loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În literatură există mai multe tipologii ale personalităţii infractorilor supuşi privării de libertate. În conformitate cu clasificarea realizată de Secretariatul celui de-al VI-lea Congres al Naţiunilor Unite, la care s-a pus în discuţie problema prevenirii crimelor şi a tratamentului delincvenţilor au fost diferenţiate cinci categorii.

Infractorii înverteraţi, cu toate că prezintă anumite aspecte ale comportamentului, determinate de contextele sociale, politice, culturale, posedă anumite caracteristici comune:

- agresivitate persisitentă şi indiferenţă absolută în priinţa consecinţelor;

- infracţiune deosebit de gravă, constînd în provocarea sau în ameninţarea de a provoca o leziune corporală gravă;

- frecvent o componentă psihiatrică sau psihologic anormală.

Infractorii «primejdioşi» se disting prin anumite stări afective şi psihologice, caracterizaţi de:

- gravitate a infracţiunii, recidivism;

- o anumită stare psihică, care-i oferă impulsivitate, lipsa sentimentului de culpabilitate, de ruşine, de anxietate sau de simpatie, a scopului şi idealului, brutalitate, mai cu seamă sub influenţa alcoolului sau a unor stupefiante cu efect depresiv asupra sistemului nervos.

Delincvenţii «dificili» se confruntă cu dificultăţi în adaptarea la rigorile şi privaţiunile detenţiei, punînd mai frecvent probleme administrative decît de securitate.

Deţinuţii pe termen lung se confruntă cu penibilitatea situaţiei lor, prezentînd pericol pentru propria lor integritate.

Inadaptaţii social sînt persoanele care nu se pot conforma exigenţelor pedepsei. În cadrul acestei categorii se includ delincvenţii afectaţi de o deficienţă mintală, care suferă de psihopatii, alcoolism cronic sau narcomanie. Penitenciarul nu poate corecta aceste deficienţe, ei fiind doar izolaţi pentru un anumit termen.

Clasificarea condamnaţilor urmăreşte scopul diferenţierii metodelor, aplicate în procesul resocializării. De exemplu, în coloniile pentru minori din SUA este utilizată clasificaţia propusă de Herbert C. Quay şi Lowell B. Parsons, în conformitate cu care sînt desemnate patru tipuri de comportamente delincvente: infantil-inaccesibil, nevrotic-conflictual, nesocializat-agresiv şi socializat în medii criminale. Această clasificare conţine atît caracterizarea delincvenţilor, cît şi a persoanelor, care pot exercita acţiunii educative în raport cu primii.

Adolescenţii infantili dau dovadă de un comportament pasiv, introvertit, sînt necomunicativi, imaturi, nu se implică în relaţiile din cadrul penitenciarului, în raporturile cu adulţii manifestă dependenţă afectivă. Educatorul care urmează să conducă asemenea grupuri trebuie să manifeste calităţi empatice, calmitate şi răbdare, programele de resocializare prevăzînd crearea imaginii despre un mediu social favorabil, binevoitor, care-i va ajuta adolescentului să se adapteze şi să accepte noi modele comportamentale.

Adolescenţii nevrotici sînt anxioşi, deprimaţi, împărtăşesc sentimentul culpabilităţii şi al inferiorităţii, dau dovadă de comunicativitate, povestind despre sine şi infracţiunea pe care au comis-o, consideră că nu vor mai repeta conduitele delincvente, cu toate că practica demonstrează contrariul. Educatorul în asemenea grupuri urmează să ofere înţelegere şi susţinere, ajutîndu-le minorilor să-şi depăşească starea de conflict intern, frustrare, să-şi conştientizeze posibilităţile.

Minorii cu deficienţe de socializare şi tendinţe agresive în comportament dau dovadă de impulsivitate, reactivitate, nereţinere, nesupunere, încearcă să domine, în care scop pot fi iniţiatori ai actelor antisociale chiar în mediul penitenciar. Pentru a exercita influenţă asupra acestei categorii, educatorul trebuie să posede tărie de caracter, voinţă, răbdare, oferindu-le minorilor condiţii de utilizare a potenţialului energetic într-un mod pozitiv, impalntîndu-le noi viziuni asupra raporturilor sociale şi locului lor în acestea.

Delincvenţii socializaţi într-un mediul criminal posedă orientări antisociale ferme, împărtăşesc valorile subculturii criminale, de regulă au un comportament echilibrat, nu prezintă dificultăţi de adaptare la noile condiţii. În raport cu această categorie este nevoie de manifestarea profesionalismului, convingerilor şi directivelor social-pozitive, corectitudinii, tactului. Imaginea educatorului trebuie să se impună prin calităţi pozitive. Efectul resocializării consţă în afirmarea unor valori social-pozitive, care le-ar oferi adolescenţilor din categoria dată posibilitatea de manifestare într-un mod nou, în conformitate cu normativitatea socială şi juridică.

Personalitatea deţinutului prezintă un univers uman specific, marcat de contradicţii şi frustrare. Soarta îi aduce pe aceşti oameni în penitenciar după comiterea unei încălcări grave a normelor colectivităţii, mulţi din ei prezentîndu-se ca persoane neadaptate social, incapabile să se integreze în comunitate umană, să-i asimileze valorile, să-şi subordoneze instinctele şi trebuinţele normativităţii general acceptate. Trecutul lor este marcat de o moralitate defectuoasă, prezentul - de pierderea alternativelor, a libertăţii deciziilor, perspectiva este îndepărtată şi neclară. De fapt fiecare deţinut o aşteaptă, calculînd zi cu zi, aşteptînd momentul eliberării.

Motivaţia deţinuţilor prezintă o gamă de trebuinţe, aspiraţii, motive, orientări şi idealuri. Asupra caracterului ei îsi pun amprenta condiţiile detenţiei, necesitatea de adaptare la acestea, reliefarea unor motive cu caracter mai mult imaginar, a unor idealuri proiectate în perspectivă. Nu întotdeauna idealurile formate în penitenciar îsi vor găsi realizare după detenţie, dar ele sînt un mijloc sigur de asigurare a existenţei, de depăşire a stărilor dificile create de circumstanţele privării de libertate.

O altă componentă a personalităţii - afectivitatea - este o oglindă a stărilor de frustrare, a frămîntărilor interne prin care trece deţinutul. Coloratura ei depinde şi de conţinutul sentimentului cu care deţinutul a venit să-şi ispăşescă pedeapsa: conştiinţa de corectitudinea sentinţei sau de dezaprobarea ei.

În penitenciar se manifestă în mod vădit caracterul personalităţii: conformismul sau nesupunerea, reactiitatea sau nepăsarea, toleranţa, indiferenţa, sociabilitatea sau închiderea.

Cercetătorii români amintiţi mai sus reflectă incidenţele dintre aceste trăsături de personalitate şi tipurile de comportament manifestate de către deţinuţi, remarcînd:

- comportamentul agresiv, caracterizat prin rezistenţă deschisă la regimul vieţii din penitenciar, agresiitate, deprimare;

- comportamentul defensiv - interiorizare, izolare, fugă în imaginar;

- comportamentul de consimţire - conformare pasivă la regulile şi normele din penitenciar, acceptarea lor formală;

- conduita de integrare - relaţionarea activă cu ceilalţi deţinuţi şi cu mediul de detenţie.

În raport cu aceste categorii pot fi aplicate programe cu conţinut diferit, accentuîndu-se momentele de beneficiu social, care pot rezulta din reorientarea comportamentală.

Loading...