Omul, de la începuturile Creaţiei şi până în prezent, şi-a folosit libertatea prin acţiuni conştiente în scopul asigurării decenţei vieţii prin bunuri materiale vizibile sau bunuri intangibile, prin mijloace naturale, spirituale, culturale şi economice ca rezultat al acţiunii umane.
Acţiunea umană reprezintă forma de manifestare a omului pentru asigurarea substanţei vieţii. În acţiunea umană, oamenii îşi manifestă libertatea de alegere, de exercitare a acţiunii pentru transformarea dorinţelor şi exigenţelor în realitate.
La început, acţiunea umană, ca formă de manifestare, este individuală, porneşte de la o idee sau o dorinţă de materializare a unei nevoi. Ea este determinată în primul rând de sentimentele umane ale dorinţei. De la primele manifestări ale dorinţei exprimate, acţiunea umană devine socială prin unirea scopurilor, manifestărilor şi dorinţelor mai multor oameni. Manifestarea şi materializarea libertăţii şi dorinţei unui om contribuie la asigurarea şi materializarea dorinţei semenului său.
Acţiunea umană conştientă implică responsabilitate în primul rând asupra propriului mod de a trăi viaţa, apoi asupra modului în care acţiunea individuală afectează pozitiv sau mai puţin pozitiv acţiunea celorlalţi cu care se află în relaţii de familie, muncă, coordonare sau subordonare, parteneriat economic sau social.
Principalele activităţi umane se pot grupa în activităţi producătoare de bunuri materiale, servicii, informaţii, activităţi culturale, educaţionale, sociale, spirituale, ecologice, etc. Aceste activităţi sunt mai întâi de natură teoretică apoi practică-aplicată. Activitatea teoretică descoperă, fundamentează şi elaborează teorii cu privire la lumea în care trăim prin asigurarea cunoaşterii şi cunoştinţelor necesare. Prin activitatea practică, oamenii, pe baza cunoştinţelor, adaptează, transformă şi obţin din natură, în primul rând, substanţa vitală a vieţii materială sau nematerială.
Activitatea economică, deşi prezentă ca acţiune centrală şi concertată în toate acţiunile umane, se distinge prin modalităţile de abordare, prin instrumente şi scopuri.
Cunoaştem din literatura de specialitate că ,,activităţile economice reprezintă ansamblul acţiunilor umane prin care se urmăreşte obţinerea de bunuri materiale şi servicii de orice fel, necesare trebuinţelor de viaţă normală, în condiţiile unor resurse limitate”.
În cadrul acestora se rezolvă problemele fundamentale legate de volumul, structura şi calitatea bunurilor ce trebuie să se producă, posibilităţile prezente şi viitoare de a produce, de cine, unde, când şi cu ce costuri, ca şi modul în care ne ocupăm de distribuţia şi destinaţia finală a bunurilor pe care le-am produs.[1]
În economie, prima problemă cu care se confruntă omul la nivel microeconomic, în special în perioada contemporană, este cea referitoare la cât de mult va cheltui din venitul disponibil pentru a cumpăra bunurile tangibile sau intangibile de care are nevoie. Deşi răspunsul este simplu, el le vrea pe toate, trebuie să găsească alternative şi să prioritizeze banii în special pe bunurile şi serviciile de care are nevoie vitală sau urgentă.
Majoritatea bunurilor de care avem nevoie sunt obţinute prin activitatea economică, natura, deşi subordonată omului în condiţiile în care acesta îi respectă legile, nu ne oferă decât bunurile libere (apa, aerul, pământul, lumina şi căldura naturală).
Satisfacerea necesităţilor de viaţă este un proces permanent şi din acest motiv şi producţia bunurilor trebuie să fie continuă.
Bunurile au existenţă fizică şi satisfac nevoile vieţii sau o fac deosebită în sensul ridicării gradului de dorinţă, exigenţă şi decenţă.
Serviciile nu au o existenţă fizică dar contribuie într-o mare măsură la satisfacerea nevoilor, în special în perioada actuală.
