Organizarea de stat a Transilvaniei ca principat autonom dependent de Turcia

Dependența voievodatului Transilvaniei de coroana maghiară a încetat în momentul în care, în urma bătăliei de al Mohács, Ungaria dispare ca stat de pe harta Europei, în sensul că cea mai mare parte a fost transformată în pașalâc turcesc, iar zona de vest a intrat în stăpânirea habsburgilor.

În această situaţie, între anii 1541 şi 1683, Transilvania a fost organizată ca principat autonom dependent de Turcia în aceleaşi condiţii ca celelalte două ţări române.

 

Organele centrale de conducere ale principatului Transilvaniei au fost:

  • Principele
  • Dieta Transilvaniei
  • Consiliul intim

     

PRINCIPELE

Principele Transilvaniei era ales pe viaţă de către dietă şi confirmat de către sultan, însă, de cele mai multe ori, Turcia nu respecta această regulă şi îl numea direct pe principele Transilvaniei fără o consultare prealabilă a dietei.

Crearea principatului Transilvaniei a fost consfințită de către dieta de la Turda care a acceptat că Transilvania este un stat tributar Turciei, dar a condiţionat alegerea principelui Transilvaniei de obligaţia acestuia de a respecta privilegiile celor 3 naţiuni privilegiate şi a celor 4 religii recepte, de asemenea de a respecta Unio Trium Nationum, precum şi legile votate de dietă.

Prin aceasta s-a instaurat în Transilvania un autentic regim nobiliar, dar cu toate acestea atribuţiile principelui Transilvaniei erau mult mai largi decât cele ale voievodului.

 

DIETA TRANSILVANIEI

Dieta Transilvaniei care a înlocuit vechea congregaţie generală a nobililor devine un organ de stat cu activitate permanentă ale cărei lucrări se întruneau de regulă la Alba Iulia.

Membrii dietei Transilvaniei aparţineau numai celor 3 naţiuni privilegiate şi celor 4 religii recepte (catolică, reformată, calvină şi luterană), cu excluderea românilor ortodocşi.

 

CONSILIUL INTIM

Consiliul intim este un organ de stat nou creat în timpul principatului, aparent cu scopul de a-l sfătui pe principe în toate problemele vieţii de stat.

În realitate însă, acest consiliu intim este o expresie a regimului nobiliar instaurat în Transilvania, el exercitând un control permanent asupra activităţii principelui în interesul marilor feudali. Semnificativ în acest sens este faptul că acest consiliu alcătuit din 10 până la 12 membri era compus din cei mai mari nobili ai Transilvaniei denumiţi magnaţi.

 

 Dreptul scris în Transilvania în epoca voievodatului şi a principatului dependent de TurciaJ

 

Evoluţia dreptului scris al Transilvaniei a fost marcată de următoarele tendinţe:

  • tendinţa factorilor locali de a consolida autonomia voievodatului
  • politica centralizatoare promovată de regii maghiari
  • tendinţa populaţiei majoritare autohtone româneşti de a-şi apăra tradiţiile şi instituţiile juridice consacrate de Legea Ţării, inclusiv prin codificarea vechilor obiceiuri realizată la presiunea populaţiei româneşti şi recunoscută oficial de statul maghiar

În acest context, în Transilvania, dreptul s-a constituit în cadrul a două sisteme juridice:

  • dreptul românilor transilvăneni exprimat în Legea Ţării şi codificările realizate pe baza acesteia. Acest sistem de drept a fost cel preponderent, cel puţin în epoca voievodatului.
  • sistemul juridic discriminatoriu pentru români impus de reprezentanţii celor 3 naţiuni privilegiate şi de statul maghiar din anul 1437. Potrivit acestui sistem juridic care nu a fost niciodată recunoscut sau asimilat de populaţia românească, românii erau cu desăvârşire excluşi de la viaţa politică şi juridică a ţării.

Dreptul scris al voievodatului Transilvaniei cuprinde următoarele componente:

  • Decretele regale
  • Unio Trium Nationum
  • Tripartitum-ul lui Ștefan Werboczi
  • Statutele ţării Făgărașului

Decretele regale

Decretele regale sunt acte ale regilor maghiari privind privilegiile nobilimii şi obligaţiile ţăranilor iobagi, precum şi cele referitoare la organizarea financiară, judiciara şi militară.

