Procesul de control

înainte de a discuta despre rolul controlului calitatii, trebuie sa exprimam mai intai ce semnificaţie are termenul de „control",

aplicat la calitate. Controlul, in acest context, este un proces care asigura ca standardul de produs sau serviciu este stabilit si respectat. Acest proces consta dintr-o serie de pasi care sunt prezentati in diagrama de mai jos:

  1. Alegerea subiectului de controlat

Subiectul de controlat poate fi orice aspect al produsului sau serviciului care poate influenta calitatea primita de client. Aceasta poate fi o parte tangibila a produsului sau serviciului ori pot fi esenţiale pentru procesul de livrare a produsului/serviciului.

  1. Alegerea unitatii de masura

Unitatea de masura poate fi uşor specificata in cazul unui produs cum ar fi: sarma, piuliţa, şurub, dar este mai dificil in cazul unor caracteristici senzoriale (gustul cocolatei, calitatea informaţiei, sfatul oferit de un consilier, etc.). Pe langa alegerea unitatii de masura (de ex. Milimetri, grade Celsius, kilograme, etc.) este necesar sa se decidă marimea eşantionului reprezentativ pentru lotul respectiv.

 

 

 

Fig. 3.1. Diagrama procesului de control 3. Stabilirea unui etalon

Caracteristicile produsului sau serviciului, care trebuie controlata, necesita in acelaşi timp specificarea a ceea ce este acceptabil si neacceptabil. Aceasta specificare poate fi simpla daca este cazul diametrului unui arbore sau nivelul de finisare al suprafetiei unui rulment, dar poate fi dificil de specificat nivelul de acceptabilitate al unei caracteristici care necesita o decizie senzoriala (aroma unui parfum).

  1. Crearea unui instrument de masurare

Instrumentul sau schema de masurare trebuie sa poata

masura caracteristicile, in unitatile de masura alese. Pentru cele mai multe produse au fost dezvoltate echipamente care pot masura principalele caracteristici (dimensiuni, finisarea suprafeţei, grosimea stratului dispus, curentul electric, etc.) si exista reglementari referitoare la precizia relativa a echipamentelor (mijloacelor) de masurare fata de tolerantele produsului.

Oricum, din timp in timp pot aparea bariere tehnologice de masurare. Acest control ainclude si asigurarea ca echipamentul folosit este verificat metrologic si mentinut in condiţie de precizie de masurare cunoscuta.

  1. Efectuarea măsurării

Efectuarea măsurării reale este principala activitate de inspecţie si, dupa cum se poate vedea,este doar o parte a procesului de control si mica parte a controlului calitatii.

  1. Interpretarea rezultatelor

In cazul multor măsurători rezultatele pot fi atat de nete incat interpretarea este necesara intr-o mica masura (caracteristicile produsului sau serviciului masurat cad in interiorul domeniului acceptabil sau in afara lui - trece (nu trece). Cu caracteristicile de natura mai senzoriala, poate fi necesara i interpretare subiectiva.

  1. Luarea deciziei si acţionarea.

Sunt doua rezultate ce pot aparea din etapele de masurare si interpretare:

  • Produsul sau serviciul satisface setul de cerinţe;
  • Produsul sau serviciul nu satisface cerinţele si, ca urmare este neconform.

3.8.1. Sistemul de masurare

Datele masurate sunt astazi folosite mai des si in mai multe feluri decât oricând inainte. De exemplu, decizia de a modifica sau nu un proces de fabricaţie se bazeaza, in mod obişnuit, pe datele măsurătorilor. Datele măsurătorilor sau elementele statistice calculate pe baza lor sunt comparate cu limitele de control statistic stabilite pentru proces si, daca aceasta comparaţie arata ca procesul se gaseste in afara controlului statistic, atunci se trece la modificarea procesului. Astfel, se permite derularea procesului fara modificări.

O alta utilizare a datelor măsurătorilor este stabilirea existentei unei relaţii semnificative intre doua sau mai multe variabile. De exemplu, se presupune ca o dimensiune critica pentru o piesa turnata din material plastic este corelata cu temperatura materiei prime. Aceasta legătură posibila poate fi studiata folosind o metoda statistica denumita anliza prin regresie, comparand măsurătorile prin dimensiunea critica cu măsurătorile pentru temperatura materiei prime.

Beneficiile folosirii datelor măsurătorilor depind in mare masura de calitatea acestor date. Daca avem o calitate modesta a datelor, este foarte probabil ca si beneficiul rezultat din folosirea lor sa fie la fel. Pentru a ne asigura ca beneficiul ce rezulta din folosirea datelor masurate acopera cheltuielile de obţinere a lor trebuie ca atentia sa se concentreze pe calitatea acestor date.

Calitatea datelor masurate.

Calitatea datelor masurate este corelata cu proprietăţile statistice ale unor măsurători multiple obtinute cu ajutorul unui sistem de masurare care functioneaza in condiţii stabile. Sa presupunem, de exemplu, ca un sistem de masurare, funcţionând in condiţii stabile, este folosit pentru a se obţine mai multe valori masurate ale unei anumite caracteristici. Daca toate valorile masurate sunt apropiate de valoarea de baza a aunei caracteristici, atunci se spune ca datele au o calitate ridicata. La fel daca toate sau majoritatea valorilor masurate sunt departate de valoarea de baza, atunci se spune ca datele au o calitate scăzută.

