Astăzi, mai mult ca oricând , ştiinţa care învinge este ştiinţa conducerii, a managementului. Rolul conducerii se schimbă, iar succesul unui manager depinde de capacitatea lui de a ţine pasul cu aceste schimbări şi de a fi un model pentru angajaţi, companiile se îndreaptă spre o structură mai flexibilă, mai agilă, mai puţin ierarhizată, astfel şi managerii vor trebui să-şi schimbe rolul, să-şi dezvolte capacităţiile de anticipare, de adaptabilitate, de a gândi şi a acţiona global. Toate aceste caracteristici sunt esenţiale pentru managerul viitorului. Evoluţiile viitoare ale managementului se pot caracteriza prin faptul că acestea vor cuprinde toate domeniile vieţii economice, sociale şi politice, permiţând o mai bună înţelegere abordare a problemelor pieţei şi a nevoilor clienţilor.
Managerul reprezintă în societatea secolului 21 un personaj cheie de care depinde bunăstarea oamenilor din jurul său, viitorul organizaţiei şi mai ales gestionarea eficientă a resurselor de care dispune societatea.
Ne aflăm deja în faţa unei revoluţii „infotehnologice”, a unor restructurări economico-sociale şi politice, care conduc la veritabile „zguduiri” pe care le cunoaşte lumea de la revoluţia industrială încoace.
Viitorul civilizatiei umane îl reprezintă cunoştinţele, de aceea firma bazată pe
cunoştinţe devine suportul unui manager bine informat, capabil să ia cea mai buna decizie în contextul schimbărilor din ce in ce mai dinamice şi mai rapide ale mediului ambiant.
Istoria economiei moderne ne spune că perspectiva de management a fost mult mai mult folosita decat celelalte doua. Şi pe această bază, istorică, se întamplă una dintre cele mai mari greşeli pe care le poate face un manager: se implica şi în felul in care oamenii aleg să îşi atingă obiectivul, după ce acesta a fost agreat. Managementul intruziv este principala cauza a rigiditătii companiilor, a lipsei de creativitate şi a creşterii numărului de reguli în detrimental acţiunii propriu-zise. În urmatorul moment, frica managerului de a pierde controlul gâtuie circuitele de informare naturale şi orice speranţă că organizaţia să devină una centrată pe învătare dispare lent şi sigur. Unele dintre caracteristicile şi orientările managementului modern sunt:
- viziunea globală integratoare de abordare a problemelor;
- interdisciplinaritatea, adică legătura cu alte discipline;
- accentuarea caracterului previzional;
- creşterea dinamismului managerial adică implicarea mai mare a managerilor;
- accentuarea caracterului finalist al acţiunii manageriale, adică deciziile finale sunt luate de către manager;
- universalitatea managementului;
- profesionalizarea funcţiei de manager.
Noul manager are trei roluri: de control şi monitorizare a procedurilor şi proceselor, de model exemplar al viziunii companiei şi de antrenor al colegilor şi oamenilor din subordine.
În Romania zilelor noastre se constata din ce in ce mai mult doua pozitionari “forte” in afirmarea acestor roluri:
- Rolul de manager ramâne predominant în majoritatea organizatiilor. Managerii sunt mai degraba administratori şi funcţionari, evitând pe cât pot expunerea la risc şi asumarea destinului organizaţiei din care fac parte. Persoanele “încremenite” in acest rol au senzaţia că pot gestiona orice, oricâd şi oricum, fără a fi nevoie să mai învete ceva nou.
- Rolul de leader s-a dezvoltat foarte mult in ultimii 10 ani, însa cu un preţ destul de mare: programele de educaţie de leadership sunt aproape exclusiv importate dintr-o singură cultură şi suferă grav de …asemanări evidente! De parcă un manager care învaţă leadership în Romania ar trebui să se comporte ca un leader din altă parte. Adică precum un “follower”!
Cu toate ca există diferenţe semnificative privind evoluţia lumii afacerilor, în mod surprinzător se remarcă un consens clar referitor la exigenţele fundamentale ce vizează managerul secolului XXI.
În S.U.A., managerii au deplină incredere în stabilitatea ţării lor, însa se tem de numeraosele reglementări statale şi lipsa personalului calificat. Referitor la calitaţile pe care ar trebui sa le aibă managerul ideal, americanii subestimează urmatorii factori: necesitatea de a cultiva o viziune internaţională, impactul pietei unice europene, importanţa cunoaşterii limbilor străine. Este evident faptul ca mărimea şi diversitatea ce caracterizeaza piaţa lor naţională, precum şi lungul lor trecut de supremaţie economică impiedică managerii americani să-şi dea seama de absoluta necesitate de a avea în afaceri competenţe, la nivel mondial.
În Japonia, managerii consideră că abundenţa de capital şi de personal calificat se va menţine şi în urmatorul secol. Ei sunt pregatiţi să facă o concurenţă agresivă, în special, datorită bunului mers al intreprinderilor şi diversificării lor în direcţia activităţilor conexe. Chiar şi într-un mediu radical diferit, ei conteaza să fie competitivi mai ales prin crearea de noi produse, decat prin ameliorarea celor existente.
În Europa Occidentală, managerii sunt unanimi în a prevedea puţine schimbări extreme în comparaţie cu colegii lor din alte regiuni. Ei sunt preocupaţi de consecinţele pieţei unice europene largite, însă siguri fiind de traditionala superioritate a produselor şi serviciilor lor, vor pune, şi in viitor, accent pe calitate pentru a-şi dezvolta eforturile de concurenţă.
