1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Potrivit literaturii juridice de specialitate, instituţia juridică a contenciosului administrativ a apărut ca urmare a organizării puterilor în stat potrivit cerinţelor şi principiilor separării puterilor în stat şi a fost legiferată pentru prima dată în Franţa, când în anul 1790 a fost înfiinţat Consiliul de Stat şi Comisiile de prefectură, ulterior în majoritatea statelor europene, în mod ad-hoc în perioada din sec. XVII-XIX. Totodată în prima decadă a sec. XIX, Franţa dispunea de o fundamentare ştiinţifică bine definită a contenciosului administrativ, astfel încât o dată cu anul 1817, în baza legii cu privire la justiţia administrativă, este creată

Catedra de drept administrativ în cadrul Universităţii din Paris .

Către finele sec. XIX, Germania îşi formează baza doctrinar-ştiinţifică remarcându-se lucrările autorilor: Dr. R. Gneist, L. Shtain, O Maier.

Un moment istoric important îl formează controversa trezită în Franţa perioadei post revoluţionare, care sa conturat după instituirea şi formarea instanţelor administrative, astfel se arătau indignaţi judecătorii care aveau accepţiuni conservative şi studii în Franţa Regală, dezacordul consta în funcţionarea instanţelor administrative, care încălca principiul unităţii instanţelor judecătoreşti, principiu care rezultă din separaţia puterilor în stat (în original: Функционирование особых административных судов противоречит принципу единства суда, вытекающему из принципа разделения властей), dar şi filosofii s-au remarcat drept opozanţi ai instituţiei date, discuţiile controversate fiind atestate pe toată perioada sec. XIX .

Dezacordul faţă de instituţia justiţiei administrative o exprimau şi funcţionarii publici, fapt care a atras după sine desfiinţarea în anul 1831 a instanţelor administrative de pe teritoriul Belgiei, apoi fiind restabilite în 1946, la fel în Germania instituţiile fiind lichidate în anul 1933 prin ordinul special al ministrului de interne nazist, argumentând că aceasta reprezintă o instituţie inutilă, ulterior fiind restabilită în a doua jumătate a anilor '40 al sec. XX[1].

Alte surse menţionează că bazele contenciosului administrativ au fost puse ca urmare a Revoluţiei Franceze în anul 1789, care treptat s-a dezvoltat şi în celelalte ţări, reprezentând astfel un mijloc fundamental de protecţie a cetăţeanului.

Savantul rus Nazimov A., susţine însă, că apariţia institutului justiţiei administrative se atestă în Europa, încă în evul mediu. De la mijlocul secolului XIII în Anglia apare treptat institutul judecătorilor, funcţie ce putea fi deţinută de marii proprietari de pământ, cumulând, totodată, funcţiile de conducători cu cele de judecători ai justiţiei administrative, care examinau litigiile legate de fiscalitate dintre cetăţeni şi organele de poliţie etc.

Totodată în doctrina dreptului francez, un moment culminant îl constituie Decizia Blanco din 1873 aparţinând Tribunalului de Conflicte (instanţă abilitată să soluţioneze conflictele de competenţa apărute între instanţa de contencios administrativ si instanţele ordinare) se afla la originea unei veritabile revoluţii jurisprudenţiale, schimbând radical orientarea în problem răspunderii statului pentru daune.

Începând cu aceasta decizie, litigiile referitoare la pagubele cauzate de către serviciile publice locale, care se soluţionau de tribunalele judiciare, fiind strâns legate de ideea de „gestiune privată", au fost judecate de jurisdicţiile administrative.

S-a admis astfel, răspunderea statului nu doar pentru fapta culpabilă a funcţionarului sau proasta funcţionare a serviciului public, ci şi pentru riscul serviciului public (ideea răspunderii obiective) şi implicit, ideea unui regim exorbitant aplicabil acestei forme de răspundere, regimul dreptului public[2].