Dintre cele mai importante decrete regale menţionăm

  • Decretul regelui Andrei al II-lea din anul 1222
  • Decretul regelui Carol Robert d’Anjou
  • Decretum Maius din 1483 al regelui Matei Corvin

 

Unio Trium Nationum

Unio Trium Nationum este hotărârea adoptată în anul 1437 în urma răscoalei de la Bobâlna de nobilii maghiari, conducătorii saşilor şi ai secuilor, prin care s-a stabilit că întreaga conducere politică a Transilvaniei urma să fie exercitată de reprezentanţii acestor 3 naţiuni privilegiate, cu excluderea perpetuă a populaţiei româneşti majoritare.

 

Tripartitum-ul lui Ștefan Werboczi

Tripartitum-ul lui Ștefan Werboczi este o culegere de drept elaborat de juristul maghiar Ştefan Werboczi, între anii 1514 şi 1517, din ordinul regelui maghiar Vladislav al III-lea, lucrare care nu a fost publicată oficial datorită evenimentelor care s-au precipitat şi care au dus la dispariţia statului maghiar, ramând astfel o lucrare cu caracter privat, dar care s-a aplicat în Transilvania în practica tuturor instanţelor de judecată până la Revoluţia de la 1848, utilizarea ei fiind consacrată prin Diploma leopoldina din 1691.

 

 

Aşa cum îi arată şi numele, lucrarea are o structură tripartită,

  • prima parte se referă la privilegiile nobilimii
  • a doua parte reglementează procedura de judecată
  • a treia parte se referă la obligaţiile ţăranilor iobagi consacrând legarea de glie a acestora

 

Statutele Ţării Făgărașului

Statutele Ţării Făgărașului este o lucrare cu caracter de codificare, întrucât ea cuprinde principalele instituţii juridice romaneşti ale obiceiului pământului.

Mult timp Țara Făgăraşului a fost o feudă a domnilor Ţării Româneşti, însă în sec. al XV-lea ea a fost inclusă în Universitas Saxonum, adică în obştea saşilor, ceea ce a însemnat o încălcare a drepturilor străvechi ale populaţiei româneşti soldată cu o puternică ripostă din partea românilor, culminând cu o serie de răscoale care au avut loc între anii 1503 şi 1508. Una dintre principalele revendicări ale răsculaţilor era aceea a codificării vechilor obiceiuri româneşti, revendicare care a fost satisfăcută prin întocmirea în anul 1508 a statutelor Ţării Făgăraşului.

Statutele au fost redactate în limba latină făcându-se menţiune atât în preambulul lor, cât şi în partea finală ca ele s-au dat la propunerea românilor.

Textul statutelor reda normele obiceiului juridic românesc într-o formă fidelă, dar concentrate, plecându-se de la ideea că ele sunt foarte amănunţit cunoscute de populaţia românească care le aplică din generaţie în generaţie.

 

Dispoziţiile statutelor Ţării Făgăraşului nu sunt sistematizate astfel încât instituţiile de drept civil sunt intercalate cu cele de drept penal şi procesual.

 

Materia persoanelor

În materia persoanelor este consacrată stratificarea socială de tip feudal şi discriminarea între diversele categorii sociale. Nobilii români sunt desemnaţi prin termenul de boiarones (boieri), iar ţăranii dependenţi prin sintagma de rustici valahi.

 

Materia căsătoriei

În materia căsătoriei este prevăzută necesitatea consimţământului părinţilor viitorilor soţi, dar şi forma atipică de încheiere a căsătoriei, căsătoria cu fuga.

Obligaţia de înzestrare a fetelor aparţinea părinţilor, iar în absenţa acestora fraţilor ca un corolar al privilegiului masculinităţii.

 

 

 

Materia succesiunilor

În materia succesiunilor reglementarea era extrem de amplă fiind consacrat privilegiul masculinităţii, astfel încât fata înzestrată de părinţi era, ca şi în Țara Românească, exclusă de la moştenirea acestora.

Ca un element foarte important, statutele Ţării Făgărașului consacrau şi instituţia înfrăţirii pe moşie, precum şi aplicaţiile acesteia în vederea schimbării ordinii succesorale şi înlăturării privilegiului masculinității.

 

Materia dreptului penal

De asemenea, o reglementare amplă avem şi în materia dreptului penal, fiind sancţionate cele mai importante infracţiuni îndreptate împotriva proprietăţii, a vieţii, dar şi infracţiunile îndreptate împotriva autorităţilor, acestea din urmă fiind sancţionate invariabil cu moartea.

 

Materia proprietăţii

În ceea ce priveşte materia proprietăţii, reglementarea din statutele Ţării Făgăraşului conţine urme semnificative lăsate de proprietatea comună devălmaşă de la nivelul obştilor săteşti sau teritoriale.

