Activitatea în cadrul focus-grupurilor

Pînă la începutul focus-grupului.

Verificarea gradului de pregătire. Moderatorul şi ajutorii săi tre-buie să vină la locul fixat cu o jumătate de oră mai devreme şi să verifice gradul de pregătire. O deosebită atenţie trebuie de atras stării aparaturii de înregistrare (audio şi video). Pentru orice even-tualitate urmează ca ajutorul moderatorului să fie pregătit să ia notiţe ori să stenografieze.

Moderatorul de asemenea trebuie să verifice încăperea.

• dacă sunt îndeajuns scaune;
• scaunele, care sunt în plus trebuie luate din jurul mesei,
• de verificat ca pe mese să fie în de ajuns creioane şi hîrtie pentru toţi participanţii;
• ca temperatura încăperii să corespundă standartului, şi să fie aerisită.

De asemenea, trebuie de concretizat, dacă sunt pregătite mate-rialele stimulatoare, dacă sunt pregătiţi banii pentru remunerare, dacă este pregătită mîncarea şi băutura.

În cazul, că focus grup-ul se va desfăşura într-o încăpere ocazi-onală, urmează de verificat, ca să nu fie zgomote întîmplătoate (tele-fonul, sonerii ş.a.).

Întîmpinarea participanţilor. Dacă e posibil, ar fi bine ca partici-panţii să fie întîmpinaţi nu în camera de şedinţe, ci în antreu. În acest caz s-ar realiza selecţia definitivă, s-ar stabili legătura cu parti-cipanţii şi controlul numărului respondenţilor. Temele discuţiilor de la începutul focus grup-ului pot fi neutre: timpul, sport, copiii ş.a. nu trebuie să fie abordate teme acute, ca să divizeze participanţii, sau să provoace conflicte.

Numărul participanţilor. Niciodată nu se poate spune cu certi-tudine, că numărul real al participanţilor va corespunde cu cel plani-ficat. Deaceia, pentru a se asigura, organizatorii invită cu 20% mai mulţi participanţi. În acest caz, dacă au venit mai mulţi, cei care au întîrziat, nu sunt admişi. Dacă nu au întîrziat, ca regulă, sunt admişi să participe la focus grup, iar dacă sunt prea mulţi, li se propune un lucru individual (să completeze o anchetă ş.a.). În caz că s-au adu-nat mai puţin de 7-6 participanţi, focus grup-ul nu are loc.

Etapa incipientă. Prima etapă se compune din cuvîntul întrodu-ctiv al moderatorului şi “încălzirea” grupului. Cuvîntul întroductiv al moderatorului trebuie să fie compus din următoarele subiecte: nu-mele moderatorului, organizaţia de cercetare pe care o reprezintă, tema, funcţiile moderatorului, posibilitatea de a comunica liber a respondenţilor şi despre anonimatul cercetării. De asemenea este de menţionat, că Codecsul etic al Asociaţiei Americane a sociolo-gilor înaintează cerinţa, ca moderatorii să informeze participanţii despre faptul, că discuţia se imprimă, şi, dacă este cazul, despre prezenţa observatorilor.

Etapa de “spargere a gheţei” depinde de stilul moderatorului, însă nu trebuie să fie de lungă durată, aproximativ 3-5 min. Pentru această etapă se prevăd întrebări mai generale, uşoare, şi în acelaş timp necontradictorii.

Din experienţa noastră putem adăuga, că este binevenit ca participanţilor să li se propună ecusoane, pentru ca ei să-şi noteze numele, ori să-şi scrie numele pe o foaie de hîrtie, pe care o pun pe masă în faţa sa. Aceasta va facilita comunicarea şi va contribui la crearea unei atmosfere mai agreabile.

