italia. La Picenum, in centrul Italiei bate trupele ambilor consuli, in fruntea unei armate de 100 000 de oameni. Intentia lui Spartacus este acum clara: vrea sa cucereasca Roma! Aristocratia romana, care pina acuma dispretuise acest „razboi de sclavi”, retraieste groaza pe care i-a produs-o Hannibal tabarind la portile Romei. M. Licinius Crassus pierde mai multe lupte si trebuie chemat in ajutor guvernatorul Macedoniei si chiar Cneius Pompei din Spania.
Desi victorios, Spartacus revine la ideea parasirii Italiei. Merge in sud in Lucania si la capatul peninsulei Bruttium trateaza cu piratii cilicieni transbordarea armatei sale in Sicilia, dar piratii nu isi tin promisiunile.
” cilicienii, insa, care se intelesera cu el [cu Spartacus] si primisera de la dinsul daruri, il inselara si plecara in larg..”
(Plutarch, Crassus, IX )
Rasculatii vor sa treaca strimtoarea Messina cu plute facute de ei dar nu reusesc. Crassus , ajutat de Lucullus , incercuieste in peninsula Bruttium armata rasculatilor, dar nici incercuirea si nici capcana santului imprejmuitor nu-i opreste pe rasculati, care, intr-o noapte gerosa de iarna, umplu santul cu trupurile tovarasilor morti si razbesc dincolo de fortificatie.
Faptele de arme ale lui Spartacus sint iesite din comun. Armata romana se confrunta cu un mod nou de lupta si cu un conducator cu vocatie militara de exceptie. Strapungerea incercuirii avea un scop : traversarea marii catre Iliria si Tracia. Plecarea avea sa aibe loc in portul Brundisium. O alta factiune dizidenta de12 000 de oameni, condusa de Ganitius si Castus, este zdrobita intre timp, in Lucania. Brundisium nu poate fi atins pentru ca drumul e inchis de Terentius Lucullus.
Ultima batalie intre Spartacus si Crassus se da in Lucania pe riul Silarius. Slabiti de numeroasele marsuri fortate, de pierderi, de sciziuni, rasculatii pierd aceasta lupta in care Spartacus, care si-a entuziasmat tovarasii de lupta prin curaj, si-a pierdut viata pe cimpul de lupta. In drumul de la Capua la Roma, Crassus crucifica 6000 de prizonieri dintre sclavii capturati.
Resturi ale armatei lui Spartacus mai luptau inca un an de la moartea lui Spartacus in Etruria, dupa alti sase ani romanii avind inca de eliberat de rasculati, orasul Thuri din sudul Italiei. Spartacus murise dar spiritul sau insurectional traia. Rascoala sclavilor, condusa de tracul Spartacus a uimit prin demonstrarea imposibilului. Impotriva tuturor imprejurarilor el a constituit o armata, a batut celebrele legiuni ale Romei, a facut sa tremure Roma si mai mult indecizia celorlalti comandanti ai rasculatilor (Krixos; Oinomaos; Ganitius ; Castus) a facut ca telul sau, traversarea marii catre Tracia natala, sa nu fie atins.
Rasunetul acestei insurectii, condusa de o personalitate deosebita, nascuta intr-un tinut deosebit, a fost urias. Faptul ca pentru al invinge au fost necesare zece legiuni, cam tot atitea cite au trebuit pentru cucerirea Galiei, nu a putut fi uitat usor. Mai ales ca impotriva acestei armate de strinsura, de fosti sclavi si gladiatori, legionarii romani au luptat ca in zilele de glorie si Crassus nu a facut erori de strategie sau de tactica.
„Apusul tau a fost ospat de lei
In circul plin de carnuri si de singe
Nici n-apucase-si a ofta ori plinge
Pina-au razbit cu colti si gheara ,ei.
