Standardele internaţionale din familia ISO 9000 sunt standarde generale, care conţin recomandări privind managementul calităţii şi cerinţe pentru asigurarea calităţii. Ele descriu elementele sistemului calităţii, fară să specifice cum sa fie implementate de către o anumita întreprindere.

Modalitatea concretă de proiectare şi aplicare a unui sistem al calităţii depinde de obiectivele, produsele, procesele şi practicile specifice fiecărei întreprinderi.

Familia ISO 9000 cuprinde standardele internaţionale următoare:

  • standarde numerotate de la ISO 9000 la ISO 9004 inclusiv cele derivate din acestea;
  • standarde numerotate de la ISO 10001 la ISO 10020 inclusiv cele derivate;
  • standardul ISO 8402.

Este un fapt incontestabil că în prezent standardele din familia ISO 9000 se bucură de o largă recunoaştere internaţională, numărul întreprinderilor care doresc să le aplice fiind în continuă creştere. Multe dintre acestea consideră că obţinerea unui certificat de conformitate reprezintă o dovadă de necontestat a capacităţii lor de a putea satisface mai bine cerinţele clienţilor, faţă de ceilalţi competitori. Pe de altă parte, o serie de întreprinderi au implementat principiile TQM, iar altele doresc să atingă acest deziderat. în aceste condiţii se pune întrebarea firească: sunt cele două fenomene în contradicţie sau nu şi cum vor ele în orizontul anilor 2000?

Standardele din familia ISO 9000 au fost dezvoltate în scopul facilitării relaţiilor comerciale, mai ales la nivel regional şi internaţional şi pentru a da clienţilor mai multă încredere privind capacitatea unui anumit furnizor de a satisface în mod constant cerinţele referitoare la calitatea produselor şi serviciilor pe care le oferă. Aceste standarde prevăd însă foarte puţine din cerinţele modelului european al TQM. Astfel ele fac abstracţie de următoarele aspecte:

  • abordarea întreprinderii integralitatea sa;
  • considerarea satisfacţiei clientului alături de satisfacţia personalului;
  • rezultatele pe care le obţine întreprinderea în afaceri;
  • nivelul la care se situează întreprinderea faţă de competitori din punctul de vedere al calităţii produselor şi serviciilor oferite.
  • preocupările întreprinderii de îmbunătăţire a calităţii produselor şi serviciilor;
  • dezvoltarea unei "culturi a calităţii".

Este de reţinut faptul că majoritatea criteriilor de bază ale modelului european al TQM nu se regăsesc decât într-o proporţie nesemnificativă printer cerinţele standardelor din familia ISO 9000. în schimb acestea sunt foarte puternic orientate spre procesul de producţie. în ansamblu se apreciază că aceste standarde nu acoperă decât în proporţie de 20% cerinţele modelului european al TQM.

Se estimează că în perioada următoare TQM va pătrunde în majoritatea ţărilor europene cu prioritate în domeniul serviciilor, în acest context se aşteaptă că o serie de concepte şi principii să fie mai bine clarificate şi mai ales să fie elaborate tehnici noi mai bine adaptate cerinţelor integrării aspectelor economice, tehnice şi sociale ale managementului calităţii.