Elaborarea unei strategii de întreprindere vizează nu numai strategia generală - întreprinderile fac proiecte sectoriale prin care încearcă atingerea scopurilor majore propuse pentru evoluţia societăţii – proiectare de tehnologii foarte avansate, prospectarea de pieţe interne şi internaţionale, modificarea gamei de produse, crearea de înlocuitori, etc.

Elaborarea strategiei generale a firmei este un proces complex care presupune o cooperare dinamică în interiorul întreprinderii, existenţa unei echipe de profesionişti în domeniu şi o foarte bună cunoaştere a unui complex de factori de influenţă, interni şi externi companiei.

În elaborarea şi urmărirea strategiei generale a firmei trebuie să se cunoască componentele majore ale strategiei organizaţionale.Aceste componente sunt: „misiunea, obiectivele fundamentale, opţiunile strategice, resursele, termenele şi avantajul competitiv[1].  În varianta internaţională acestora li se adauga şi „viziunea”.

Misiunea firmei reprezintă definirea scopurilor majora ale companiei, definite într-o formulă concisă, sintetică şi precisă şi, în general se referă la obiectul, produsul firmei, piaţa pe care acţionează, domeniile tehnologice prioritare, etc.

Viziunea descrie modalităţile prin care întreprinderea ăşi atinge cu succes misiunea stabilită precum şi setul de valori şi principii ale companiei care ghidează comportamentul întreprinderii, organizaţiei şi operaţiunile ei.

Subsumat misiunii firmei se stabilesc obiectivele fundamentale ale firmei pe termen lung (5-10 ani) sau mediu (1-5 ani). Obiectivele fundamentale vizează profitul, valoarea acţiunii, cifra de afaceri, productivitaea muncii, calitatea produselor, cota de piaţă, inovaţia şi dezvoltarea tehnologică, etc.

În vederea realizării obiectivelor strategice, fundamentale întreprinderile elaborează opţiunile specifice, planul de măsuri concret, pentru perioada imediat următoare, pe termen scurt. Aceste opţiuni definesc aspecte ale acţiunii firmei care au implicaţii majore asupra conţinutului unei părţi insemnate a activităţii firmei. Exemplu de opţiune strategică poate fi redimensionarea, recalibrarea produselor, retehnologizarea unei secţii, intrarea pe o noua piaţă externă, etc.

Strategia firmei implică cu necesitate studierea, analzarea resurselor pe baza cărora se vor putea realiza obiectivele şi opţiunile strategice. Resursele, care de regulă sunt fondurile circulante şi investiţiile, trebuie dimensionate cât mai exact, pe baza analizei financiare. Odată cu stabilirea mărimii resurselor trebuie precizată şi sursa provenienţei lor. În contextul resurselor nu poate fi uitată resursa umană, cu o majoră influenţă asupra rezultatelor activităţii companiei.

Prin strategie este prevăzut şi avantajul competitiv al firmei. Acesta se exprimă prin asigurarea unui cost redus, o calitate a produselor care se difernţiază de cea a celorlalţă competitori pe piaţă, etc. Pentru a fi un avantaj competitiv el trebuie sa fie de durată, constant şi nu unul temoprar. În condiţiile globalizării vieţii social economice trebuie urmărită realizarea unui avantaj competitiv la nivel internaţional.

Strategia firmei se prezinta diferit de la o firma la alta, funcţie de mai mulţi parametrii, cum ar fi:

  • mărimea companiei,
  • domeniul de activitate,
  • înzestrarea tehnică şi tehnologică,
  • poziţia pe piaţa internă şi externă, etc.

o importanţă deosebită în strategia firmei o reprezintă starea economica a acesteia. O stare economică bună este premiza amplificării obiectivelor de realizat în perioada următoare, existenţa unor resurse mai însemnate de natură să asigure o retehnologizare modernă, atragerea unor parteneri de afaceri importanţi, o forţă de muncă calificatăşi într-un proces continu de perfecţionare, etc.

Calitatea strategiei firmei şi modul său de traducere în viaţă asigură nu numai progresul respectivei companii ci şi pe cel al întregii economii naţionale a cărei entitate este.

Strategia generală a firmelor orientează activitatea acestora pe termen lung. Ea poate fi schimbata însă de la o perioadă la alta, în chiar cursul aplicării sale. Schimbarea strategiei este impusă de apariţia unor factori de ineficienţă, a unor modificări majore ale pieţei ăn care îşi desfăşoaraă activitatea, precum şi a altor factori interni şi externi întreprinderii. Dinamismul accentuat al vieţii social-economice a facut ca în termeni japonezi sp se vorbească de „acomodarea strategică” şi de „persistenţă adaptivă”. Firmele pot avea succes în măsura în care funcţionează ca un mecanism adaptiv.

 

[1] Managementul … pag.137