Caracterul persoanei şi stilul ei managerial

În acest subcapitol ne propunem să realizăm o apropiere între două con­cepte aparţinînd unor discipline ştiinţifice diferite: caracterul persoanei, care constituie obiectul de studiu al caracterologiei, exprimînd dimensiunea valo­rică a comportamentului uman, şi stilul managerial, care revine de drept ariei de investigaţie a managementului. Aceste concepte au o zonă de interferenţă comună, în care stilul managerial se cere explicat, parţial, prin raportare la trăsăturile caracteriale, iar caracterul se impune a fi înţeles şi pe dimensiunea sa stilistică. Vom încerca să punem în evidenţă relaţiile complexe şi multiple dintre caracterul persoanei şi stilul ei managerial, să subliniem încărcătura moral-axiologică a caracterului şi implicaţiile sale profunde în stilul mana­gerial.

Obiectivul major este acela de a realiza o operaţionalizare parţială a unor concepte ale caracterologiei şi de a elabora, pe această bază, o matrice cuanti­ficată caracterial-stilistică a managerului. Unghiul de abordare a acestei teme este inter şi multidisciplinar, presupunînd cooperarea strînsă dintre psiholo­gie, management, axiologie, etică, deontică, praxiologie etc.

Metoda matriceală

Ea se compune dintr-un ansamblu de reguli şi procedee de concepere, elaborare, folosire şi interpretare a unui tabel în care se aranjează variabilele. Valoarea acestei metode – extrem de simple, dar deosebit de eficiente – con­stă în aceea că delimitează anumite date ale cercetării şi le aduce în cîmpul atenţiei cercetătorului, permiţînd o evidenţă sigură a lor în orice moment. Din acest punct de vedere, matricea este un fel de contabilitate a cercetătorului.

Uneori matricea este construită astfel. încît îndeplineşte şi o funcţie de predicţie, fapt care subliniază mai pregnant caracterul ei de instrument de cercetare ştiinţifică. Aşa este, de exemplu, matricea cunoscută sub numele de Tabelul lui Mendeleev sau matricele utilizate în cercetarea ştiinţifică şi tehnică contemporană. După funcţia preponderentă îndeplinită, ea va purta denumirea de matrice de predicţie.

Matricea folosită în cercetarea structurii persoanei şi a stilului de condu­cere este o matrice asociativ-descriptivă şi combinatorie. O numim aşa deoa­rece ea permite asocierea variabilelor de pe verticală cu cele de pe orizontală. La punctul de intersecţie a celor două variabile se creează o zonă în care se dă o descriere a variabilei de pe verticală, în funcţie de caracteristicile celei de pe orizontală şi invers. Punctul de intersecţie este o zonă de contact al variabile­lor şi de transfer de la una la alta. Astfel, în punctul de intersecţie, fiecare din cele două variabile asociate devine mai bogată sub raport informaţional decît fusese înainte, întregindu-se una prin alta. De asemenea, matricea utilizată permite o combinare exhaustivă şi controlată a variabilelor.

Metoda matriceală operează, de obicei, cu fapte cunoscute. Valoarea eu­ristică a acestei metode constă însă în aceea că, utilizînd variabile cunoscute, prin asocierea şi combinarea lor într-o manieră sistemică şi riguroasă, prin utilizarea funcţiei de predicţie etc., cercetătorul poate să ajungă la descoperi­rea (sau inventarea) de fapte inedite, originale.

Cu toate acestea, metoda matriceală îşi are limitele sale: cu ajutorul ei nu se poate face orice fel de descoperire. Această metodă trebuie neapărat asociată cu alte tehnici şi metode. Ţinînd cont de faptul că metoda matriceală operează preponderent cu fapte deja cunoscute, ea se situează firesc în prelun­girea metodelor şi procedeelor cu care au fost descoperite aceste fapte. Aşa stînd lucrurile, metoda matriceală este, într-un fel, de ordinul al doilea, presu- punînd o serie de metode care o preced, altele care investighează, în paralel cu ea, aceleaşi fapte ştiinţifice şi, evident, unele care o succed, verificîndu-i rezultatele.

Utilizarea metodei matriceale în cercetarea caracterului şi a implicaţiilor sale în stilul managerial, aparent uşor de realizat, se confruntă cu dificultăţi serioase, deoarece conceptele ce exprimă trăsăturile caracteriale nu au fost pînă în prezent nici măcar parţial operaţionalizate, din care cauză ele se lasă cu greu transpuse în structura unei matrice.

Operaţionalizarea conceptului de caracter în psihologia managerială semnifică definirea corelată a conceptelor care exprimă unele trăsături carac- teriale, gruparea lor, combinarea, introducerea unor semne artificiale (+,-), cuantificarea şi alcătuirea unei matrice caracterial-stilistice a managerului.

