Printre cele mai cunoscute abordări ale relaţiei dintre mediu şi firmă sunt modelul ecologic şi modelul dependenţei de resurse.
- Modelul ecologic se axează pe studiul influenţei factorilor de mediu asupra firmei. Aceşti factori determinǎ ca anumite firme, care posedă caracteristicile necesare, să supravieţuiască pe piaţă . De aceea, acest model se mai numeşte modelul selecţiei naturale. Atunci când o firmă nu se poate adapta rapid la schimbările factorilor de mediu ea nu poate supravieţui pe piaţă.
În 1987, revista Forbes a realizat un studiu care redă schimbările potenţiale din mediul firmei. Acest studiu a căutat să identifice câte din cele 100 de firme aflate în top în 1917 au mai rămas în acest top peste 70 de ani. Doar 22 de firme mai erau pe listă în 1987. Dintre acestea, 11 mai purtau acelaşi nume, celelalte schimbându-şi denumirea. Celelalte firme au cunoscut evoluţii diferite. Unele s-au dezvoltat, dar prea încet pentru a mai rămâne în top. Altele au fost preluate de alte firme, iar altele au dat faliment.
De exemplu, firma Baldwine Locomotive nu mai există în prezent, întrucât conducerea firmei nu a crezut niciodată că noua tehnologie va înlocui locomotiva cu abur.
- Modelul dependenţei de resurse este un model ce subliniază dependenţa faţă de resurse şi faptul că firma încearcă să reducă această dependenţǎ. Modelul susţine că nu există firmă care să-şi asigure cu forţe proprii toate resursele de care are nevoie (ex.: General Motors preferǎ să cumpere din exterior multe din resursele de care are nevoie, deoarece costurile producerii în interiorul firmei ar fi prea mari).
Prin stabilirea de relaţii de aprovizionare cu alte firme, o firmă poate să rezolve multe dintre problemele legate de resurse. Totuşi, asemenea relaţii cu alte firme produc dependenţe şi reduc flexibilitatea firmei. De aceea, orice firmă încearcă sǎ fie cât mai independentǎ prin exercitarea unui control asupra resurselor absolut necesare.
În opoziţie cu modelul selecţiei naturale, care susţine că acţiunile manageriale sunt limitate, acest model arată că un manager poate alege soluţii adecvate pentru a face ca activitatea firmei pe care o conduce sǎ fie eficientă. Managerii nu numai cǎ pot alege o strategie pentru a se adapta mediului dar pot să influenţeze mediul extern prin acţiunile lor.
În concluzie, managerii trebuie să cunoască, să ia în considerare, să înţeleagă, să încerce să folosească şi sǎ influenţeze elementele de mediu în favoarea lor.
