Banii nu pot fi ignoraţi atunci când este vorba de motivaţie.
Sub formă de salariu, premii, gratificaţii sau orice alte beneficii materiale oferite pentru performanţe în sisteme stimulative de compensaţie, banii sunt importanţi. Banii sunt adesea mai mult decât bani şi asupra acestui aspect trebuie reflectat atunci când se pune problema motivaţiei. Banii sunt importanţi pentru un număr de motive: servesc la achiziţionarea de bunuri şi servicii având astfel valoare economică; sunt simbol al unui anumit statut, având valoare socială pentru deţinătorul lor, atât în situaţia când îi primeşte, cât şi în cea în care îi cheltuieşte; pentru salariaţi, banii reprezintă ceea ce patronul gândeşte şi crede despre ei; banii reprezintă un indicator relativ al comparaţiei statutului unui salariat cu cel al altor salariaţi.
Economiştii şi mulţi manageri tind să aşeze banii pe unul din primele locuri în ierarhia motivaţiei, în timp ce specialiştii în ştiinţele comportamentului plasează banii pe locuri inferioare. Probabil nici unul din aceste puncte de vedere nu este adevărat. Dacă acceptăm că banii sunt un factor motivator, atunci managerii trebuie să reţină câteva lucruri.
In primul rand, banii par să fie mult mai importanţi pentru tineri, mai ales pentru cei care întemeiază o familie, decât pentru cei „ajunşi”, a căror nevoie de bani nu este atât de presantă. Banii sunt un mijloc pentru realizarea urgentă a unui standard minim de viaţă. În acelaşi timp, pentru anumiţi oameni, banii vor fi întotdeauna de ultimă importanţă, iar pentru alţii nu vor avea niciodată importanţă.
In al doilea rand, viaţa practică a pus în evidenţă faptul că, în cele mai multe întreprinderi, banii sunt folosiţi în scopul atragerii şi menţinerii unui personal competent şi nu ca factor motivator. În stabilirea salariilor nu pot fi ignorate nivelurile practicate în întreprinderile concurente, dacă dorim să păstrăm oamenii (mai cu seamă pe cei valoroşi).
In al treilea rand, faptul că se caută asigurarea unor salarii echitabile, adică aproximativ aceeaşi compensaţie pentru salariaţi (manageri) situaţi la niveluri ierarhice comparabile, contribuie la diminuarea caracterului motivator al banilor. Această practică este cu totul de înţeles atâta timp cât oamenii evaluează compensaţia pe care o primesc în comparaţie cu ceea ce „egalii” lor primesc. Si cum s-a arătat în termenii lui Herzberg, banii apar, astfel, ca factor de igienă şi nu ca sursă de motivaţie. Pentru ca banii să fie un motivator eficace, oamenii, chiar de la acelaşi nivel ierarhic, trebuie să primească salarii, premii în concordanţă cu performanţele lor individuale.
Este posibil acest lucru în toate cazurile, fără a crea probleme managementului, mai ales acolo unde nu sunt sau nu pot fi stabilite standarde foarte precise pentru activitatea personalului?
In sfarsit, banii pot motiva numai dacă plata suplimentară prevăzută este destul de mare, relativ la venitul curent al persoanei. Creşteri nesemnificative de salarii şi premieri (până la 5%), de regulă nu îl motivează pe primitor. Astfel de creşteri pot preveni insatisfacţiile şi menţine în post, probabil, însă, că nu-l motivează pe salariat.