Rolurile participanţilor

Rolurile constructive

Liderii de opinie. Discuţia în grup activează cristalizarea păreri-lor şi formarea integrării ierarhice, adică a grupurilor neformale, care au păreri diferite. Însă participanţii, care au aceleaşi opinii, nu posedă capacităţi egale de articulaţie, de a formula gîndurile, de a argumenta, de a apăra punctul de vedere în timpul dezbaterilor ş.a. Aceşti indivizi se plasează în topul grupurilor neformale şi devin lideri de opinie, contrubuind la dinamizarea activităţii focus grupu-lui.

Aliaţii moderatorului. Dacă liderii de opinie sunt aşa numiţi lideri de conţinut, aliaţii moderatorului sunt figuri procesuale, care ajută moderatorul să menţină discuţia în albia temei principale. Aliaţii moderatorului uneori încearcă, şi reuşit, să tempereze spiri-tele ori aroganţa, contribuind la normalizarea discuţiei.

Participanţii reţinuţi. Aceştea constituie majoritatea grupului, care au ce spune şi vor s-o facă, însă sunt destul de educaţi şi de sensibili, ca s-o ea înaintea altora, şi vor să se încredinţeze că mo-deratorul este interesat în opinia lor. În cazul că atmosfera în grup este constructivă, ei îşi vor spune părerea, în caz contrar, iniţiativa o preiau liderii destructivi şi participanţii reţinuţi nu se implică. Un astfel de grup poate fi considerat un eşec.

 Participanţii timizi. Acest tip de participanţi au mult comun cu participanţii reţinuţi, însă se caracterizează printr-o mai mare neîncredere în sine, şi ei de la bun început se retrag din discuţie. Numai anumite abilităţi ale moderatorului de a crea în grup un climat psihologic favorabil, poate avea un efect terapeutic asupra acestor participanţi, şi ei se încadrează în discuţie. Dacă această trăsătură (timiditatea) se suprapune cu cunoaşterea slabă a limbii, în acest caz individul practic nu va participa la discuţie. Acest lucu s-a confi-rmat în timpul organizării a focus grup-urilor în limba rusă în oraşul Chişinău (martie, 1998). Participanţii timizi din rîndurile moldove-nilor, care nu posedau bine abilităţi de exprimare în rusă, nu participau la discuţie. Înţelegînd acest lucru, organizatorii au înce-put să organizeze grupuri omogene după criteriul limbii.

Rolurile distructive.

Concurentul moderatorului.Un astfel de participant va încerca să convingă grupul şi moderatorul, că tema anunţată nu este interesantă, deci urmează de a lua în discuţie altă temă. Uneori aceasta le reuşeşte concurenţilor moderatorului. În aceste cazuri moderatorul urmează să aplice diferite metode neverbale şi verbale de a relua tema propusă. Ca ultim şi cel mai puternic argument poate fi utilizat acel, de a reaminti participanţilor, că ei îndeplinesc un anumit lucru şi că la sfîrşit vor fi remuneraţi. Însă acest argument poate fi adus numai în cazul, în care grupul va fi remunerat cores-punzător.

Participantul – dominant. Aceasta este tipul de participant, care tinde să răspundă la toate întrebările, se străduie să fie în centrul atenţiei şi să respingă alte puncte de vedere. Participanţii-dominanţi posedă aptitudini de a rosti lungi monologuri, care se referă la temă, au abilităţi de buni oratori, însă sunt insistenţi şi au scopul nu de a comunica ceva, ci de a se autoafirma. În cazul în care moderatorul şi aliaţii lui nu îl vor opri pe dominator, el va consuma tot timpul util rezervat pentru activitatea grupului şi altor participanţi nu le va rămîne timp pentru a se pronunţa referitor la problema dată.

Misionarul. Aceasta este tipul de participanţi, care tind să analizeze orice problemă prin prizma ideologiei sau a concepţiei lor despre lume. De multe ori misionerii îşi ilustrează punctul său de vedere cu exemple din trecut, din viaţa lor, care nu au nimic comun cu problema analizată.

