Cauzele stresului şi tehnicile de evitare a acestuia

Principalele cauze ale stresului sînt:

Organizatorice – apariţia stresului din cauza că unii lucrători sînt prea încărcaţi cu lucru, fiind obligaţi să facă mai mult decît sînt în stare. Stresul apare şi din cauza lipsei de lucru sau din motiv că angajaţii nu sînt preţuiţi, nu sînt recunoscuţi de către şefi şi colegi.

Conflictul rolului (funcţiei îndeplinite). Conducătorul formulează ce­rinţe contradictorii, de exemplu, subalternul trebuie să execute simul­tan cîteva lucruri: să muncească repede, calitativ, fără mari cheltuieli; să asigure o înaltă productivitate şi calitate, iar cheltuielile să fie mici; un şef cere îndeplinirea unui lucru, altul – cu totul altceva.

Funcţie neclară – subalternul nu cunoaşte care este rolul său şi ce aşteaptă conducătorul de la el.

îndeplinirea unui lucru care nu-i permite lucrătorului să-şi manifes­te din plin capacităţile sale.

Condiţii nesatisfăcătoare de lucru – zgomot, temperatură nefavora­bilă, aglomeraţie etc.

Viaţa personală a fiecărui lucrător – pierderea unui om apropiat, o boală, ieşirea la pensie, căsătoria, probleme financiare, relaţiile cu prietenii etc.

Constatările şi statisticile recente contrazic totodată mitul că stresul psihosocial cu repercusiunile sale patologice este mai frecvent în profesiile ierarhic superioare; un factor esenţial este controlabilitatea situaţiei, adesea deficitară în eşaloanele profesionale inferioare.

Organismul uman, confruntat cu numeroşi agenţi stresanţi, antrenează în activitate întregul ansamblu de sisteme funcţionale, realizînd un program de apărare-adaptare consolidat filogenetic şi perfecţionat prin experienţa in­dividuală. Gradul de angajare în reacţie este dependent de natura solicitării, de intensitatea acesteia, de particularităţile individuale şi de disponibilităţile funcţionale în momentul agresiunii.

Răspunsul la stres se individualizează în funcţie de vîrstă, sex, ereditate, antecedente personale şi tipul de personalitate al fiecăruia. Astfel, cu vîrsta creşte vulnerabilitatea generală a omului şi sporeşte frecvenţa unor deficite sensoriale vizuale, auditive, de coordonare senzomotorie, reducîndu-se şi ca­pacitatea perceperii şi interpretării într-un timp scurt a unui ansamblu com­plex de semnale şi, respectiv, de a lua decizii rapide şi adecvate. Totuşi, me­canismul hipofizo-corticosuprarenal, implicat în răspunsul la stresul acut, ar rămîne relativ intact chiar şi la persoanele vîrstnice. Se impune deci necesita­tea plasării angajaţilor mai vîrstnici în activităţi şi ambianţe corespunzătoare, spre a evita apariţia stresului profesional. În cazul acestora, poate fi utiliza­tă experienţa cîştigată în timp şi calităţile precum corectitudinea în realiza­rea sarcinilor de muncă, superioară multor colegi tineri. Efortul fizic intens, ritmul prea alert, complexitatea atribuţiilor profesionale etc. pot determina

peste o anumită vîrstă, în funcţie de potenţialul psihofiziologic al fiecăruia

tulburări subiective ce pot degenera cu timpul în boli psihosomatice.

Prevenirea stresului profesional la tineri poate fi realizată prin urmărirea atentă a perfecţionării lor profesionale şi, respectiv, prin adoptarea tuturor măsurilor antistres ce se iau în condiţii de activitate. Măsura cea mai eficientă de evitare a degradării biologice a tineretului este indicaţia OMS de a se in­terzice antrenarea în muncă – mai ales în activităţi foarte solicitante – a tine­retului şi în special a copiilor.

