1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În mediul extrem de competitiv contemporan orice întreprindere îşi desfăşoară activitatea în baza unei strategii explicite sau implicite.

Întotdeauna firmele prospere au avut o strategie. Iniţial aceasta era creaţia intuitivă a conducătorilor companiei, ea nu se baza pe studii aprofundate, pe modele care să o cuantifice şi să coreleze aspectele majore ale activităţii firmelor. Treptat, în elaborarea strategiei, companiile au trecut de la preocupările de calcul a variabilelor tehnico-economice la armonizarea capacităţilor firmelor de adaptare şi de reacţie la cerinţele unui mediu tot mai complex şi mai instabil, chiar turbulent.

O strategie explicită este aceea care este dezvoltată în baza unui proces planificat, bine definit, ăn timp ce strategia implicită este rezultată din activităţile desfăşurate de diferite departamente funcţionale ale companiei care ăşi urmaresc numai propriie obiective.

Orice firmă, independent de obiectul său de activitae şi de dimensiune, nu mai poate lucra la voia întîmplării. Performanţele întreprinderii contemporane depind, în mod esenţial de strategiile de dezvoltare stabilite şi de mobilitatea de care da dovadă fiecare companie.

Practicile contemporane au arătat că se pot obţine beneficii semnificative printr-un proces elaborat de formulare a unei strategii care să se asigure că cel puţin politicile generale ale departamentelor funcţionale sunt coordonate şi direcţionate către acelaşi set comun de obiective majore.

Aceste obiective pot avea în vedere:

  • stabilirea capacităţii firmei de adaptare la concdiţiile de competitivitae, respectiv cunoaşterea clienţilor care utilizează produsele sau serviciile companiei, definirea sferei de utilizare a respectivelor produse sau servicii, cunoaşterea situaţiei comparative a politicilor de preţ ale competitorilor, stabilirea marjelor de eficienţă pe produ, srviciu, client etc.
  • identificarea acţiunilor competitorilor de pe piaţă şi a celor mai bune modalităţi de a răspunde la ele, respectiv lansarea de noi produse sau servicii, campanii promoţionale, etc.
  • evoluţiile viitoare ale industriei căreia îi aparţine întreprinderea.
  • Cum trebuie să se poziţioneze compania pentru a fi competitivă pe termen lung, etc.

În acest context, într-un medio economico-social atât de dinamic, pentru a supravieţui  întreprinderile trebuie sa aibă capacitatea de a se adapta mereu la nou, fapt ce nu se poate realiza în afara unor strategii organizaţionale extrem de bine elaborate.

Încă din anii 60 teoria economică s-a procupat de definirea strategiei întreprinderilor şi de rolul acesteia în conducerea şi organizarea activităţii.

În literatura de specialitate întâlnim diferite definiţii date strategiei cum ar fi „maniera de a combina acţiune forţelor diplomatice, conjuncturale, economice, finaciare, tehnice şi publicitare în senul atingerii scopului propus, a ţintei finale”.

Startegia mai poate fi definită şi ca „planul de acţiune care alocă resurse şi direcţionează activităţi, pentru a intra în acţiune cu mediul conjunctural, ajutând organizaţia să-şi atingă scopul”.

Literatura anglo-saxonă definieşte strategia ca fiind „o combinaţie de obiective majore (scopuri) pe care le urmăreşte compania şi de mijloace (politici) prin care îşi propune să atingă respectivele scopuri”[1].

În literatura din România prin strategia întreprinderii se înţelege „stabilirea ansamblului obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare a acestora, împreună cu resursele alocate în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei”[2].

Strategia mai poate fi înţeleasă ca un model sau un plan ce integrează scopurile majore ale întreprinderii, politicile şi modul de acţiune, pe termen lung, în vederea atingerii scopului - obţinerea de profit.

Indiferent de modalitatea de definire elementul esenţia al oricărei strtegii este dat de distincţia, delimitarea clară între finalitate şi căi, modalităţi de atingere a ei.

 

[1] Competitive Strategy, pag XVI,

[2] Ovidiu Nicolaescu, Ion Verbuncu „Management”, Ed. Economică, 1999, pag.131

Загрузка...