Glumeţul se străduie să găsească motive pentru a face glume, care de cele mai dese ori nu se referă la tema discuţiei. Participantul glumeţ nu va scăpa nici o ocazie să nu facă haz din orice cuvînt incorect utilizat, ori expresie nereuşită a moderatorului sau participanţilor, destabilizînd astfel activitatea grupului.

Participantul pasiv. Pasivitatea unor participanţi se manifestă prin tăcere, avînd uneori o poză absentă. Demonstrarea plictiselii ori a izolării influenţează negativ atmosfera psihologică a discuţiei.

Conducerea grupului. Indiferent de rolurile pe care le realize-ază participanţii, în timpul discuţiei preferabil este de asigurat participarea tuturor, dacă nu în măsura egală, cel puţin compara-bilă.

Stimularea liderilor constructivi. În cadrul discuţiei în grup are loc integrarea ierarhică a participanţilor şi concentrarea în jurul lide-rilor de opinie care, în principiu, trebuie stimulate pentru a conlucra mai eficient cu grupul. Dacă această structurare nu are lor, mode-ratorul este nevoit să recurgă la o tactică, ce are mult comun cu interviurile individuale, căpătînd mai multă informaţie, dar în detri-mentul profunzimii discuţiei.

Controlul asupra discuţiei ajitate. În momentul, în care discuţia întră în faza principală, participanţii devin entuziasmaţi şi uneori, nerespectînd regulamentul, vorbesc toţi odată. În acest moment trebuie diplomatic de preluat controlul, pentru a nu lăsa să scape informaţia preţioasă. Moderatorul poate să atenţioneze participanţii să vorbească pe rînd, anunţînnd că informaţia este preţioasă şi o să fie regretabil de o pierdut.

Focusarea discuţiilor. Focusarea discuţiilor presupune, în primul rînd, menţinerea în limitele temei relevante, şi pe de altă parte – aprofundarea şi concentrarea analizei. În acelaşi timp este impor-tant de a lărgi discuţia, de a cuprinde mai multe aspecte ale temei abordate. Aceste realităţi, înaintează faţă de moderator anumite cerinţe, de a menţine balanţa dezbaterilor, de a lua hotărîri de moment, ce exclud posibilitatea raţionalizării îndelungate. Astfel, cerinţele faţă de moderator- reacţii neîntîrziate; calificare înaltă; pre-gătire metodică- sunt importante şi nu constituie criterii formale.

Metodele de sondare.Această noţiune provine din engleză “probing”, care se traduce ca “sondare”, avîndu-se în veder dirija-rea discuţiei în sensul procesual al cuvîntului şi concentrarea asupra conţinutului. Metodele utilizate în cazul focul grup-urilor pen-tru a realiza aceste scopuri sunt diferite.

Tăcerea. Această metodă este una din cele mai efective însă deloc uşor de realizat. În cazul că discuţia a intrat în impas, mode-ratorul are nevoie de autocontrol şi de stăpînire de sine pentru a rezista pauza, pentrru ca apoi să urmeze concentrările ori obiecţiile din partea respondenţilor şi astzfel să se determine unele detalii ale discuţiei.

Limbajul trupului, care semnifică semnale neverbale, pe care le transmite moderatorul grupului. Cele mai importante dintre ele sunt: a) mimica feţei, intonaţia; b) privirea, întoarcerea capului şi a corpului. Limbajul neverbal este preferabil din considerentul că este mai subtil şi nu deranjează în aceiaşi măsură ca comunicarea verbală.

Aducem cîteva exemple de utilizare a limbajului trupului, propuse de organizaţia ROSCON.

A.     Contactul vizual

Contactul vizual eficient:

• Priviţi acel membru al grupului, cu care vorbiţi sau care vorbeşte cu D-stră.
• Priviri agere

Contact vizual neeficient:

• Nu îl priviţi pe cel, cu care vorbiţi
• Priviţi îndelung un membru al grupului
• Vă întoarceţi de la acel membru al grupului care v-a privit.