Diferenţele de sex impun restricţii femeilor mai ales în eforturile fizice grele. Unele situaţii fiziologice caracteristice sexului feminin obligă, de ase­menea, la prudenţă pe durata perioadei respective (sarcină, alăptare), evitîn- du-se, pe lîngă eforturile fizice intense, locurile de muncă expuse toxicităţii chimice, cu vibraţii şi radiaţii, foarte nocive pentru produsul de concepţie. În schimb, se susţine predispunerea mai ridicată a bărbaţilor la unele boli legate de stres ca, de exemplu, cardiopatia ischemică. Migrena s-a constatat mai des la femei la care s-a înregistrat şi o reducere a nivelului stării de vigilenţă în cursul ciclului catamenial. Restituţia psihofiziologică este mai lentă la femei, depinzînd de gradul de responsabilitate în muncă. Susceptibilitatea femeilor la oboseală şi stres este mărită datorită obligaţiilor lor familiale superioare bărbaţilor.

Confruntarea repetată a individului cu situaţii stresante poate totuşi re­duce vulnerabilitatea la stres prin sporirea posibilităţilor de a stăpîni ame­ninţarea şi de a-şi cîştiga o obişnuinţă pozitivă bazată pe succesul înregistrat în dominarea şi atenuarea stresului. Experienţa cîştigată în lupta cu stresul deţine astfel un rol însemnat în adaptarea optimă la condiţiile de muncă. Experienţa în muncă, succesele obţinute, buna cunoaştere a modalităţilor de înfăptuire a activităţii profesionale sînt factori care dau individului încrede­re în sine şi posibilităţi sporite în a se adapta la muncă şi a stăpîni situaţiile stresante.

În baza unor variabile individuale, de pildă, randamentul mai mare al unor funcţii în cursul zilei sau al nopţii, s-au conturat tipul matinal şi respectiv vesperal, fapt deosebit de util la selectarea celor ce pot lucra în schimbul de noapte cu rezultate superioare. Cunoaşterea particularităţilor de reacţie este deosebit de utilă pentru a putea dirija acţiunea antistres la locul de muncă spre a-l evita sau a-l stăpîni.

Este foarte important ca subalternii să folosească diferite tehnici de evi­tare a stresului.

Cele mai frecvent utilizate tehnici sînt următoarele:

În activitatea profesională trebuie să aveţi unele priorităţi: lucrurile cele mai importante trebuie îndeplinite în primul rînd, după aceasta se rezolvă alte probleme.

Învăţaţi să spuneţi „Nu!” cînd simţiţi că sarcina este peste măsură de

grea, explicaţi conducătorului că înţelegeţi însemnătatea lucrului su­plimentar, după aceasta amintiţi-i că îndepliniţi la momentul dat altă sarcină, propuneţi-i să aleagă el ce-i mai important.

Mult depinde de capacitatea dumneavoastră de a lucra cu şeful. Ac­

ceptaţi problemele lui, explicaţi-i greutăţile dumneavoastră, acceptaţi cooperarea, convingeţi-l de importanţa lucrului dumneavoastră, de supraîncărcarea şi neputinţa îndeplinirii unui lucru suplimentar.

Nu le permiteţi şefilor să vă dea ordine contradictorii şi nu încercaţi să

le îndepliniţi; propuneţi-i să decidă care-i sarcina principală, însă nu încercaţi să manifestaţi agresivitate.

Anunţaţi conducătorul că nu înţelegeţi ce se cere de la dumneavoastră,

de aceea vreţi să concretizaţi, aveţi unele propuneri cu privire la pro­blemă.

Încercaţi să discutaţi cu conducătorul despre lucrul dumneavoastră, mai ales despre cauzele, factorii care nu vă permit să simţiţi satisfac­ţia lucrului îndeplinit, convingeţi-l că sînteţi în stare să faceţi un lucru mai important.

Căutaţi şi rezervaţi în regimul dumneavoastră de lucru pauze de odih­

nă şi recreaţie. Ieşiţi la vreme de la lucru, în unele cazuri abandonaţi-l chiar.

Respectaţi regimul alimentar, de muncă şi odihnă, practicaţi sportul.