Patrica.Crh.i , matroane, cavaleri
Se rasfatau in purpuri si miresme
Si te-aratau: „Copilul unei iesme
Se vrea mai mare peste Azi si Ieri,
Spunind ca afost trimis de Mine
S-aduca legea noua si s-o puna
In locul nu stiu care-i legi batrine”
(Mihai Beniuc; Spartacus, Lumini Crepusculare, 1970)
Luptele de gladiatori , care ocupau primul loc printre distractiile populare din Italia, a determinat , in deceniul de dupa moartea lui Sulla, infiintarea a numeroase scoli de gladiatori, indeosebi la Capua si in imprejurimi. In aceste scoli sclavii, foarte bine paziti erau dresati sa ucida sau sa moara pentru placerea multimilor, sclavi care erau in marea lor majoritate tineri si puternici , viteji care nu uitasera ca luptasera impotriva romanilor. Diciplina foarte stricta, pedepsele aspre, traiul nesigur sint citeva din motivatiile rasculatilor.
Inaintea bataliei finale Spartacus si-a injunghiat calul aratind tuturor ca are de ales doar intre viata si moarte. In batalie a luptat cu toata vitejia; doi centurioni romani cazura sub lancea lui si chiar ranit si cazut in genunchi el continua sa indrepte lancea catre romani. Astfel alese sa moara marele conducator al rasculatilor, alegind moartea unor barbati liberi si a unor soldati viteji.
Spartacus, asemeni lui Hannibal, strabatuse toata Italia cu forta amelor de la Pad si pina la strimtoarea siciliana, ii invinsese pe ambii consuli si amenintase Roma direct. Intre geniul generalului pun si caracterul taranului trac nu existase decit factorul timp. Izvoarele antice ii subliniaza lui Spartacus talentele de conducator, capacitatea de organizare, forta si curajul, cinstea si umanismul. Rascoala condusa de el ramine in istorie drept cea mai mare ridicare la lupta a celei mai dezmostenite clase a lumii antice.
Faptul ca se ridicase mult deasupra celor care il insoteau este aratat de catre istoricii antici:
” erau aproape in dezbinare intre ei, din pricina luptei de pareri, Krixos, gallii din neamul sau si germanii dorind sa mearga impotriva (impotriva lui Varinus) si sa ofere ei dintii lupta; dimpotriva Spartacus…dar putini intelepti si cu suflet mare au o nazuinta nobila si lauda ceea ce indemnase el sa faca; o (alta) parte , prosti si usuratici, avind incredere in ajutorul puternic al celor care se adunau din toate partile, nu-si mai aminteau de patria lor; cei mai multi cu fire de sclavi, se gindeau numai la prada”
(Sallustius, Hist. Frag., III )
„Cum razvratitii se simteau puternici , multumita numarului lor mare, si erau plini de incredere in ei insisi, nu ascultau de cuvintul lui Spartacus, si strabatind Italia se apucara sa o pustiasca”
(Plutarch, Crassus, IX )
Actiunile gladiatorului care reusise –prin geniu strategic si politic–sa-si alcatuiasca in craterul Vezuviului un corp de armata, ce inspaimintase Roma, ca odinioara Hannibal, deschid o epoca eroica in istoria traco-dacilor. Caci elemente viguroase ale acestui neam s-au afirmat tot mai puternic in secolele urmatoare, fie in lupta cu Roma– Dapyx, Zyraxes, Cotiso, Decebal- fie in cadrul oficial al Imperiului Roman- Regalian, Maximinus Trax, Galer, Licinius, Aetius- ajungind pina la functia suprema de imparati ai celei mai vaste si temute imparatii a antichitatii.
Bibliografie
- Theodor Mommsen, Istoria Romana, vol. 3, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988,
- Horia C. Matei, Lumea antica; Editura Danubius, Bucuresti, 1991, p. 213;
- Horia C. Matei, Civilizatia Romei antice, editura Eminescu, Bucuresti, 1980, p. 282-283;
- Nicolae Braga, Aspecte si permanente traco-romane, Editura Facla, Timisoara, 1978;
- Spartacus, in Almanah Luceafarul, 1987, p. 65-67.
