Managementului public îi sunt specifice o serie de caracteristici (particularităţi) care îi conferă individualitate şi îl delimitează de managementul privat.
În literatura de specialitate sunt recunoscute următoarele caracteristici ale managementului public:
- caracterul politic,
- caracterul integrator,
- caracterul complex,
- caracterul de diversitate
- caracterul de sinteză,
Aceste caracteristici pot fi acordate şi managementului fiscal cu anumite nunaţări, necesare pentru a scoate în evidenţă specificul acestuia. Ele sunt redate în figura de mai jos.[1]
Caracterul politic
Managementul fiscal se află întotdeauna sub influenţa factorului politic, lucru atestat de modul de constituire al autorităţilor care formează sistemul administraţiei publice cît şi din atribuţiile pe care le exercită aceste autorităţi.
Indiferent de sistemul politic şi forma de guvernământ după care este organizat un stat, guvernele se constituie ca urmare a “rezultatului votului politic” înregistrat în alegerile parlamentare. Acelaşi fenomen se întîmplă şi în profil teritorial , autorităţile administraţiei publice locale (consiliile locale, judeţene şi primarii) se aleg democratic, pe baza propunerilor formulate şi susţinute de partidele politice.
În România, Preşedintele României[2] desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului, alianţei sau coaliţiei care a obţinut majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Acesta are obligaţia ca în termen de 10 zile de la desemnare, să prezinte Parlamentului lista cu membrii Guvernului şi Programul de Guvernare, în vederea obţinerii votului de încredere. Programul de guvernare cu componenta sa distinctă de politici fiscal – bugetare, este un act eminamente politic, mai mult sau mai puţin fundamentat ştiinţific. În baza acestuia Guvernul îşi va orienta şi aborda managementul siscal de nivel central (de vîrf). Modul în care sunt promovate şi puse în practică politicile fiscale face obiectul analizei tuturor factorilor implicaţi: politici, mediu de afaceri, societate civilă, utilizatori de credite bugetare. De altfel pentru a responsabiliza puterea executivă în raport cu procesul fiscal-bugetar la solicitarea instituţiilor financiare internaţionale cadrul legislativ existent a fost reconsiderat[3].
Caracterul politic al managementului fiscal poate deveni păgubos în condiţiile în care imixtiunea factorului politic devine excesivă, prin :
- numirea exclusivă pe criterii politice a managerilor fiscali în funcţii, în defavoarea performanţelor şi competenţelor profesionale şi a aptitudinilor personale care să-i recomande pentru a ocupa aceste posturi;
- lipsa de fermitate în promovarea şi implementarea în timp optim a politicilor fiscale conjucturale;
- nerespectarea priorităţilor naţionale sub aspectul cheltuirii banului public în favoarea interesului politic de partid.
Caracterul integrator
Managementul fiscal integrează şi condiţionează prin funcţiile sale îndeplinirea funcţiilor managementului public influenţează procesele şi relaţiile de management care se formează în sectorul public sub aspectul asigurării ritmice a resurselor financiare necesare.
O provocare majoră pentru managementul fiscal românesc este integrarea sistemului fiscal în cel al Uniunii Europene în toare componentele sale. În acest sens cadrul legislativ[4], prevede că “Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale”. Se realizează acest demers prin Ministerul Finanţelor Publice şi prin structura sa subordonată,. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care are atribuţii specifice[5] în acest sens.
De altfel, Comisia Europeana însuşi îşi propune ca obiectiv construcţia unei baze fiscale consolidate comune a companiilor pentru ca societatile sa beneficieze de un sistem de transmitere a declaratiilor fiscale, pentru a se consolida astfel toate profiturile si pierderile inregistrate în spaţiul UE. Baza fiscala consolidata comuna presupune eliminarea dificultatilor actuale şi punerea la dispoziţia companiilor a unui set unic de reguli de calcul a bazei fiscal, posibilitatea transmiterii unei singure declaraţii fiscale consolidatae, unei singure administratii pentru intreaga activitate desfasurată în spaţiul UE.
Esenţial este că, realizarea obiectivului propus, admite ca statele membre să-şi păstreze neatins dreptul de a stabili o cotă proprie a impozitului pe profit.
La nivelul Comisiei Europene se estimează că societatile din UE vor economisi anual 0,7 miliarde de euro prin reducerea costurilor de conformare si 1,3 miliarde de euro prin procesul de consolidare.
Caracterul de diversitate
Această particularitate a managementului fiscal îşi găseşte explicaţia în diversitatea organizaţiilor care formează sistemul administraţiei publice.
Analizând compoziţia sistemului administrativ, în funcţie de criteriul, competenţa materială cu care sunt abilitate prin lege autorităţile administraţiei publice, distingem două categorii de autorităţicu atribuţii în domeniul fiscal:
- autorităţi cu competenţă generală: Parlamentul, Guvernul, consiliile locale, etc.