În definiţia economică ,,prin necesitate, nevoi, trebuinţe, în sensul economic, se înţeleg exigenţe umane individuale sau colective care trebuie satisfăcute în timp şi spaţiu, cu bunuri şi servicii pentru a asigura desfăşurarea activităţii vieţii şi activităţii oamenilor”.
Prin prisma nevoilor vitale, activitatea economică exprimă modul în care oamenii produc bunurile şi serviciile pentru asigurarea exigenţelor normale ale vieţii. Nevoile trebuie însă interpretate la scara întregii vieţi şi în strânsă interdependenţă cu comunitatea planetară şi natura cu toate formele ei de viaţă. Nevoile umane nu sunt doar ale omului luat individual sau ca membru al comunităţii. Nevoile sunt şi ale mediului înconjurător, ale florei şi faunei. Omul nu se poate manifesta în condiţii normale de viaţă în condiţiile degradării naturii, însă bineînţeles în actuala perioada această menţiune este mai mult teoretică, realitatea fiind, din păcate, cunoscută.
Absolutizarea nevoilor vieţii umane în dauna celorlalte forme de viaţă naturală provoacă în timp distrugerea temeliei vieţii umane pe Pământ ca urmare a distrugerii relaţiilor ce asigură echilibrul planetar, comuniunea om-natură. Asigurarea nevoilor vieţii umane trebuie realizată fără să cauzeze afectarea negativă a naturii, ba dimpotrivă trebuie să ajute la vitalizarea continuă a acesteia şi a celorlalte forme de viaţă existente.
Consider că asigurarea nevoilor prin activitatea umană poate constitui mai degrabă un mijloc pentru asigurarea anumitor scopuri. Este bine ca scopurile vieţii să nu fie strict economice, idealurile de viaţă, asigurarea unei vieţi elegante şi calitative presupunând şi alte atribute. Bineînţeles în societatea actuală, sunt alte criterii şi etaloane artificiale ale calităţii vieţii.
În teoria economică există o tipologie şi o ierarhizare a nevoilor economice, în realitate însă oamenii îşi pot satisface în acelaşi spaţiu şi timp mai multe nevoi.[2]
Nevoile se prezintă ca un sistem bine conturat, cu o dinamică şi continuitate ascendent-evolutivă spre perfecţionare, ele caracterizând nivelul de dezvoltare al fiecărui om, stadiul de consistenţă şi decenţă la care a ajuns, precum şi nivelul de dezvoltare al societăţii. Procesul de diversificare a nevoilor şi apariţie a altora noi apare în corelaţie cu apariţia unor noi instrumente de satisfacere a lor.
Elementul central al dezvoltării unei comunităţi sau naţiuni este determinat de activitatea economică. În cadrul activităţii economice oamenii intră în relaţii parteneriale determinate de interese economice.
În condiţii ideale de dezvoltare a societăţii, omul trebuie să conştientizeze raritatea, raţionalizarea resurselor şi regenerarea lor continuă fără perturbări asupra mediului ce se răsfrâng asupra vieţii.
În condiţii reale raporturile economice sunt între nevoile nelimitate şi într-o continuă diversificare şi creştere pe de o parte şi resursele disponibile în anumite limite şi condiţii ce trebuie conştientizate de către oameni pe de altă parte.
De fapt această relaţie dezvoltată reprezintă esenţa economiei ca ştiinţă în toată substanţa şi toate componentele sale. Potrivit unor autori, caracterul limitat al resurselor face necesară teoria economică. Dacă resursele ar fi fost nelimitate, teoria economică nu ar mai fi existat[3].
În sensul celor prezentate observăm ajutorul economiei ca ştiinţă şi ca activitate ce contribuie incontestabil la ameliorarea şi eleganţa vieţii pe Pământ. Vedem în definiţiile economice că activitatea economică este o componentă a activităţii umane. Activitatea umană reprezintă, în termeni populari, tot ceea ce face omul în fiecare zi, în condiţii normale pentru a trăi. Profesia pe care o prestează, oamenii cu care se întâlneşte prieteneşte, colegial sau partenerial, asigurarea hranei şi confortului intelectual şi fizic, şi toate celelalte sunt activităţile umane privite la scară cotidiană. Economia, le ajută pe toate să fie consistente şi normale. Dar activitatea economică nu trebuie să se confunde cu viaţa, cum, din păcate, se întâmplă azi.