America Latina cunoaşte un mediu economic caracterizat prin piete aflate în plină dezvoltare, fapt ce îi determină pe managerii acestei regiuni sa prevada o diminuare a capitalurilor disponibile si o slabire a stabilitatii monetare. Totodata, ei considera că forţa de muncă este un element major de succes şi speră să-şi bazeze eforturile de concurenţă în special de productivitate. Asistăm la o decelerare a lumii occidentale şi la o progresie a pieţelor emergente. Este o schimbare completă a echilibrului puterii.
Cu toate diferenţele prezentate, se disting însă foarte clar similitudini care anunta apariţia unei pieţe mondiale globalizate. Toţi managerii prevăd o concurenţă sensibil crescută atât în cadrul propriilor pieţe dar, mai ales, venind din exterior, cât şi numeroase schimbări tehnice şi tehnologice majore.
În ceea ce priveşte managerul viitorului, majoritatea teoreticienilor şi practicanţilor consideră că acesta trebuie să aibă urmatoarele caracteristici:
- viziune lucidă, strategică asupra viitorului intreprinderii unde lucrează şi locul acestuia în universul global de afaceri;
- capacitatea de comunicare cu personalul si clientii;
- capacitatea de a lega mai sistematizat recompensele cu meritele individuale ale fiecaruia;
- politica prefecţionată de formare şi pregătire a managerilor;
- planificarea succesiunilor cu o vigilentă şi perspicacitate crescută;
- calitatea de lider care să-şi convingă colaboratorii pentru a realiza împreună obiective ambiţioase;
- respect faţă de ceilalţi, de valorile şi concepţiile lor;
- integritate pentru a fi la adapost de orice repros, având în vedere că etica personală şi în afaceri asigură credibilitatea internă şi externă a intreprinderii.
În vederea formării managerului viitorului se pot face urmatoarele sugestii:
- definirea, crearea şi întreţinerea unei culturi a organizaţiei, care sa atragă persoane realmente competente, indispensabile atingerii obiectivelor fixate;
- investirea în oameni – recrutarea, formarea şi dezvoltarea lor; protejarea acestei investitii prin definirea de programe de retribuire pe termen lung, care să încurajeze şi să recompenseze pe cei ce contribuie în mod activ la bunul mers al întreprinderii;
- constituirea unei rezerve de viitori manageri capabili, care sa fie permanent îndrumati, ajutaţi să se dezvolte profesional;
- organizarea şi reinoirea continuă a unui “inventar” al potenţialilor manageri, care să ţină seama atât de realizărilor lor individuale, cât şi de criteriile proprii intreprinderii;
- identificarea domeniilor în care intreprinderea prezintă deficienţe şi recrutarea, cu mai înainte ca situaţia să devină critică, de manageri care să fie capabili să o remedieze.
Având în vedere faptul că afacerile evoluează într-un mediu concurential, din ce in ce mai complex, doar managerii care au o pregatire şi prestatie exceptională pot asigura existenţa intreprinderii. Pentru a atrage şi reţine astfel de persoane, managerul trebuie sa fie un strateg, totodată, să personifice aspiratiile specifice ale intreprinderii.
Confruntaţi cu bulversările lumii afacerilor, managerii europeni au şanse să mărească posibilitatile de afirmare a intreprinderii în care lucrează doar dacă dezvoltă anumite aptitudini si comportamente; capacitatea de schimbare; deschiderea spre nou; aptitudinea de a învata pe alţii; aptitudinea de a adapta diverse metode şi tehnici la condiţile specifice existente in intreprindere.
În acelaşi timp însă managerii europeni sunt confruntaţi şi cu schimbarea naturii rolurilor pe care le au.
Managerul trebuie să dovedească, prin comportamentul său, că este un exemplu pentru cei din jur, mai cu seama pentru cei conduşi nemijlocit;
Ponderea cunoştintelor de management este, evident superioară în comparaţie cu cele deţinute de executanţi; însa trebuie să menţionam faptul că managementul trebuie cunoscut nu numai de cei care îl exercită, ci şi de cei aflaţi în ipostaza de executanţi, creandu-se astfel premise favorabile pentru “judecarea” realistă a muncii managerului,prin rezultatele obţinute de acesta;
Obiectivele ce revin unui manager sunt superioare obiectivelor subordonaţilor,
aceasta superioritate manifestandu-se atât prin “cantitatea” elementelor de definire a
posturilor de management şi executie, cât şi prin importanţa lor, mult mai mare in cazul
managerilor.
Secolul XXI este privit ca „epoca potenţialului uman unicat” pe care se mizează în proporţii destul de mari şi spre care se orientează întregul sistem managerial al companiilor.
În concluzie, reieşind din cele aratate mai sus , se va accentua rolul dublu cu care vor fi investiţi managerii de resurse umane: cel de iniţiator al schimbărilor la nivel de strategie a resurselor umane, dar şi de promotor al acestora. Acest fapt va asigura avantaje competitive suplimentare pentru companiile pe care le reprezintă.
Prevederea viitorului este o preocupare veche. Însufleţit dintotdeauna de dorinţa absurdă de se asigura că mâine va fi o lume în care va putea să se recunoască, omul este în căutarea viitorului.Este foarte firesc, deci, ca arta de a anticipa viitorul să-l preocupe dintotdeauna pe şeful de întreprindere, pentru care „a conduce înseamnă a prevedea”.Pentru manager, această deviză a devenit „a anima echipele înseamnă a prevedea” a te strădui să vezi mai departe pentru a te orienta bine în prezent.