Analizând conţinutul juridic al statutelor Ţării Făgăraşului constatăm unitatea de conţinut şi aplicarea obiceiului românesc în toate cele trei ţări romane, inclusiv în Transilvania, unde, aşa cum am văzut, reprimarea naţională a românilor a fost o constantă a politicii reprezentanţilor celor 3 naţiuni privilegiate. Din această perspectivă este remarcabil faptul că doar cu 3 decenii înainte de dispariţia statului maghiar şi de încetare a dependenţei Transilvaniei faţă de Ungaria, autorităţile erau nevoite să recunoască oficial şi să codifice obiceiurile romaneşti păstrate într-o formă nealterată.

 

Dreptul scris al principatului Transilvaniei dependent de Turcia

     După căderea Ungariei la Mohács, Dieta Transilvaniei întrunită la Sighişoara în 1540 a stabilit că pe viitor Transilvania se va conduce după legi proprii, iar legile din Ungaria încetează a se mai aplica în Transilvania, cu excepţia Tripartitum-ului lui Ștefan Werboczi. Totodată, dieta de la Sighişoara a stabilit ca Unio Trium Nationum rămâne fundamentul politic discriminatoriu al Transilvaniei.

     În acest context, în epoca principatului dependent de Turcia, Dieta Transilvaniei a adoptat un număr foarte mare de legi pentru a suplini vidul legislativ creat şi, ca atare, s-a simţit nevoia sistematizării acestor legi în ordine cronologică sub forma incorporării lor în colecţii de legi.

Prima colecţie cuprinde legile adoptate de Dietă între 1540 şi 1653, fiind elaborate în timpul domniei celor doi principi Rákóczi. Ea s-a numit Approbatae Constitutiones Regni Transilvaniae et Partium Hungariae eis dem anexarum.

A doua colecţie de legi cuprinde legile adoptate de Dieta Transilvaniei între 1654 şi până la sfârşitul epocii principatului-1683 şi a fost elaborată în timpul domniei principelui Mihai Apafi numită Compilatae Constitutiones Regni Transilvaniae et Partium Hungariae eis dem anexarum.

Ulterior, cele două culegeri de legi au fost reunite într-una singură denumită Approbatae et Compilatae Constitutiones. În cadrul acestei ultime culegeri de legi, legile sunt grupate în ordine cronologică pe diferitele domenii de reglementare, cum ar fi organizarea de stat, privilegiile feudalilor, procedura de judecată şi dreptul canonic.

Toată această legislaţie elaborată în timpul principatului dependent de Turcia exprimă tendinţa de promovare a intereselor celor 3 naţiuni privilegiate şi ale celor 4 religii recepte, context în care statutul juridic al ţăranilor aserviţi şi în special al românilor s-a înrăutăţit foarte mult, astfel ţăranii români erau consideraţii din punct de vedere juridic toleraţi şi suportaţi pro tempore, iar preoţii români ortodocşi erau asimilaţi ţăranilor dependenţi.

Pe de altă parte, este semnificativ faptul că în denumirea acestor colecţii de legi apare cuvântul regnum care desemnează un stat suveran.

Tot în perioada principatului dependent de Turcia au fost codificate normele de drept scris şi cutumiare ale oraşelor săseşti, lucrarea purtând denumirea de Statutele Municipale Săseşti adoptate în adunările saşilor între 1570 şi 1580 şi aprobate de principele Transilvaniei în 1583. Această lucrare conţine numeroase dispoziţii din materia obligaţiilor, deoarece saşii erau cei mai legaţi de schimburile de mărfuri, de activitatea comercială.

Tot în epoca principatului dependent de Turcia au fost elaborate culegeri de drept ale unor unităţi administrativ-teritoriale ca o expresie a largii autonomii de care se bucurau acestea, de exemplu - statutele Odorheiului şi cele ale Zarandului.

 

Dreptul scris al Transilvaniei in epoca principatului dependent de Austria

Această etapă debutează în 1683, odată cu înfrângerea armatei otomane la asediul Vienei şi durează până la 1867, când se instaurează dualismul austro-ungar.

În 1688, armatele austriece pătrund în Transilvania şi aceasta devine un stat vasal Austriei, situaţie acceptată de Dieta de la Făgăraş care statuează că alegerea principelui Transilvaniei urma să se facă potrivit vechilor reguli.

Prin Diploma Leopoldină din 1691, împăratul Leopold al Austriei recunoaşte autonomia Transilvaniei şi se obligă să o respecte. Noul statut juridic este recunoscut şi pe plan internaţional prin Tratatului de pace de la Karlowitz.

