Cercetătorii au evidenţiat că, deşi nu există doi oameni care să traverseze o carieră în acelaşi fel, se pot identifica anumite tipare valabile pentru foarte mulţi indivizi, tipare care sunt strâns legate de stadiile vieţii adulte.
|
INTERVALUL DE VÂRSTĂ |
STADIUL ŞI CARACTERISTICILE SALE |
|
17-22 |
Tranziţia la stadiul timpuriu de adult. Individul părăseşte adolescenţa, face un pas preliminar în lumea adulţilor, examinând diferite opţiuni legate de stilul de viaţă şi slăbeşte dependenţa de părinţi. |
|
22-28 |
Intrarea în era adultă. Individul selectează şi testează un set de opţiuni legate de rolurile şi stilurile de viaţă. |
|
28-33 |
Tranziţia de la 30 ani. Individul reanalizează opţiunile precedente, adesea cu un sentiment de grabă în a-şi organiza viaţa şi a face opţiunile importante înainte de a fi prea târziu; aceasta poate fi o tranziţie lină sau o criză dureroasă. |
|
33-40 |
Fixarea. Individul se concentrează pe o agendă specifică de obiective şi avansează, în termeni ocupaţionali sau neocupaţionali, spre un statut mai înalt. |
|
40-45 |
Tranziţia de la mijlocul vieţii. Individul reevaluează opţiunile din trecut asupra stilului de viaţă şi începe să elimine elementele negative şi să testeze noi opţiuni. Schimbări radicale în elemente majore de viaţă (căsătorie, ocupaţie) pot fi rezultatul deziluziilor majore din propria viaţă, numite „criza de la mijlocul vieţii”. |
|
45-60 |
Era adultă medie. Individul duce la îndeplinire schimbările rezultate în urma tranziţiei. Adesea oamenii „schimbă viteza” şi dedică mai mult timp activităţilor non profesionale, recreative. |
|
60+ |
Tranziţia adultă târzie şi era adultă târzie. Există dovezi ale continuării aplicării modelului de reevaluare a alegerilor anterioare şi de încorporare de noi valori, interese şi comportamente într-un stil de viaţă schimbat. Au fost făcute puţine cercetări asupra calităţilor specifice ale acestor schimbări. |
Fig.14 Stadiile vieţii adulte
Cariera este strâns legată de stadiile vieţii adulte. În funcţie de stadiile vieţii adulte dar, mai ales, în funcţie de tiparele generale ale evoluţiei profesionale distingem patru stagii ale carierei:
|
Intervalul aproximativ de vârstă |
Stadiul carierei şi caracteristicile sale |
|
16-22 |
Explorarea. Individul explorează diferite roluri ocupaţionale şi testează o identitate iniţială. Îşi dezvoltă abilităţile, stabileşte o reţea socială şi o relaţie cu un mentor, dând piept cu solicitările emoţionale de la începutul de carieră. |
|
22-32 |
Fixarea. Individul devine un contribuitor individual în organizaţie, cu o arie specifică de expertiză. Trece prin conflictele dintre rolul profesional şi cel non-profesional şi pregăteşte un plan pentru atingerea obiectivelor profesionale. |
|
32-55 |
Avansarea şi menţinerea. Individul se concentrează pe atingerea obiectivelor profesionale şi pe menţinerea progresului în organizaţie. Reanalizează planurile de carieră prin prisma progreselor făcute. Recalculează importanţa relativă a rolurilor profesional şi non-profesional. Pentru mulţi, devine clar că poziţia prezentă este cea mai înaltă carieră şi că puţine promovări mai sunt posibile. Devine mentor. |
|
55-pensionare |
Cariera târzie. De obicei, a fost atinsă cea mai înaltă poziţie şi oamenii încep să aloce mai multă energie în scopuri extraprofesionale. Principala sursă a contribuţiei lor este aria cunoştinţelor şi experienţei lor. Rolul de mentor poate continua şi în acest stadiu. |
Fig.15 Stadiul carierei
Explorarea. Acest stadiu este un timp al descoperirii şi opţiunii. Oamenii trec de adolescenţă având multe idei despre ce ar dori să facă şi despre ce este posibil să facă sub raportul ocupaţiilor profesionale. Îndreptându-se către lumea adultă, ei trebuie să se îndepărteze de viziunile nerealiste şi să dezvolte un stil de viaţă care să se potrivească elementelor cheie din identitatea lor. Opţiunile individului în această etapă nu se referă exclusiv la stabilirea identităţii profesionale dar, uneori, această opţiune este elementul major al acestui stadiu.
Primul loc de muncă, după terminarea liceului sau facultăţii are o influenţă puternică asupra carierei. Probabilitatea ca influenţa să fie pozitivă creşte dacă subiectul face faţă următoarelor trei misiuni speciale:
- stabilirea unei reţele de relaţii sociale;
- obţinerea unei slujbe incitante pentru abilităţile avute
- adaptarea la aspectele emoţionale;
În plus, un rol deosebit revine mentorului care se preocupă în special să dea sfaturi şi să creeze oportunităţi tânărului. Principalele funcţii ale mentorului sunt:
- Susţinere. Mentorul îşi poate nominaliza discipolul pentru transferuri şi promovări avantajoase.
- Expunere şi vizibilitate. Mentorul îi dă discipolului ocazia de a lucra cu persoane cheie şi de a cunoaşte alte departamente.
- Pregătire şi feedback. Mentorul sugerează strategii de lucru şi indică punctele tari/slabe ale performanţelor discipolului.
- Activităţi menite să dezvolte capacitatea profesională. Lucrările pe care mentorul le dă discipolului îl pot ajuta pe acesta să-şi dezvolte dexterităţi cheie şi cunoştinţe esenţiale pentru progresul carierei.
Stabilizarea. Acest al doilea capitol implică stabilizarea subiectului într-un domeniu dat de activitate. La început, oamenii sunt înclinaţi să se ocupe de mai multe activităţi. Stabilizarea carierei implică desemnarea priorităţilor şi focalizarea pe activităţi esenţiale. Acum apare în general necesitatea îndepărtării de mentor. Dacă indivizii nu şi-au dezvoltat abilităţi solide înainte, contactul cu independenţa, cu situaţia de a nu avea pe cineva care să îi verifice poate provoca stări de nesiguranţă. Conflictul între rolul profesional şi cel non-profesional poate deveni şi el o problemă (profesie-familie). La fel şi conflictul dintre roluri care cer o investiţie suplimentară de timp şi energie.
Avansarea şi menţinerea. După stabilizarea în diverse roluri ocupaţionale, indivizii se concentrează asupra avansării către obiective cheie ale carierei lor şi sunt preocupaţi să-şi menţină statutul sau poziţia. Ei încep să pregătească opţiunile finalului de carieră, se ţin aproape de abilităţile şi interesele deja dovedite. Unii îşi asumă responsabilităţi de mentor şi găsesc satisfacţie în a instrui noua generaţie.
Finalul carierei. Pentru câţiva, finalul carierei este timpul unei creşteri în statut şi influenţă în cadrul organizaţiei; pentru cei mai mulţi, este momentul când au atins sau sunt pe punctul de a atinge cel mai înalt nivel de responsabilitate şi statut. Apar semne de îmbătrânire şi probleme de sănătate. Gândul la pensie şi la diminuarea veniturilor poate fi o sursă de anxietate, de diminuare a eforturilor profesionale. Unii pot însă continua, în tot acest timp, să-şi exercite activitatea de mentor începută anterior.
