1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Subiecţi ai dreptului muncii se consideră participanţii la relaţiile sociale de muncă ţinînd cont de acest fapt în calitate de subiecţi ai dreptului muncii pot fi persoane fizice şi juridice participante la relaţiile sociale de muncă reglementate de legislaţia muncii şi investite cu drepturi subiective şi obligaţii corespunzătoare.

În calitate de subiecţi principali ai dreptului muncii servesc salariaţii şi angajatorii. Datorită relaţiilor dintre aceştia are loc apariţia rapoartelor juridice de muncă şi astfel în jurul acestor subiecţi principali se află alţii dar pe plan secundar. Din categoria acestora din urmă fac parte sindicatele , organizaţiile patronale, colectivele de muncă, organele de stat abilitate cu administrarea şi supravegherea raportului de muncă, instanţele judecătoreşti ş.a.

Toţi acei subiecţii enumeraţi se află într-o dependenţă directă de cei principali deoarece rolul lor cel mai important constă în deservirea acestora din ele. Totodată se formează şi există pe parcurs şi o dependenţă indirectă a subiecţilor principali de cei aflaţi pe plan secundar. Statutul juridic al subiecţilor dreptului muncii impune în sine existenţa anumitor elemente care determină locul lor în cadrul raportului.

Astfel pentru a participa la relaţiile sociale de muncă subiecţii trebuie să corespundă anumitor condiţii legale. Respectarea acestor condiţii este impusă în scopul calificării subiectului respectiv drept subiect al raportului juridic de muncă. Astfel există necesitatea unui statut social pentru fiecare subiect.

La general statutul juridic subiecţilor dreptului muncii include în sine următoarele elemente:

  • Capacitatea juridică de muncă
  • Drepturile şi obligaţiunile fundamentale (statutale)
  • Garanţiile juridice stabilite pentru realizarea drepturilor şi obligaţiunilor de muncă.
  • Responsabilitatea prevăzută de legislaţie pentru cazurile de lezare a drepturilor şi nerespectării obligaţiunilor.

Capacitatea juridică de muncă reprezintă în sine aptitudinea persoanei fizice şi juridice ca prin acţiunile lor sa-şi dobîndească drepturi subiective şi sa-şi asume obligaţia generînd astfel raporturi juridice de muncă.

Drepturile şi obligaţiunile fundamentale sunt fixate în actele normative respective (vezi art. 9-10 C.M.) iar unele dintre ele îşi găsesc dezvoltarea în cadrul direct al raporturilor de muncă aflată în conţinutul contractului individual de muncă.

Garanţiile juridice respective reprezintă în sine acel mecanism care oferă stabilitate raporturilor juridice de muncă. Anumite elemente constitutive ale acelor mecanisme pot fi stabilite prin acordul părţilor adică a subiecţilor dreptului muncii.

Responsabilitatea ca şi element a statutului subiecţilor dreptului muncii reprezintă în sine la rîndu-i acel mecanism de regulă de stat care prevede sancţiunile care pot fi aplicate subiecţilor în cadrul acestor raporturi.

De asemenea şi aici unele elemente ale acestui mecanism de regulă de natură contractuală adică apar în urma încheierii contractului de muncă, cu condiţia obligatorie de a nu leza acel minim garantat de statutul de drept ale salariaţilor şi respectiv obligaţii ale angajatorilor.

Toţi subiecţii dreptului muncii pot fi subdivizaţi în anumite categorii astfel în calitate de angajatori pot fi atît persoane fizice cît şi persoane juridice.

Angajatorii persoanelor juridice pot fi divizaţi la rîndul lor în două categorii:

  • Angajatori cu statul comercial (întreprindere)
  • Angajatori cu statul necomercial (organizaţii obşteşti, instituţiile etc.)

În calitate de salariaţi ca şi subiecţi ai dreptului muncii pot fi numai persoane fizice. Persoanele juridice nu pot intra în raport juridic de muncă avînd statut de salariat.

Загрузка...