În rândul teoreticienilor comunicării de masă, pare să existe o unanimitate în a accepta că trăsătura distinctivă a acestui tip de comunicare, în raport cu celelalte tipuri, e constituită din sursa comunicării, care „este o organizaţie de comunicare sau o persoană instituţionalizată”. Citîndu-l pe W. Schramm, organizaţia poate fi o staţie de radio, redacţia unui ziar sau un canal de televiziune, iar persoanele instituţionalizate pot fi identificate cu redactorul-şef, directorul publicaţiei, editorul publicaţiei sau prezentatorul ediţiei de ştiri a unui canal de televiziune, secretarul general de redacţie etc[1]. Definitorii pentru comunicarea de masă sunt următoarele elemente: mesajele sunt direcţionate către o audienţă mare, eterogenă şi anonimă; ele sunt transmise public, adesea planificate pentru a sensibiliza simultan majoritatea membrilor audienţei, comunicarea are tendinţa de a opera într-un sistem organizat, complex şi care presupune costuri mari[2]. Plecând de la aceste aspecte, Ioan Drăgan adaugă o a patra caracteristică, identificabilă în feedback, un proces ce implică răspuns, reacţie, audienţă[3].
Noile medii de comunicare – Internetul[4], e-mail-ul, World Wide Web[5], chat-ul etc – au generat noi caracteristici ale comunicării de masă: mixtura unor tehnologii de tipul tipăritură şi radio; trecerea de la lipsa de media la o abundenţă a mijloacelor de comunicare; transformarea conţinutului adresat masei în conţinut realizat pentru grupuri sau indivizi; renunţarea la media unidirecţională în media interactivă[6].
Deşi Denis McQuail susţine că în cazul comunicării de masă nu există o relaţie distinctă, „analizabilă”, între transmiţător şi receptor, iar conceptele de bază ale comunicării nu sunt de ajutor în definirea acestui tip de comunicare[7], Mihai Coman se situează pe o altă poziţie, considerând că „cel mai simplu mod de sesizare a notelor specifice acestui tip de comunicare este contrapunerea lui cu cea mai familiară formă de comunicare, aceea interpersonală. Pornind de la modelul elementar al acesteia – cineva transmite un mesaj, prin intermediul unui canal, pentru a fi receptat de unul sau mai mulţi beneficiari – , putem individualiza comunicarea de masă prin sublinierea caracteristicilor emiţătorului (creatorii mesajelor), canalului de difuzare, receptorului (audienţelor) şi conţinutului transmis”[8]. Revenind la McQuail, teoreticianul conchide că procesul comunicării de masă trebuie analizat din trei unghiuri diferite. Este vorba, în primul rând, de „perspectiva mass-media”, care utilizează mijloacele de transmisie corespunzătoare, constând în selectarea comunicatorilor şi mesajelor, în funcţie de criteriile de audienţă şi de public[9]. Al doilea unghi este dat de viziunea „aşa-zişilor” comunicatori, care determină tipul mijloacelor de transmisie şi publicul-ţintă[10]. În sfârşit, pe a treia dimensiune, avem de-a face cu „perspectiva publicului”, ceea ce trimite la caracterul opţional în alegerea mesajelor din multipla varietate a acestora[11]. Preferând o altă abordare, Ioan Drăgan apreciază că trăsăturile comunicării de masă se definesc prin caracterul public, utilizarea de mediumuri, canale şi mijloace tehnice de difuzare, modul indirect, difuzarea către audienţe largi şi direcţionarea unilaterală a mesajului[12].
[1] Ioan Drăgan, op.cit., p. 290.
[2] C. R. Wright, Mass Communication: A Sociological Perspective, Editura Random House, New York, 1959, p. 15, apud Werner J. Severin, James W. Tankard, Jr., op. cit. p. 16.
[3] Ioan Drăgan, op.cit., p. 291.
[4] Internetul – este reţeaua de comunicare ce face posibilă conectarea mai multor platforme. Originile Internetului se gasesc, în 1969, la Ministerul Apărării din SUA. Acesta s-a dezvoltat in fiecare an şi, astfel, în 2001, în România existau 1 milion de utilizatori, în 2006 – 5, 5 milioane de utilizatori, iar în 2010 – 8.300.000 utilizatori, din care 3.800.000 utilizatori din Bucureşti.
[5] World Wide Web (WWW) sau pur si simplu Web – este una din aplicaţiile sale cele mai populare, este precum o platforma dinamica. The World Wide Web, abbreviated as WWW and commonly known as the Web, is a system of interlinked hypertext documents accessed via the Internet. With a web browser, one can view web pages that may contain text, images, videos, and other multimedia and navigate between them by via hyperlinks(http://en.wikipedia.org/wiki/World_Wide_Web. Termenul World Wide Web (abreviat WWW; numit scurt şi web, care în engleză înseamnă „reţea” şi se pronunţă aproximativ ‘ueb, cu diftong – într-o singură silabă) este un sistem de documente şi informaţii de tip hipertext legate ele între ele care pot fi accesate prin reţeaua mondială de Internet. Cu ajutorul browser-ului poţi accesa paginile web ce pot contine text, imagine, video şi alte multimedia şi, de asemenea, poţi naviga între ele cu ajutorul hyperlink-urilor). Web-ul are şi o importanţă ca sistem mass – media, aspect remarcat în statisticile realizate de catre J. Vivian din care rezultă că, în 1995, 17,6 milioane de adulţi din America de Nord au utilizat web-ul, ceea ce însemnă 1 din 20, dar acest procentaj este în continuă creştere datorită numarul mare de conectări, utilizării calculatoarelor etc.