Proprietăţile statistice cele mai folosite pentru a caracteriza calitatea datelor sunt „deplasarea" si „dispersia". Proprietatea denumita deplasare se refera la localizarea datelor in raport ci o valoare dominanta, iar proprietatea denumita dispersie se refera la imprastierea datelor.

Una dintre cauzele cele mai obişnuite ce conduce la producerea unor date de calitate modesta este o variaţie prea mare a acestora. Multe din variaţiile ce apar intr-un set de măsurători sunt datorate interacţiunii intre sistemul de masurare si mediul inconjurător. Daca interacţiunea genereaza prea multe variaţii, atunci calitatea datelor ar putea fi atat de modesta incat acestea nu pot fi folosite.

Procesul de masurare

Termenul de masurare este definit ca „alocarea de valori numerice unor elemente materiale pentru a reprezenta relaţiile intre acestea in raport cu anumite proprietati specifice".

Procesul de alocare a valorilor numerice este definit ca fiind procesul de masurare, iar valorile numerice alocate sunt denumite valori masurate. Din aceste definiţii rezulta ca un proces de masurare ar putea fi considerat ca un proces de fabricaţie care produce valori numerice (date) ca valori de ieşire. Este utila considerarea in acest mod a unui proces de masurare intrucat permite folosirea filosofiei conceptelor si instrumentelor de lucru care si-au demonstrat deja utilitatea in domeniul controlului statistic al proceselor.

Terminologie

Instrument de masurare: Orice aparat folosit pentru a obţine măsurători. Termenul se foloseste, de regula, pentru a desemna aparatele folosite in cadrul secţiilor de fabricaţie si include dispozitivele tip calibru: „trece - nu trece".

Sistem de masurare. Ansamblul operaţiilor, procedurilor, instrumentelor de masura si al celorlalte echipamente si personal folosite pentru a aloca o valoare numerica caracteristicii care este masurata.

Proprietăţile statistice ale sistemelor de masurare

Calitatea unui sistem de masurare este determinata, in mod normal, numai de proprietăţile statistice ale datelor pe care le produce. Si alte caracteristici, cum ar fi costul, uşurinţa folosirii, etc. sunt, de asemenea, importante in masura in care contribuie la aprecierea globala a sistemului ca fiind corespunzător. Proprietăţile statistice al datelor sunt insa cele care determina calitatea sistemului.

Un sistem de masurare ideal ar produce numai măsurători corecte ori de cate ori ar fi folosit. Orice masuratoare ar trebui sa fie efectuata tot timpul bazandu-se pe un etalon de baza. Rareori sunt insa sisteme de masurare cu proprietati statistice ideale. Managementul are responsabilitatea identificării acelor proprietati statistice care sunt cele mai importante in raport cu utilizarea finala a datelor. Pentru aceasta este necesara definirea operaţionala a proprietăţilor statistice cat si a metodelor acceptabile de masurare a lor.

Exista anumite proprietati care sunt comune tuturor sistemelor de masurare, chiar daca pentru fiecare se pot cere proprietati statistice diferite. Aceste caracteristici comune sunt:

■Sistemul de masurare trebuie sa fie in stare de control statistic, respectiv, variaţiile ce apar in sistem sunt datorate numai cauzelor obişnuite si nu sunt datorate unor cauze speciale. Aceasta proprietate se numeşte stabilitate statistica;

■ Variabilitatea sistemului de masurare trebuie sa fie mica in raport cu variabilitatea sistemului;

  • Variabilitatea trebuie sa fie mai mica in comparaţie cu limitele precizate in specificaţiile tehnice;
  • Unitatea de masura practic folosita trebuie sa fie mai mica valoare dintre variabilitatea procesului si limitele precizate in specificaţii.

■S-ar putea ca proprietăţile statistice ale sistemului de masurare sa se schimbe odata cu schimbarea reperelor masurate. Atunci cea mai mare variaţie a sistemului de masurare trebuie sa fie mica in comparaţie cu cea mai mica valoare dintre variabilitatea procesului si limitele din specificaţii.

3.8.2. Tehnici de control a calitatii

Daca luam in considerare definiţia din ISO 8402 a Controlului Calitatii, atunci acesta reprezintă o serie de tehnici si activitati cu caracter operaţional utilizate pentru satisfacerea condiţiilor referitoare la calitate. Acestea includ, fara a se limita la acestea, urmatoarele:

  • Inspecţie si incercare;
  • Sisteme de masurare;
  • Controlul proceselor;
  • Controlul echipamentelor de masura.

Cea mai comuna forma folosita pentru verificarea si validarea produselor este inspecţia tradiţionala. Aceasta are multe direcţii de folosire si unele limitări, dar furnizeaza informaţii care pot fi folosite in diferite tehnici analitice si de diagnosticare.

Exista patru secvenţe in care poate avea loc inspecţia:

  • La subcontractanti;
  • La primirea la sediul organizaţiei;
  • In timpul fabricaţiei si/sau montajului;
  • La verificarea finala.