- autorităţi cu competenţă specială (specializată): ministerele, alte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile descentralizate ( deconcentrate) ale acestora.
După criteriul competenţei teritoriale, distingem de asemenea două categorii de autorităţi administrative, respectiv:
- autorităţi cu competenţă centrală, ale căror acte produc efecte pe întreg teritoriu ţării, cum sunt: Guvernul, ministerele, etc.
- autorităţi cu competenţă teritorială limitată doar pe o parte a teritoriului ţării (judeţ, oraş, comună).
Faţă de această diversitate de autorităţi care compun sistemul administrativ care au atribuţii în domeniul fiscalităţii, pe cale de consecinţă, managementul fiscal capătă caracter de diversitate, de la atribuţii manageriale de stabilire, urmărire şi ăncasare a impozitelor pînă la managementul executării silite a creanţelor bugetare, el fiind chemat să-şi adapteze şă să-şi perfecţioneze metodele, tehnicile, instrumentele şi procedurile de lucru în raport cu specificitatea şi complexitatea fiecărui palier funcţional, în scopul eficientizării componentelor sistemului fiscal.
Caracterul complex
Caracterul complex al managementului fiscal este rezultatul rolului, priorităţilor şi obiectivelor pe care le are Ministerul Finanţelor publice, în general, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală[6], în special. Rolul instituţional al acestora, coincide cu rolul finanţelor publice, acela de a asigura resursele financiare publice pentru a finanţa cheltuielile publice prin colectarea şi administrarea eficace şi eficientă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru a-şi îndeplini rolul se bazează pe principii care iau în considerare egalitatea contribuabililor în faţa impozitului şi eficienţa colectării veniturilor bugetare. Acest rol poate fi realizate prin trei direcţii prioritare de acţiune:
§ încurajarea conformării voluntare cu dublu scop: de reducere a arieratelor şi acela de prevenţie, de reducere a evaziunii fiscale prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor de natură fiscală oferite contribuabililor ( proceduri simplificate de evidenţă şi control a materiei impozabile).
§ combaterea evaziunii prin direcţionarea controlului fiscal de calitate spre domenii economice cu risc ridicat;
§ eficacitate şi eficienţă în activitatea de colectare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru a asigura veniturile bugetare necesare la nivelul estimat.
Obiectivele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au un caracter complex şi urmăresc:
· realizarea veniturilor bugetului general consolidat;
· aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale;
· prestarea de servicii de informare şi asistenţă către contribuabili;
· formarea de resurse umane competente şi motivate;
· garantarea încrederii contribuabilului în integritatea şi imparţialitatea instituţiilor fiscale;
· apărarea intereselor fiscale şi financiare ale Uniunii Europene.
Din această prezentare a problematicii cu care se confruntă managementul fiscal, rezultă caracterul complex al acestuia. El trebuie să identifice şi să aplice metode, tehnici, proceduri şi instrumente de lucru cu trimitere la elemente specifice ale managementului din economie, din învăţământ, la managementul resurselor umane, la managementul instituţional sau la managementul executării silite a creanţelor bugetare, etc.
Caracterul complex al managementului fiscal este dat şi de diversitatea activităţilor generatoare de venituri impozabile verificate ca şi de modul diferit de reglementare al organizării acestora, intreprinderi mici şi mijlocii, societăţi comerciale, regii autonome, societăţi naţionale, holdinguri, etc.
Caracterul de sinteză
Managementul fiscal, se asigură prin managerii fiscali şi funcţionarii publici care culeg , prelucrează şi transmit date şi informaţii, realizează studii, analize, rapoarte de specialitate şi sinteze-suport pentru fundamentarea luării deciziilor macroeconomice.
Un exemplu elocvent este dat de Ministerul Finanţelor Publice care îşi fundamenează politicile fiscal-bugetare şi exercită atribuţii de sinteză [7], prin datele furnizate Parlamentului ca for legislativ suprem în domeniul finanţelor publice.
Datele furnizate sunt necesare pentru :
- aprobarea prin lege a impozitelor, taxelor şi altor venituri ale statului;
- stabilrea unor norme şi normative reale de cheltuieli pentru instituţiile publice;
- analiza şi aprobarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale şi a contului de execuţie al acestora.
[1] Androniceanu A., op. citată, pag.21
[2] art. 103 din Constituţia României
[3] vezi Legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară
[4] art.2 al Legii nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
[5] Vezi, art.4. alin 2 din H.G nr.109 din 18 februarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
[6] Vezi I.Moldovan, Finanţe Publice şi legislaţie incidentă, Ed. Techno Media 2010, pag.155
[7] Vezi, art. 19 din Legea 500 din 2002 privind finanţele publice
