Bariere în calea creativităţii

Sidney Shore (1990) a delimitat trei tipuri de blocaje ale creativităţii:

• emoţionale
• culturale
• perceptive.

Blocaje de tip emoţional:

• teama de a nu comite o greşeală, de a nu părea extravagant;
• teama de a risca să fii un pionier, de a fi în minoritate;
• renunţarea pripită la prima idee, soluţie care apare sau teama ori ne­

încrederea faţă de superiori, colegi, colaboratori;

• capacitatea slabă de a se destinde;
• dorinţa aproape patologică pentru aparenta securitate a „cunoscutu­lui” şi a „evidentului”;
• dificultatea de a schimba modul de gîndire;
• dependenţa excesivă faţă de opiniile altora;
• lipsa competenţei de a depune un efort susţinut pentru a desfăşura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei pînă la soluţionare.

Blocaje de ordin cultural.

• dorinţa de a se conforma modelelor sociale, dorinţa de apartenenţă;
• „conformism” la idei vechi, precum şi la cele noi;
• tendinţa de a reacţiona conform principiului „totul sau nimic”;
• prea mare încredere în statistici şi experienţa trecută;
• punerea pe prim-plan a factorilor practici sau economici în luarea deciziilor, ceea ce reduce timpul pentru a obţine un număr suficient de idei;
• capacitatea slabă de a transforma sau a modifica ideile;
• sentimentul că tendinţa de a te îndoi sistematic este un inconvenient

social;

• prea mare încredere în cunoştinţele proprii;
• exaltarea excesivă faţă de spiritul grupului, ceea ce duce la confor­mism.

Blocaje de ordin perceptiv:

• incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;
• incapacitatea de a distinge cauza de efect;
• dificultatea de a defini o problemă sau refuzul de a sesiza, de a rele­va;
• dificultatea de a structura o problemă în elemente care pot fi manipu­late , dirijate;
• nepriceperea de a diferenţia faptele de probleme;
• prezentarea prematură a pseudosoluţiilor la probleme care nu au fost încă definite;
• incapacitatea de a utiliza toate sensurile care ne pun în contact cu mediul;
• dificultatea de a percepe relaţii neobişnuite între idei şi obiecte;
• incapacitatea de a defini lucrurile;
• îngustarea excesivă a punctului de vedere;
• convingerea negativă: „Nu sînt creativ”.

Este foarte important să înveţi să detectezi natura acestor blocaje, pentru a introduce spiritul novator în grupurile şi instituţiile medicale.

Factorii ce inhibă creativitatea fac obiectul a numeroase studii realiza­te de psihologi, sociologi şi specialişti în organizarea muncii. Lista lor este

consistentă şi descurajatoare, alături de blocajele sociale capabile să devină obstacole logice care condiţionează indivizii: frica, aparenţa şi ignoranţa.

Ignorarea potenţialului posedat este ca şi cum, avînd un depozit de lin­gouri de aur sub parchet, alegi între a trăi decent sau a muri bogat în mister. în revanşă, există creatori spontani, persoane care ştiu cît sînt de creative.

Aparenţa este chiar mai răspîndită decît curajul şi voinţa care au devenit, din mai multe motive, valori aşa-zise de ordine şi virilitate, deci cu o reputaţie depreciată. Psihosinteza lui Roberto Assaggioli propune o serie de exerciţii destinate revigorării voinţei.

Frica este obstacolul cel mai grav care are rădăcini profunde în direc­ţia emoţională. Copilăria noastră individuală a fost jalonată de frici imagi­nare, copilăria umanităţii a avut frici reale: arbitrarii, violenţă, epidemii, foamete etc.

Avantajul situaţiei actuale – criză, cum îi spunem – este acela că „nu avem de ales decît între securitatea de a nu schimba şi insecuritatea de a inova””

Astăzi nu există risc mai mare decît de a refuza schimbarea. Dilema se rezumă deci la două variante:

Alegem riscul de a accepta pasiv schimbarea decisă de alţii în locul nostru.

Alegem riscul de a fi coautori ai schimbării.

Bariere pot fi, de asemenea, frica de ridicol, dar şi refuzul de a sugera tot ce este interzis de morală, obiceiuri, bune maniere, educaţie, precum şi in­convenientele recompenselor financiare, limitarea participării – autorul ideii participă puţin la realizarea acesteia.