Viaţa omului contemporan este viaţa economică. Omul înnobilat de Dumnezeu a devenit om material, om economic, forţă de muncă sau resursă umană.
Tot ceea ce facem reprezintă un maraton economic către nicăieri. Putem exemplifica. Un om de afaceri vrea profit şi iar profit, să vândă şi iar să vândă, nu se mai gândeşte la calitatea bunurilor, în foarte multe cazuri. Salariatul vrea bani mulţi acceptând nuanţe ale servituţii contemporane, afirmarea talentelor profesionale şi satisfacţia lucrului bine făcut, nu mai reprezintă sentimente de bucurie umană. În timpul liber omul consumator trebuie să cumpere orice, are sau nu are nevoie, bunurile au sau nu au utilitate. Oricum ştim că ,,piaţa e plină de lucruri de care nu avem nevoie” cum spune marele filosof Socrate, dar continuă să cumpărăm. Creditul ippotecar şi creditul de consum reprezintă o altă prioritate. Alegerea bunurilor şi serviciilor pe alte criterii decât cele ale utilităţii şi necesităţii reprezintă activităţi umane ce necesită mult efort financiar şi mental. Cumpărăm marca şi brand-ul, cumpărăm că aşa e moda, cumpărăm influenţaţi de mediul în care trăim, cumpărăm că aşa e obiceiul, cumpărăm că nu mai găsim o altă satisfacţie de relaxare decât cea a turismului de shoping. Şi uite aşa ne trece viaţa prin magazine, şi uite aşa viaţa noastră se consumă prin consum.
Atunci, ce spune economia, care este rolul ei şi cum folosim noi economia? Economia nu înseamnă stress financiar, nu înseamnă risipă şi consum exagerat, nu înseamnă doar profit şi manipulare mediatică prin publicitate. Economia adevărată are fundamentele ei în calitate şi diversitate, investiţie, decenţă şi bun simţ economic.
Bunul simţ economic înseamnă a face orice este etic şi legal pentru asigurarea calitativă a bunurilor de care avem nevoie, astfel încât să nu fie afectată sănătatea fizică şi morală a noastră şi a generaţiilor următoare care trebuie să trăiască şi să se bucure de resurse.
Bunul simţ economic înseamnă o publicitate şi o mediatizare etică a produselor şi a mărcii.
Bunul simţ economic înseamnă asigurarea bunurilor de care avem nevoie, bunul simţ economic nu înseamnă crearea unor nevoi de către producători. Nevoile sunt ale consumatorului indiferent de poziţionarea sa socială şi economică.
Prin bun simţ economic, şcoala economică trebuie să ne înveţe să fim mai întâi oameni înnobilaţi de valorile umane şi apoi buni economişti cunoscători ai fundamentelor şi valorilor economiei.
Bunul simţ economic nu înseamnă speculararea naivităţii şi vulnerabilităţii cumpărătorului, ci materializarea calitativă şi satisfacţia deplină a nevoilor umane, precum şi exigenţă calitativă şi o ierarhizare decentă a nevoilor.
Bunul simţ al economistului înseamnă a-şi folosi inteligenţa şi experienţa pentru asigurarea continuităţii vieţii şi a bunăstării. Bunul simţ al economistului nu înseamnă minciună, manipulare, nu înseamnă speculaţia pozitivă a crizelor economice şi a cataclismelor naturale pentru asigurarea profitului.
Bunul simţ te ajută să fii mult mai bogat, inclusiv financiar.
[1] Ciucur, Dumitru, coord., op. cit., pag.53.
[2] Popescu, Constantin, coord., op. cit., pag.54-56.
[3] Oprescu, Gheorghe, coord., Microeconomie, ed. Economică, Bucureşti, 2005, pag.11.
