Administrarea reţelei constă în planificarea, configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă, conturi de utilizator, dispozive pentru conectivitate. Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare.
Înainte de a avea o reţea funcţională, administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru, ci şi accesarea resurselor. Înainte de a lua această decizie, administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele. Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup.
În reţelele bazate pe server, accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse.
Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu, User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000, Syscon for NetWare pentru versiunile 3.x sau NWAdmin pentru versiunile 4.x şi 5.x). Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni, precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri.
Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete). Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei, stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele. Parolele lungi sporesc securitatea reţelei, fiind greu de detectat. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea. Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic.
Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte, nu în mod individual. Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul.
Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri:
- Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date. Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul, distribuite sau nu;
- Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului.
Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare:
- Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor. La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată, interzicerea lucrului în afara orelor de program, limitarea lucrului la unele staţii);
- nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă;
- nivelul drepturilor de acces care individualizează, pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori, drepturile pe care le au aceştia (citire, scriere, ştergere, vizualizare etc.)
La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire, gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel:
- nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor;
- nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu, drepturile unui operator asupra unei imprimante)
Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor, transmiţându-le mesaje de averizare, iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate, securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului, asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice), protecţia contra dezastrelor naturale, incendiilor sau inundaţiilor, protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice, optice, magneto-optice).