Definirea corelată a caracterului şi a trăsăturilor de caracter

Caracterul poate fi definit drept o constelaţie de atitudini, valori, norme, acte de conduită, fenomene cognitive, afective şi volitive integrate într-un sistem complex, deschis, ierarhizat, relativ stabilizat, care formează esenţa valorică a persoanei. „Caracterul este rezultantapsihomorală, instanţa nor­mativă şi orientativ-acţională a persoanei” (A. Kircev, 1976).

Conţinutul caracterului se exprimă printr-o multitudine de trăsături de caracter, dintre care în cercetarea dată se vor lua în consideraţie doar următoa­rele elemente: orientarea caracterului, bogăţia caracterului, stăpînirea de sine, consistenţa, generozitatea, puterea, supleţea, disciplina şi optimismul.

1. Orientarea caracterului se exprimă în capacitatea persoanei de a se­lecta influenţele externe, naturale şi socioculturale după criterii moral-valori- ce şi de a răspunde la ele prin reacţii atitudinal-comportamentale adecvate.
2. Bogăţia caracterului. Prin această trăsătură înţelegem multitudinea, varietatea şi complexitatea atitudinilor, valorilor, normelor selectate, asimila­te şi care au devenit elemente relativ perene ale persoanei, fondul ei psihoso- ciomoral.
3. Stăpînirea de sine este o însuşire a persoanei ce se manifestă în posi­bilitatea ei de a-şi domina impulsurile, de a amîna reacţia atitudinal-compor- tamentală sau, în anumite condiţii impuse de împrejurări, de a o direcţiona în conformitate cu prescripţiile moral-valorice sau de a o suprima total.
4. Consistenţa se referă la concordanţa dintre idee, atitudine, vorbă şi faptă, dintre norma morală şi comportament.
5. Generozitatea vizează înclinaţia atitudinal-comportamentală altruistă, sensibilitatea faţă de nevoile altora, dorinţa de a le veni în ajutor într-o formă dezinteresată, compasiune şi sentimente simpatetice, de solidaritate umană faţă de semeni.
6. Puterea exprimă capacitatea persoanei de a domina împrejurările şi de a se domina pe sine, fermitatea şi perseverenţa în a-şi impune opiniile şi a-şi realiza scopurile cu mijloace moral-valorice instituite sub aspect social.
7. Supleţea (maleabilitatea). Prin această trăsătură în literatura de speciali­tate se înţelege deschiderea persoanei către lumea valorilor, asimilarea continuă a normelor şi transformarea lor în acte de comportament intrinsec motivate.
8. Disciplina vizează încadrarea optimă a persoanei într-un sistem de norme şi respectarea cu stricteţe a prevederilor lor.
9. Optimismul este trăsătura de caracter care exprimă încrederea persoa­nei în sine, în ceilalţi şi în viaţă.

Gruparea trăsăturilor de caracter. Un pas important în operaţiona- lizarea trăsăturilor de caracter îl constituie gruparea lor cîte trei. Principalul criteriu al grupării reclamă trăsăturilor de caracter armonizarea şi excluderea paradoxurilor prin combinare. Astfel, am alcătuit trei grupe a cîte trei trăsături de caracter fiecare. în prima grupă am aşezat orientarea caracterului, bogăţia şi stăpînirea de sine. în grupa a II-a am inclus consistenţa, generozitatea şi puterea. Grupa a III-a are la bază supleţea, disciplina şi optimismul.

Combinarea. Combinînd între ele trăsăturile de caracter din fiecare gru­pă, obţinem trei liste, fiecare cu cîte 8 combinaţii posibile. în total avem 24 de combinaţii (vezi listele combinaţiilor, anexele 11, 12, 13).

Semnele aritmetice. Prezenţa unei însuşiri de caracter într-o combinaţie a fost consemnată cu semnul „+”, iar opusul acelei însuşiri (ceea ce este egal cu lipsa ei) – cu „-”. Am păstrat în toate cele trei liste aceeaşi ordine a sem­nelor, care decurge din ordinea structurilor combinatorii.

Cuantificarea. Pornind de la teza definitorie potrivit căreia caracterul este o rezultantă psihomorală a persoanei, în cuantificarea pe care o propunem vom considera că trăsătura de caracter cu cea mai mare încărcătură morală are valoarea cea mai mare şi va fi notată cu cifra 3. în ordine descrescătoare, trăsătura imediat următoare din acelaşi punct de vedere va fi notată cu 2, iar ultima – cu cifra 1.

Desigur, în această cuantificare există o notă de relativitate, deoarece deocamdată nu avem criterii absolut precise care să indice încărcătura moral- valorică a fiecărei trăsături de caracter. Mai mult, există trăsături de caracter cu valori morale sensibil apropiate, cum ar fi: orientarea şi bogăţia în grupa I, consistenţa şi generozitatea în grupa a II-a etc., din care cauză e foarte greu să le diferenţiem cu exactitate. Credem însă că această imprecizie ar putea să fie diminuată printr-un sistem de teste analitice, riguros cuantificate.