În 1699, ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apafi al II-lea, renunţă la drepturile sale princiare în favoarea împăratului Austriei, creându-se o uniune personală între Transilvania şi Austria, în sensul că împăratul Austriei este şi principe al Transilvaniei. Această situaţie este consacrata de iure prin documentul imperial denumit pragmatica sancţiune potrivit căruia alegerea principelui Transilvaniei se făcea potrivit aceloraşi reguli care guvernau succesiunea la tronul Austriei.

 

Organizarea de stat a Transilvaniei ca principat autonom dependent de Austria

Transilvania era condusă de un guvernator care coordona administraţia civilă a principatului şi de un general comandant al armatei austriece din Transilvania care coordona administraţia militară a principatului. Uneori, cele 2 funcţii se reuneau asupra aceleiaşi persoane care purta titulatura de Preşedinte al Guvernului.

Tot la nivel central funcţiona Guvernul provincial (guberniul) a cărui activitate era controlată de Cancelaria Aulică de la Viena în cadrul căreia funcţiona Cancelaria Aulică Transilvană creată în 1695.

Alte instituţii care funcţionau la nivel central erau:

  • Comisariatul ţării care controla aprovizionarea armatei din Transilvania
  • Tezauriatul care administra finanţele Transilvaniei

În epoca principatului dependent de Austria se produce pe plan religios o mişcare care a avut consecinţe extrem de importante pentru susţinerea documentară şi ideologică a luptei populaţiei româneşti autohtone şi majoritare pentru afirmarea naţională, crearea bisericii unite. Astfel, Sinodul de la Alba Iulia din 1697, convocat de episcopul Theofil, a hotărât în principiu unirea bisericii ortodoxe din Transilvania cu biserica catolică. Această hotărâre a fost luată ca urmare a promisiunilor împăratului Austriei în sensul că preoţii uniţi vor fi scutiţi de obligaţii iobăgeşti, obligaţii care revenea preoţilor ortodocşi.

Acelaşi împărat, printr-o diplomă dată în 1701, extinde scutirile şi asupra ţăranilor uniţi, însă această Diplomă Leopoldină nu a fost acceptată de Dieta Transilvaniei şi, ca atare, nu s-a aplicat aici.

În 1744, printr-un rescript imperial dat de împărăteasa Maria Tereza, naţiunea română a fost recunoscută ca a patra naţiune a Transilvaniei, însă nici acest rescript nu s-a aplicat în Transilvania, deoarece Dieta l-a interpretat în sensul că el se aplică doar nobililor şi clericilor şi că aceştia nu formează o a patra naţiune, ci sunt lipituri la cele 3 naţiuni privilegiate.

Unirea cu Roma a unei părţi a bisericii din Transilvania a avut importanţă, în sensul că a permis accesul fruntaşilor bisericii unite la arhivele de la Roma, precum şi la arhivele imperiale de la Viena, aceştia realizând o intensă munca de documentare în sprijinul argumentării drepturilor naţiunii române în Transilvania. Activitatea depusă de ei a contribuit la formarea fundamentului ideologic al mişcării de eliberare naţională a românilor din Transilvania.

 

 Dreptul în Transilvania în epoca principatului dependent de Austria

Prin articolul 1 al Diplomei Leopoldine din 1691 s-a menţinut aplicarea în Transilvania a vechilor legiuiri feudale şi anume: „Union Trium Nationum”, „Tripartitum-ul lui Ștefan Werboczi” şi „Approbatae et Compilatae Constitutiones”.

În 1693, printr-o rezoluţie alvitiana, s-a organizat în cadrul Cancelariei aulice de la Viena o Cameră Aulică Transilvăneană care cenzura activitatea guvernului Transilvaniei. Un alt document elaborat în această perioadă este pragmatica sancţiune prin care s-a consfinţit de iure uniunea personală dintre Austria şi Transilvania.

Dieta Transilvaniei a adoptat şi în această perioadă a principatului dependent de Austria o serie de hotărâri care au înăsprit exploatarea socială de tip feudal.

Astfel, Dieta din 1714 a fixat numărul zilelor de clacă la 4 zile pe săptămână pentru iobagi şi 3 zile pentru jeleri (ţărani liberi fără pământ). Această hotărâre a fost amendată de împărăteasa Maria Tereza printr-un rescript imperial dat în 1747 prin care a diminuat numărul zilelor de clacă pe săptămână la 4 zile pentru ţăranii care nu aveau vite şi 3 zile pentru ţăranii care aveau vite.

Printr-un alt rescript imperial „punctele regulative1769, împărăteasa Maria Tereza îi invită pe nobilii Transilvaniei aparţinând celor 3 naţiuni privilegiate să înceteze abuzurile asupra ţăranilor iobagi, majoritatea de origine română. Niciuna dintre hotărâri nu s-au aplicat în Transilvania pentru că au fost respinse de Dietă.