Widget – denumirea de widget provine din alăturarea cuvintelor englezesti, Windows si Gadget. În general, acestea se regăsesc pe site-urile utilizatorilor sub forma: widgetbox.com, widgipedia.com, gadgetvista.fr. Există trei mari tipuri de widgets: widgets de birou – instalate, în general, pe calculatorul internautului, ele propun un serviciu ce se actualizează la fiecare conectare a Internetului. Atuul lor major este faptul ca sunt vizibile tot timpul. Widgets web, datorită platformelor sale, la care se adaugă blogurile, reţelele sociale, wiki-uri, site-urile personale sau paginile de pornire (netvibes, iGoogle) sunt transmisibile cu un simplu clic. Widgets pentru telefoanele mobile – apărute cu i-phone-ul, ele propun, mai ales, servicii legate – conectate de mobilitatea utilizatorului (Emanuelle Ruette – Guyot, Serge Leclerc, Web 2.0. La communication “lter_@ active”, Ed. Economica, Paris, 2009, p. 20).
Wiki – funcţionează dupa principiul Wikipedia: un utilizator publică un articol si lectorii îl pot modifica, adăuga, corecta. Realizat, în 1995, de către Ward Cunningham, un Wiki (ce s-ar traduce prin rapid) este un site web care poate fi conceput şi editat de toata lumea. Wikis reprezintă un sector foarte dinamic al Internetului şi un proiect colaborativ, vizând formarea primei enciclopedii universale şi multilingvistică. Wikipedia a luat naştere, în 2001, la iniţiativa lui Jummy Wales, iar, în iunie 2004, versiunea engleză conţinea 280.000 de articole, ceea ce înseamnă mai mult de 80 milioane de cuvinte (Cyril Fievet, Émily Turrettini, Blog story, Ed. Eyrolles, 2004, Paris, pag. 65. În română wikipedia a apărut pe 15 iulie 2003).
E-mail – ul – sau poşta electronică este sistemul care permite transmiterea sau primirea de mesaje prin Internet în mod instantaneu. La momentul actual cei mai cunoscuţi furnizori de e-mail sunt: Yahoo! Mail!, Gmail, Hotmail.
Chat-ul – este una dintre cele mai rapide şi directe metode ale comunicării pe internet. IRC-ul (Internet Relay Chat), dezvoltat, în anul 1988, a deschis calea către chat-ul în timp real. Cel mai popular în anii ’90 a fost IRC-ul – unde utilizatorii puteau discuta în camere (canale), aveau posibilitatea de a comunica în privat, însă nu aveau liste de cunoscuţi şi dupa delogare nu mai puteau primi mesaje. Chat-ul – modalitatea de conversare online s-a dezvoltat, iar astazi, pe lângă Yahoo Messenger, ICQ, Skype, avem şi site-urile de socializare care au pus la dispoziţie şi o astfel de funcţie. De asemenea, discuţiile pe chat nu se mai limitează doar la necunoscuţi, fiecare utilizator işi poate realiza un cont, apoi, liste de prieteni cu care vorbeşte în mod direct, atât cu ajutorul textului, cât si video-ului.
Weblog – ul – este o altă platformă web ce poate semnifica jurnal. Cuvântul weblog (web + log = weblog sau we + blog = weblog) a fost înlocuit cu timpul de blog. Acest diminutiv a fost utilizat şi folosit pentru prima dată de către Peter Merholz, fondatorul companiei Adaptive Path (David Réguer, Patrick Couton Wyporek et Christiane Legris Desportes, Blogs, Médias sociaux et Politique, Ed. Les 2 encres, Paris, 2009, p. 9.). În general, blogurile sunt jurnale online personale sau intime unde creatorul îşi împărtăşeşte cu alţii propriile păreri, idei de la care aşteaptă şi reacţii. Există mai multe tipuri de bloguri: blog personal, blog corporativ, blog tematic.
Despre blog se poate vorbi încă de la apariţia World Wide Web – http://info.cern.ch/, realizat, în 1990, de către Tim Berners – Lee, inventatorul Web-ului din cadrul CERN (Cyril Fievet, Émily Turrettini, op. cit., p. 8). Primele bloguri apărute pe Internet sunt datate în anul 1993, dar nu se numeau aşa. Abia, în 1997, John Barge, editorul de la Robot Wisdom, le va numi Weblog, termen care a fost preluat de către toţi. În România, nu se ştie cu siguranţă care a fost primul blog apărut, dar printre primele, prin 2002, au fost cele personale ale lui Alex Mihăileanu (Subiectiv.ro), Alexandru – Brăduţ Ulmanu, George Hari Popescu. În România, numărul blogurilor a crescut semnificativ în ultimii doi ani, însă mai puţin de jumătate dintre aceastea sunt active, în sensul publicării a cel puţin un articol pe lună – constată serviciul de monitorizare Zelist. În prezent, în România, există aproximativ 60.000 de bloguri, număr care a crescut de aproximativ 2, 6 ori în ultimii doi ani (octombrie 2008 – septembrie 2010), de la 22.484 la 59.017 bloguri (http://www.zelist.ro/assets/barometre/Date_despre_evolutia_blogosferei_romanesti.pdf).
[6] J.F. McManus, Market – Driven Journalism: Let the Citizen Beware?, Editura Sage, Thousand Oaks, California, 1994, apud Werner J. Severin, James W. Tankard, Jr., op. cit., p.16.
[7] Denis McQuail, op. cit., p. 172.
[8] Mihai Coman, op.cit., p. 27.
[9] Denis McQuail, op.cit., p. 178.
[10] Ibidem, p. 179.
[11] Ibidem, p. 179.
[12] Ioan Drăgan, op.cit., p. 295 – 296.