 

B.     Poza

Poza corespunzătoare:

• Cu faţa spre cel, ce vorbeşte
• Mîinele sunt libere ori se efectuează jesturi reţinute
• Înclinaţi capul în semn de aprobare
• Înclinaţi corpul spre cel, cu care vorbiţi

Poza nereuşită:

• Nu vă întoarceţi cu faţa spre cel cu care vorbiţi
• Staţi gîrbovit ori nenatural de drept
• Acordaţi o atenţie exagerată mîinilor ori documentelor de pe masă
• Jesticulaţi prea activ
• Aveţi o înfăţişare “de piatră”
• Prea des şi nenatural zîmbiţi, vă încruntaţi ş.a.m.d.

 

C.     Calitatea vorbirii

Calitatea bună a vorbirii:

• Intonaţie plăcută
• Tembrul moderat al vocii
• Alegerea cuvintelor, care facilitează comunicarea

Calitatea rea a vorbirii:

• O tonalitate neexspresivă, o voce tremurătoare
• Vorbirea prea tare ori prea încetă
• Utilizare jargonului
• Utilizarea cuvintelor-paraziţi (deci, înţelegeţi…)

 

D. Comportament neverbal efectiv

 

Manierele de comportare	Semnificaţia
Întreţineţi un contact vizual bun	Contribuie la o participare mai activă la discuţii
Vă întoarceţi cu faţa spre participant	Poza semnifică participare şi disponibilitatea de a asculta
Întreţineţi o poză “deschisă”	Redă convorbirii un caracter “deschis”
Vă aplecaţi puţin spre interlocutor	Un semn de participare activă
Vă comportanţi natural, degajat	Semnifică  “suntem printre ai săi”
Calitatea bună a vorbirii – tembrul vocii, intonaţia, accentul ş.a.m.d.	Un semn al interesului activ şi al participării

 

 

Organizarea interacţiunii în grup. Acest termen înglobează în sine un şir de metode, care pot fi caracterizate ca: “conducerea grupului cu ajutorul grupului”. Prin acesta se minimalizează inter-venţia moderatorului, se menţine echilibrul participării tuturor respondenţilor la discuţie şi se minimalizează pericolul că asupra moderatorului se va concentra negativismul grupului şi a unor parti-cipanţi. Unele dintre cele mai utilizate metode de organizare a intera-cţiunii în grup pot fi următoarele:

1. Readresarea întrebărilor
2. Asmuirea participanţilor
3. Citarea celor spuse anterior
4. Confruntarea

Mai multe reflecţii în literatura de specialitate sunt vis-a-vis de întrebările directe. Majoritatea cercetătorilor se pronunţă împotriva întrebărilor directe, deoarece ele, în primul rînd conţin în sine şi structura răspunsului şi, în al doilea rînd, presupun un răspuns raţional, comportarea fiind, de multe ori, iraţională. Se indică de ase-menea, că întrebările directe sunt plicticoase; presupun inte-racţiunea “unul la unul”; nu în grup; nu permit apariţia spontană a problemelor, manifestării emoţiilor.

În acest context cercetătorul P.Lazarsteld, propune de a adresa întrebarea “De ce?” şi pentru a concretiza, se specifică “Ce?” şi “Cum?”.

Etapa finală a interviului în grup. Finalizarea interviului în grup are aspect organizaţional, de conţinut şi etic. Esenţa de conţinut presupune analiza în grup a rezumatului activităţii, care poate fi trasat de moderator şi completat de participanţi, ori intervievaţii îşi expun părerea referitor la rezultatele interviului în grup.

Etapa finală a focus grup-ului presupune ca participanţilor să li se creeze o dispoziţie bună, cu o orientare pozitivă referitor la cercetările în focus grup-uri. La finele interviului moderatorul mulţă-meşte respondenţilor pentru participare şi le explică modalitatea de a-şi primi recompensa bănească. Una din recomandările metodice indică, că după o zi respondenţii să fie contactaţi telefonic pentru concretizări referitor la tema discutată. Însă această indicaţie meto-dică nu se realizează în practică, din considerente financiare şi de economie de timp