Riscul este elementul, din punct de vedere obiectiv, inevitabil al acceptării a oricărei decizii economice în virtutea faptului că incertitudinea este o caracteristică inevitabilă a condiţiilor de gestiune. În literatura economică, destul de des nu se face diferenţa între noţiunile de “risc” şi “incertitudine”. Din punctul meu de vedere ele trebuiesc delimitate. În realitate prima caracterizează o situaţie, cînd apariţia unui eveniment incert este foarte probabilă şi poate fi estimată, iar a doua – cînd probabilitatea apariţiei a astfel de evenimente este imposibil de estimat din timp. În situaţia reală decizia acceptată de către antreprenor este asociată aproape întotdeauna de risc, care este condiţionat prin prezenţa unei serii de factori de incertitudine iniţial neprevăzută. Pentru înţelegerea naturii riscului personal o semnificaţie fundamentală are legătura între risc şi profit.
Adam Smith în lucrarea sa “Studiul asupra naturii bogăţiei oamenilor” remarca, că obţinerea chiar a unui profit ordinar este întotdeauna legată de risc mai mult sau mai puţin mare. Se ştie că obţinerea de profit nu este garantată antreprenorului. După timpul pierdut, efortul depus el poate obţine beneficii sau, în egală măsura pierderi.
P.Heine în lucrarea “ Modul economic al gîndirii” subliniază: “beneficiul se prezintă, în raţiunea incertitudinii, în absenţa căreia toţi doritorii de a obţine un profit, ştiind acest fapt, toate posibilităţile de obţinere de beneficiu vor fi folosite în totalitate şi, deci, profiturile vor fi peste tot egalate la zero.
Astfel, în absenţa incertitudinii orice divergenţă între cîştig şi cheltuieli va fi eliminată în procesul concurenţei, iar beneficiul se va egala cu zero.
În lumea reală, schimbătoare, şi din această cauză incertă, astfel de lucruri nu se întîmplă.
Antreprenorul manifestă bunăvoinţa de a risca în condiţiile incertitudinii, pentru că pe de altă parte a riscului şi pierderilor se află posibilitatea câştigului.
Schumpeter în cartea sa “ Teoria dezvoltării economice (Studiul profitului, capitalului, procentului şi ciclului de conjunctură)” scrie că dacă riscurile nu sunt luate în vedere pe plan economic, atunci ele devin sursă de pierderi, pe de o parte, şi surse de venit pe de altă parte. Se pot alege decizii cu un grad de risc mai mic, dar în acestcaz şi beneficiul va fi mai mic.
Trebuie de remarcat faptul că antreprenorul poate înlătura riscul pentru alte subiecte economice, dar să-l evite în întregime îi este imposibil. Se crede pe bună dreptate: cine nu riscă, acela nu cîştigă. Altfel fiind spus pentru a obţine profit antreprenorul trebuie să accepte să ia o decizie riscantă.
Se poate spune cu certitudine că riscul şi incertitudinea joacă un rol foarte important în activitatea economică, cuprinzînd contradicţia între planificat şi real, adică sursa dezvoltării activităţii de antreprenoriat. Riscul patronal are o bază obiectivă din cauza incertitudinii care provine din exteriorul întreprinderii. Mediul extern cuprinde condiţiile economice obiective, sociale şi politice, în cadrul cărora societatea îşi desfăşoară activitatea , fiind obligată să se adapteze dinamismului acestora. Incertitudinea situaţiei este predeterminată de dependenţa multitudinii de variabile, de agenţi şi persoane, conduita cărora nu poate fi întotdeauna prevăzută cu o exactitate acceptabilă. Afectează în egală măsură lipsa de claritate în definirea scopurilor, criteriilor şi parametrilor estimării lor (schimbările în ceea ce priveşte nevoile publice şi cererea de consum, apariţia inovaţiilor tehnice şi tehnologice, schimbarea conjuncturii pieţei, fenomene naturale imprevizibile).
Întreprinderea este întotdeauna legată de imprevizibil şi incertitudinea conjuncturii economice care decurge din inconstanţa ofertei /cererii de bunuri, de bani, de factori productivi, din varietatea criteriilor de preferinţă de investiţie a mijloacelor, din modicitatea de cunoştinţe în domeniile business-ului şi comerţului şi din mai multe alte circumstanţe.
Conduita economică a antreprenorului în condiţiile unei economii de piaţă se bazează pe activitatea aleasă, pe riscul acesteia, realizabil individual, în cadrul posibilităţilor sale, care decurge din acte legislatve. Fiecare participant la relaţiile de piaţă este iniţial privat de garanţia succesului : cota de piaţă, stabilitatea puterii de cumpărare, accesibilitatea la resursele industriale, constanţa normelor juridice etc.
