1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Pentru cineva din Europa este dificil să înţeleagă marea diversitate de titluri, roluri şi funcţii pe care şi le atribuie japonezii, poate şi datorită terminologiei care nu întotdeauna are un echivalent în terminologia americană sau europeană. În tabelul 6.5. se prezintă pe niveluri ale managementului principalele titluri utilizate în firmele nipone.

Tabelul 6.5.

Nivel ierarhic

Terminologie

Semnificaţie

Managementul

superior

Keiei

Conducători

Managementul mediu

Kannsha

Bucho

Kacho

Cadre medii

Director de departament

Şef de secţie

Managementul inferior

(Junior management)

Kakaricho

Daichisen kantokusha

Shokucho

Hancho

Unhasekininsha

Şef de serviciu

Şef de birou

Maistru

Şef de grupă

Şef de atelier

Sursa: E. Burduş – Management comparat, Editura Economică, pag.152;

Copyringht © All right reserved

Pregătirea pentru ocuparea acestor posturi depinde de tipul de întreprindere şi de mărimea acesteia; potrivit unor date furnizate de către Agenţia de Coordonare în Management, în anul 1983 în categoria managerilor era inclusă 8,1% din populaţia activă, din care 0,8% erau femei.[1]

Potrivit unui studiu întreprins de către I. Gow, între principalele caracteristici ale managerilor japonezi se numără următoarele:[2]

  • în special în marile întreprinderi care aplică angajarea pe viaţă, promovarea managerilor se face din interior, cu excepţia unor cazuri de lipsă;
  • majoritatea managerilor din întreprinderile mari japoneze au o diplomă universitară, care le permite o ascensiune spre vârful ierarhiei; dar această caracteristică nu trebuie absolutizată, există şi manageri care nu posedă o astfel de diplomă dar a căror ascensiune este însă mai lentă. După S.U.A., Japonia dispune de cel mai mare număr de studenţi în învăţământul superior din lume;
  • ocuparea unui post de manager în întreprinderile nipone depinde nu atât de numărul de diplome de care dispune o persoană, cât de apartenenţa la întreprinderea respectivă; în ultima perioadă, un număr mare de japonezi urmăresc să obţină un MBA în străinătate;[3]
  • până la nivelul de şef de secţie, managerii din întreprinderile japoneze fac parte din sindicatul de la nivelul respectivei firme;
  • promovarea managerilor în întreprinderile japoneze se realizează pe bază de vechime şi a unei îndelungate evaluări a activităţii acestora, astfel ca fiecare superior ajunge să aibă o vârstă mai mare decât subordonaţii săi.

Ca urmare a considerării întreprinderii ca “persoană morală” ca o colectivitate,

candidaţii la diferite posturi de manageri sunt foarte atent verificaţi pe baza onor teste de aptitudini şi teste psihologice mult mai amănunţite decât cele care se utilizează în ţările occidentale.[4]

 

[1] E. Burduş – Management comparat, Editura Economică, pag.152

[2] I. Gow - Management comparat International;  Burduş – Management comparat, Bucureşti, Editura Economică

[3] H. J. Harrington , J. S. Harrington – Total Improvement Management.

[4] E. Burduş – Management comparat, Editura Economică, pag.152