Sunt situatii in care anumite produse aprovizionate sunt necesare urgent din motive de producţie. In aceste situatii este penibil ca unele inspecţii intermediare sa fie amanate atata timp cat produsul poate fi rechemat. In cele mai multe cazuri aceasta practica se bazeaza pe o identificare corecta si un bun control al trasabilitatii. Ceea ce nu trebuie sa se intample nicidata este lipsa inspecţiilor finale.

Pentru ca sistemul de inspecţie sa fie adecvat cateva din verificare trebuie sa răspundă la intrbarile:

  • Produsele cumparate se pot utiliza si fara inspecţie?
  • Este posibila rechemarea lor?
  • Exista planuri de inspectie/incercare si proceduri?
  • Acoperă acestea toate cerinţele specificate?
  • Sunt instruite corespunzător persoanele care efectueaza inspectii/incercari?
  • înregistrările inspecţiilor si incercarilor sunt adecvate?
  • Echipamentul de verificare este corespunzător calibrat?
  • Exista un sistem de autorizare oficiala a livrării produselor inainte de predarea lor la beneficiar?

3.8.3.Tehnici de eşantionare statistica utilizate in inspecţie

Eşantionarea este folosita cand se doreşte a se cunoaşte calitatea unui lot de produse prin examinarea unei cantitati limitate de produse (eşantion). Aceasta metoda este mult mai economica si mai eficienta din punct de vedere comercial decât inspecţia 100%. In unele situatii eşantionarea este singura metoda de inspecţie posibila. Eşantionarea se foloseste in principal pentru acceptarea unor loturi sau pentru menţinerea sub control a proceselor utilizând controlul statistic al proceselor.(SPC).

Pentru realizarea acestor aplicaţii sunt utilizate doua metode de eşantionare:

  1. Eşantionarea prin atribute - utilizata in activitatile tradiţionale de inspecţie de tipul „trece - nu trece", intalnite mai des in producţia de serie mare. Este efectuata de către operatori (inspectori) care determina daca ceea ce inspecteaza este „bun" sau „rau".

Exista trei tipuri de esantionari prin atribute:

  • Eşantionare simpla
  • Eşantionare dubla;
  • Eşantionare multipla.

Eşantionarea simpla inseamna prelevarea de către inspectorul de calitate a unui eşantion din lot si ia decizia de acceptare sau de respingere a lotului in funcţie de numărul acceptabil de respingeri indicat in planul de eşantionare. In general marimea eşantionului este cea mai mare din cele trei alternative de scheme de eşantionare.

Eşantionarea dubla implica prelevarea unui eşantion daca nu se poate trage o concluzie dupa examinarea primului eşantion. Marimea esantioanelor este, in general, mai mica, dar cerinţele de instruire si solicitarea atentiei inspectorului sunt mai mari.

Eşantionarea multipla - este cea mai complexa si necesita un program de instruire mai dezvoltat pentru inspectori. Mărimile esantioanelor pot fi mult mai mici decât in cazurile anterioare si pot fi reduse dupa verificarea primelor eşantioane. Aceasta metoda este cunoscuta si sub numele de eşantionare secvenţiala.

Reguli de baza ale esantionarii:

Eşantionarea se bazeaza pe teoria probabilitatilor. Pentru reuşita trebuie respectate cateva reguli de baza:

  • Esantioanele trebuie selectate aleator;
  • Loturile nu trebuie amestecate intre ele;
  • Loturile nu trebuie constituite prin acumularea de produse realizate pe perioade mari de timp;
  • Esantioanele trebuie sa provină de la aceeaşi sursa;

■Loturile trebuie sa fie cat mai mari posibil. Marimea

eşantionului nu creste proporţional cu creşterea mărimii lotului si deci avantajele economice sunt mai mari.

  1. Eşantionarea prin variabile - implica efectuarea unor raţionamente referitoare la acceptabilitatea produsului bazandu-se pe măsurători, precum si producerea unui număr mai mare de date decât cele necesare pentru menţinerea sub controla procesului.

Avantajele esantionarii sunt de natura comerciala si tehnica, astfel:

■Este un mijloc de verificare a produselor pentru care sunt necesare incercari distructive;

  • Reduceri de costuri prin inspectarea unui număr limitat de repere dintr-un lot;
  • Reducerea numărului de personal de inspecţie;
  • Posibilitatea de retumare la subcontractanti a intregului lot, cu obligativitatea acestora de a le realiza mai bine la livrarea urmatpare;
  • Reducerea riscului deteriorării produselor datorita manipularii suplimentare in timpul inspecţiei.

Riscurile esantionarii sunt datorate in special faptului ca nu fiecare reper este verificat:

  • Respingerea unui lot acceptabil;
  • Acceptarea unui lot cu defecte.

Alte dezavantaje:

  • Instruirea suplimentara a celor care vor face eşantionarea;

■Planificari si inregistrari suplimentare necesare pentru

aplicarea schemelor de eşalonare;

■Informaţii limitate furnizate de eşantion in comparaţie cu verificarea 100% alotului.