Realitatea activităţii patronale constă în lupta cu concurenţii – producători, pentru clientelă, organizaţia patronală fiind nevoită să vîndă procucţia în credit ( cu riscul de nerambursare a sumelor de bani la scadenţă), la prezenţa de disponibilităţi temporar libere, de a le depune la banci sau de a procura titluri de participare (cu riscul de a obţine o dobînda insuficient de mare faţă de ritmul inflaţiei), la executatea operaţiunilor de export-import de a se lovi de necesitatea de a opera cu diverse tipuri de valută ( cu riscul de a pierde într-o conjunctură nefavorabilă a ratei de schimb) etc.
În faţa riscului patronal , antreprenorul este acompaniat de libertatea celorlalţi antreprenori , deci, pe măsura dezvoltării relaţiilor de piaţă, riscul şi incertitudinea vor fi prezente. Este imposibil de înlăturat incertitudinea din viitorul activităţii patronale, pentru că ea este un element al realităţii obiective. Riscul este inerent întreprinderii ţi constituie o parte integrantă a vieţii economice. Pîna acum noi ne-am referit nuami la partea pbiectivă a riscului patronal. Este adevărat că riscul este legat de procesul real al economiei. Obiectivitatea riscului este legată de prezenţa anumitor factori, a căror existenţă nu depinde de acţiunile antreprenorului. În acelaşi timp oamenii de ştiinţă elaborează abordarea subiectivă a riscului. Astfel, V.Oighenziht în lucrarea sa “Problema riscului în dreptul civil” se bazează pe subiectivitatea riscului pentru că ea se realizează prin intermediul persoanei. Un astfel de punct de vedere nu este lipsit de sens. Pînă la urmă antreprenorul este acela care estimează situaţia , formează multitudinea de căi posibile şi prezintă probabilitatea înfăptuirii lor, făcînd alegerea din multitudinea de alternative. Plus la aceasta perceperea riscului depinde de fiecare persoană în parte cu caracterul său propriu, mentalitatea sa, particularităţile sale psihologice şi nivelul său de cunoştinţe în domeniul dat.
Pentru un antreprenor mărimea riscului poate fi acceptabilă, pecînd pentru altul – nu.Conform standardelor americane, oamenii se împart în două categorii: riscanţi şi mai prudenţi, luînd decizii cu un grad minim de risc. Pentru antreprenor este important să ştie din ce grup face parte, iată de ce pentru definirea dispoziţiei fată de risc psihologii elaborează diverse teste.
Estimarea riscului şi alegerea deciziei depinde mult de persoană. Aceeaşi situaţie de risc este caracterizată de antreprenori diferiţi inegal, deoarece este percepută individual.
Deciziile riscante sunt evitate de către antreprenorii de tip conservatist, care nu sunt adepţi ai inovaţiilor.
În prezent se pot identifica două forme de întreprinderi. Mai întîi sunt organizaţiile comerciale fondate pe principii economice vechi. Într-o situaţie de incertitudine antreprenorii de acest tip evită riscul, ţinînd sp se adapteze condiţiilor de gestiune.
A doua formă este reprezentată de către noile structuri patronale, care se caracterizează prin contacte orizontale dezvoltate şi o specializare largă. Acest tip de antreprenori sunt gata să rişte, şi într-o situaţie de risc, sunt capabili să găsească foarte repede parteneri noi. În luarea deciziei, legată de un oarecare risc, un rol important îl joacă nivelul de informare, experienţa, calificarea etc. Antreprenorul este dispus să rişte dacă este sigur pe profesionalismul interpreţilor. De asemenea bunăvoinţa de a risca, într-o mare parte este stabilită de efectul rezultatelor deciziilor anterioare, luate în aceleaşi condiţii. Erorile comise în situaţii analogice dictează luarea unei decizii mai prudente. Decizia luării unei decizii mai riscante depinde, pentru antreprenorul care trebuie să o ia, de preferinţele între rentabilitatea mijloacelor investite în acest proiect ( media pentru o perioadă considerabilă de timp) şi securitatea lor, care este înţeleasă, la rîndul său, drept evitarea riscului.
Aceste preferinţe sunt reflectate de obicei în aşa-zisa hartă a preferinţelor între eficacitatea comercială a mijloacelor investite aşteptată, adică rentabilitatea şi riscul lor.
