Rădăcinile istorice latine, relativa întârziere a procesului de industrializare a Italiei – faţă de Anglia sau Germania – la care se adaugă afinităţi culturale şi de limbă, apropie climatul organizaţional din această economie de mediul de afaceri din România sau Spania.[1]
- există un grup puternic de companii mari, cu tradiţie pe sectoare economice, mari bănci comerciale şi grupuri de asigurări: structuri de management relativ birocratice, o centralizare puternică a deciziei şi puterii asociate, influenţa redusă a muncitorilor în mersul afacerilor etc.; rezistenţă la schimbarea culturii organizaţionale, la noi metode;
- există un sector dinamic de firme tip IMM în managementul cărora se identifică sprijinul antreprenorial, adaptarea rapidă, flexibilitate, tehnici moderne de motivare/participare; acestea au culturi în formare, sunt mai uşor de modelat spre succes;
- companii multinaţionale şi societăţi/filiale a unor concerne străine sunt pronunţat orientate către inovaţie şi noutate în administrarea curentă şi viziunea pe termen lung; astfel de companii sunt de regulă conduse de manageri profesionişti, puternic motivaţi de oportunităţile oferite de UE şi competiţia globală; se caracterizează de un context multicultural, toleranţă la alte culturi naţionale etc.
[1] Cu precizarea că performanţa şi productivitatea companiilor italiene rămâne net superioare în competiţia globală