În epoca feudalismului în Franţa, Germania, Italia un rol important în examinarea plângerilor cetăţenilor asupra acţiunilor autorităţilor publice îl jucau instanţele de drept comun care adoptau decizii. În Franţa medievală, parlamentele erau exponentele puterii judecătoreşti superioare administrative în toate provinciile „competenţa generală a parlamentelor le oferea de rând cu toate şi competenţa de organ al jurisdicţiei administrative, care soluţiona litigiile de drept public".

În spaţiul Republicii Moldova această instituţie apare mut mai târziu, după două secole de la existenţa acesteia în Franţa şi după un secol de funcţionare în România fiind cunoscută în istoria dreptului românesc încă de la mijlocul sec. XIX şi utilizată de Basarabia în perioada aflării ei în componenţa Statului Român.

Conform Aşezământului din 1818, justiţia era înfăptuită de trei instanţe:

  1. Judecătoriile judeţene;
  2. Curtea Civilă şi Penală;
  1. Consiliul Suprem, cu caracter mixt, administrativ judiciar, care era instanţa judiciară supremă[3].

Prima perioadă de existenţă a contenciosului administrativ român aplicat şi pe teritoriul Basarabiei a fost reglementată de Legea contenciosului administrativ din 11.02.1864, iar mai apoi instituţia contenciosului a fost consfinţită în textul Constituţiei din anul 1923 .

În materie de contencios administrativ, Consiliul de Stat soluţiona, potrivit legii organice, litigiile între particulari şi persoanele juridice care reclamau vătămarea intereselor lor, prin măsuri administrative, luate de: miniştri, prefecţi şi alţi agenţi administrativi, cu încălcarea legilor şi regulamentelor interne.

Deşi pentru spaţiul actual al Republicii Moldova, se poate sistematiza o periodizare a evoluţiei instituţiei contenciosului administrativ per ansamblu:

  • contenciosul administrativ în perioada sovietică

Este caracteristic faptul că, deşi nu a existat instanţa specializată de contencios administrativ, drepturile şi libertăţile ce ţin de petiţionare şi plângeri împotriva actelor funcţionarilor, organelor de stat şi obşteşti au fost stipulate în Constituţia URSS şi Constituţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Legile fundamentale stipulau că actele funcţionarilor îndeplinite cu încălcarea legii, cu depăşirea limitelor împuternicirilor, ce ştirbesc drepturile cetăţenilor, pot fi atacate în justiţie conform legii. Plângerile trebuie să fie soluţionate în ordinea şi în termenele stabilite de lege.

  • contenciosul administrativ în perioada anilor 1990 - 2000 Declarându-se drept stat independent şi suveran, Republica Moldova a adoptat legea supremă - Constituţia, în care se reglementează principiile şi caracteristicile statului de drept. În acest sens, în problemele care ne interesează se conturează deja trăsăturile cele mai importante şi anume:
  • independenţa şi separarea puterilor;
  • asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
  • exercitarea şi respectarea strictă a legilor de către toţi (cetăţeni, funcţionari, organe de stat sau organe nestatale.
  • contenciosul administrativ în perioada 2000 - prezent

Adoptarea Legii contenciosului administrativ în anul 2000, lege care a marcat necesitatea reglementărilor într-un mod corect şi adecvat a raporturilor juridice administrative, supunând unui control judecătoresc specializat actele emise de autorităţile administraţiei publice.

Astfel, în istoria statului modern Republica Moldova, instituţia contenciosului administrativ a fost consfinţită în Constituţia din 29 iulie 1994, ulterior la 10 februarie 2000 fiind adoptată Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV, care are drept scop instituirea controlului jurisdicţional asupra activităţii organelor administraţiei publice, conturându-se ca un mecanism de garantare a drepturilor fundamentale împreună cu Curtea Constituţională şi Avocatul Parlamentar.

 

[1]Хомяков Г.А., Административный суд в Российской Федерации, p. 49

[2] Dana Apostol Tofan, Drept Administrativ. Note de curs. Vol. II, Bucureşti: C.H. Beck, 2006, p. 107

[3]   Elena Aramă, Valentina Copileţ. Evoluţia dreptului public pe teritoriul dintre Prut si Nistru în prima jumătate a sec. al XIX - lea, Chişinău: Ştiinţa, 2003

Загрузка...