Bariere pot fi şi convingerile angajaţilor că:

• numai marile idei merită să fie prezentate;
• punerea în practică a ideilor ia foarte mult timp;
• ideile se pierd sau se rătăcesc;
• doar un număr mic de idei sînt acceptate şi puse în aplicare;
• angajatul nu are nici un cuvînt de spus în realizarea ideii;
• estimările proprii în ceea ce priveşte economiile sînt, în general, con­servative;
• sistemele de sugestii descurajează munca în grup.

Alte bariere sînt sistemele clasice văzute de întreprindere:

• nimeni nu are timp să se ocupe de idei;
• administratorul sistemului este prins la mijloc între două focuri;
• angajaţii vin cu idei (îşi prezintă ideile) numai pentru bani.

Învingerea barierelor

Creşterea încrederii în sine (empowering beliefs) ia în consideraţie bo­găţia capacităţilor noastre [cunoştinţe şi aptitudini (savoir-faire), inteligen­ţă şi intuiţie, relaţii şi prietenii – noi avem mult mai mult decît credem] şi, de asemenea, necunoscutul pe care îl putem dezvolta dacă decidem. Energia creatoare şi gîndirea pozitivă sînt două feţe ale aceleiaşi realităţi.

Creativ este acela care, în toate circumstanţele, chiar şi cele mai drama­tice, este capabil să pătrundă în punctele asupra cărora poate acţiona pentru a inversa sau cel puţin a se infiltra în evoluţia probabil negativă a situaţiei. Este bine, deci, de a rămîne departe de o resimţire fatalistă sau de folosirea „oche­larilor roz” pentru a avea o viziune mai puţin tristă asupra realităţii.

Creatorul este un pesimist activ. El simte că are o putere asupra a ceea ce este sau i se va întîmpla. Dincolo de aceasta, sînt posibile două abordări concrete, pentru a ne ajuta să ne ridicăm moralul.

Prima este propria afirmare, care propune tehnici de învăţare şi repetare ce ne pot ajuta să depăşim contaminările emoţionale (copil) sau sociale (pă­rinţi), care pot să ne reducă la un stadiu de pasivitate. Pasivitatea se manifestă prin patru simptome:

• inacţiune;
• supraadaptare;
• agitaţie;
• violenţă exercitată contra altora sau contra sa.

Altă abordare, mai depărtată, pentru că este fundamentală, este munca ce traversează într-un scenariu personal cele sase etape ale unei spirale a suc­cesului:

Cunoaşterea tuturor resurselor noastre, cele deţinute şi cele pe care le putem obţine singuri sau cu ajutorul altora.

Clarificarea obiectivelor pe termen lung şi identificarea unui obiectiv pe termen scurt.

Imaginarea diferitelor strategii pentru atingerea obiectivelor pe ter­men scurt (recurgerea la tehnici creative şi aportul partenerilor sînt indispensabile).

Deciderea care este mai bine adaptată la nevoile noastre şl      la posibi­lităţile noastre, totul conform cu sistemul nostru de                                                                     valori.

Constituirea unui plan de acţiune precis şi detaliat,          care să ia în   con­

siderare riscuri de sabotaj şi autosabotaj.

Trecerea la acţiune şi reuşită.

Creativitatea în lume

Statele Unite ale Americii rămîn o excepţie: dialogul între sistemul de educaţie şi întreprindere este fructuos şi permanent, numeroase centre – de la şcolile primare la universităţi şi nu numai – au introdus cursuri de „gîndire creativă”. Există multe cercuri ştiinţifice sau literare care aplică o pedagogie ce se apropie şi utilizează instrumente creative; există un sistem de consul­tanţi în creativitate şi inovare care mai degrabă sînt persoane individuale decît membri ai unei echipe sau ai unui cabinet.

în Germania şi Anglia s-au dezvoltat programe pedagogice, în particular pentru ingineri. Un mare număr de consultanţi externi şi interni au integrat cîteva instrumente creative în seturile lor de intervenţie.

Situaţia actuală este promiţătoare: conştiinţa necesităţii unei abordări no­vatoare s-a generalizat, ajutînd la depăşirea crizei:

• în întreprinderi, după funcţia de marketing care a fost iniţiatoarea în materie, funcţiile resurse umane şi cercetare-dezvoltare, direcţiile ge­nerale, de asemenea, încep să realizeze rolul esenţial pe care îl poate avea creativitatea în gestiunea schimbării;
• colectivităţile locale şi puterile publice manifestă o curiozitate pro­miţătoare.