Aşadar, trăsăturile de caracter menţionate ar putea fi cuantificate în fe­lul următor: în grupa I orientarea caracterului va fi notată cu cifra 3, bogăţia

• cu 2, stăpînirea de sine – cu 1; în grupa a II-a, consistenţa va fi notată cu
• generozitatea – cu 2, puterea – cu 1; în grupa a III-a, supleţea va fi notată cu 3, disciplina – cu 2, optimismul – cu 1. Sînt posibile şi alte modalităţi de cuantificare. De pildă, menţinînd acelaşi criteriu (încărcătura de morali­tate), trăsăturile caracteriale din toate cele trei liste unificate se pot ordona în felul următor: orientarea, notată cu cifra 9, consistenţa – 8, supleţea – 7, bogăţia – 6, generozitatea – 5, disciplina – 4, stăpînirea de sine – 3, puterea
• 2, optimismul – 1. Aplicînd o asemenea cuantificare, rezultă o diferenţiere mai pronunţată a trăsăturilor de caracter, putîndu-se stabili o ierarhie valorică tranşantă a tuturor structurilor caracteriale. Ni se pare însă că diferenţele can­titative dintre trăsăturile caracteriale, în această notaţie, ar fi prea mari (9-1), fapt pentru care preferăm notaţia în sistemul 3-1. Desigur, acest sistem de cuantificare este perfectabil în perspectiva cercetărilor viitoare.

Rezultatul grupării unor trăsături caracteriale într-o anumită rubrică din cele 8 va fi numit structură caracterială. Semnul „+”, care indică prezenţa unei anumite trăsături de caracter în structură, presupune luarea în calcul a cifrei acordate trăsăturii, iar pentru mai multe semne „+” în structură se cere să se facă însumarea cifrelor acordate acelor însuşiri. Semnul „-”, care indică lipsa unei anumite însuşiri, se cere interpretat ca fiind 0. Astfel, din combina­rea trăsăturilor de caracter, în fiecare structură caracterială a listei, prin însu­marea semnelor, va rezulta o cifră pe care o vom numi valoarea operaţională relativă a structurii caracteriale.

Descrierea matricei cuantificate caracterial-stilistice a managerului

Consemnăm faptul că abia în acest stadiu de operaţionalizare trăsăturile caracteriale pot fi introduse în structura unei matrice caracterial-stilistice a managerului.

Pe verticala matricei vom aranja structurile caracteriale, în număr de 8 pentru fiecare din cele 3 liste, semnele aritmetice şi valoarea operaţională relati­vă a structurii caracteriale, exprimată în cifre de la 6 la 0. Deşi fiecare din cele 3 liste exprimă o grupare caracterială diferită, vom considera că, luate împreună, acestea constituie structura unitară a unei singure matrice caracterial-stilistice a conducătorului colectivului. Pe orizontală vor fi aranjate funcţiile conducerii: prevederea, decizia, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul. Interpretarea matricei

După cum se poate observa din matrice, între structurile comportamental- caracteriale şi funcţiile manageriale se creează zone de interferenţă, la nivelul cărora funcţiile manageriale comportă o interpretare caracterială. Credem că şi structurile caracteriale pot fi descrise, la rîndul lor, din perspectivă stilistică, stilul fiind privit ca un model optim de dezvoltare a personalităţii. Ca urmare a interacţiunii dintre structurile caracteriale şi funcţiile manageriale, cele din- tîi devin structuri comportamentale caracterial-stilistice, desemnînd expresia caracterului în stilul managerial, iar cele din urmă devin funcţii manageri- al-caracteriale, exprimînd relaţiile inverse ale funcţiilor manageriale asupra structurilor caracteriale. Astfel, caracterul persoanei şi stilul ei managerial se condiţionează şi se influenţează reciproc. Relaţia dintre caracterul persoanei şi stilul ei managerial este identică cu cea dintre structură şi funcţie. Structura caracterială (împreună cu alte structuri ale personalităţii) îşi pune o amprentă definitorie pe stilul ei managerial, iar acesta, la rîndul său, influenţează, mo­difică şi modelează structura caracterială prin feedback.

Citirea matricei

În punctul de interferenţă dintre structura caracterială şi funcţia mana­gerială ia naştere o rubrică în care funcţia managerială comportă o descriere prin intermediul structurii caracteriale. Această descriere se poate face prin propoziţii discursive, ceea ce este mai greu, din cauza spaţiului relativ mic al rubricii, sau prin extinderea semnelor în toate rubricile de pe linie şi interpre­tarea lor în corespundere cu structura rubricii. Astfel, structura caracterială de la numărul curent 1, din lista I (orientat, bogat, stăpînit), corelează cu func­ţiile manageriale (prevederea, decizia etc.). În conformitate cu definiţiile date în referinţă, vom spune că persoana cu această structură caracterială posedă criterii moral-valorice ferme de orientare în prevedere, decizie, organizare; gamă atitudinală bogată şi stăpînire de sine în comandă, coordonare, control, în relaţiile interumane şi în raport cu sarcina. În mod analog vor fi interpretate şi celelalte rubrici în raport cu structura caracterială. Condiţiile restrictive ale interpretării sînt impuse de definiţiile date trăsăturilor de caracter şi funcţiilor manageriale şi de prezenţa sau absenţa unei anumite trăsături în structura ca- racterială (semnul „+” sau semnul „-”).

În ceea ce priveşte cifra numită valoare operaţională relativă a structurii caracteriale, care exprimă, în esenţă, încărcătura moral-axiologică a fiecărei structuri, ea arată şi valoarea cuantificată relativă pe care o are o anumită structură în raport cu celelalte structuri, ceea ce ne permite să facem o ierarhie a structurilor după valoarea lor operaţională. Totodată, această cifră reflectă ponderea unei anumite structuri în stilul managerial. Structura caracterială cu cea mai mare pondere în stilul managerial va fi structura cu cea mai mare va­loare operaţională, după cum structura caracterială cu cea mai mică pondere va fi structura cu cea mai mică valoare operaţională.

Altfel spus, ponderea unei structuri caracteriale în stilul managerial va fi direct proporţională cu valoarea operaţională relativă a acelei structuri. Va­loarea operaţională relativă a structurii devine, totodată, şi valoare stilistică relativă a unei anumite structuri. De aici reiese că persoana cu cea mai mare valoare operaţională a structurilor caracteriale este cea mai indicată, din punct de vedere caracterial, pentru activitatea de conducere, iar persoana cu valoare operaţională zero este contraindicată, din punct de vedere caracterial, pentru funcţia de manager.

Concluzii privind matricea cuantificată caracterial-stilistică a managerului

Operaţionalizarea unor concepte ale caracterologiei poate să aibă im­plicaţii multiple în cercetarea comportamentului persoanei. Perfecţionarea acestei operaţionalizări deschide perspectiva implementării pe calculator a unor asemenea cercetări, a surprinderii unor relaţii complexe, a abordării şi aprofundării unor aspecte neelucidate pînă în prezent.

Operaţionalizarea unor structuri caracteriale în forma dată apropie aceste structuri de cele temperamental-tipologice, mai avansate din acest punct de vede­re, conferindu-le posibilităţi polivalente de aplicaţie în cele mai variate domenii.

Modelul operaţional conturat aici îşi poate găsi aplicaţii şi la alte con­cepte ale teoriei personalităţii (mai ales la cele temperamental-tipologice). Totodată, credem că acest model cuantificat se pretează investigaţiei anali­tice prin teste, care sînt în măsură să-i aducă perfecţionări substanţiale. Prin aplicarea lor s-ar putea obţine o încadrare a unei anumite persoane în una sau mai multe structuri din cele 24 descrise în acest model, cu posibilitatea de a-i calcula valoarea operaţională prin însumarea valorilor structurilor caracteria- le pe care le posedă.

Matricea caracterial-stilistică cuantificată a managerului, pe lîngă valoa­rea sa teoretică explicativă şi metodologică, poate să aibă multiple funcţii aplicative în cercetările de management în genere, inclusiv în ceea ce priveşte selecţia şi formarea managerilor, perfecţionarea stilului lor managerial, ţinînd seama de trăsăturile lor caracteriale, de profilul lor psihomoral.

Fiind o consecinţă nemijlocită a operaţionalizării unor concepte ale ca- racterologiei, matricea caracterial-stilistică a managerului oferă posibilitatea realizării unei joncţiuni a psihologiei cu cercetările de logică deontică şi pra- xiologie. Logicianul şi praxiologul găsesc în această matrice un teren pregătit pentru aplicarea unor formalisme logic-deontice şi praxiologice de natură să aprofundeze conţinutul şi să extindă aria cercetărilor atît de logică, praxiolo- gie, cît şi de psihologie a comportamentului uman.

Matricea pune în evidenţă, într-o manieră relativ riguroasă, legătura indi- sociabilă dintre caracterul persoanei şi stilul ei managerial, implicaţiile carac­terului în stilul managerial şi influenţele inverse ale acestuia din urmă asupra celui dintîi. Ea atrage atenţia asupra încărcăturii moral-valorice a caracterului şi a felului în care această încărcătură se manifestă în stilul managerial.

Prin conjugarea caracterului cu stilul managerial se creează premisele cercetării comportamentului caracterial-stilistic ca unul din domeniile deose­bit de importante ale comportamentului uman în genere.