Codurile de etică reprezintă reflectarea sistemelor de valori şi au rolul de a direcţiona comportamentele umane individuale şi de grup.
Începând cu anii ’60, organizaţii mari din ţările industrializate au promovat coduri etice scrise, pe care le actualizează periodic, ţinând seama de dinamismul social şi economic. Ele sunt mecanisme care asigură aderarea tutoror companiilor la un minimum de condiţii de etică în afaceri. Respectarea acestor coduri de etică favorizează rezolvarea eficientă a numeroase probleme de discriminare, protecţia consumatorului sau a altor situaţii cu încărcătură morală. Acestea nu susţin numai interesul consumatorului, ci şi pe cel al întregii comunităţi de afaceri; desfăşurarea cu succes a afacerilor depinde de nivelul de încredere acordat de opinia publică. Dacă o firmă pierde această încredere, va întâmpina dificultăţi în a-şi vinde produsele.
Pentru a fi efective, codurile de etică trebuie adoptate la nivelul întregii industrii. Altfel, o firmă care îşi instalează echipament nepoluant nu va deţine un avantaj competitiv atât timp cât celelalte firme de acelaşi profil nu vor avea aceeaşi initiativă, produsele sale fiind mai scumpe. Un cod de etică adoptat la nivelul întregii industrii ar trebui să elimine criticismul frecvent faţă de codurile individuale ale companiilor. Adesea, reacţia publicului la codurile individuale este cinică, principalele acuze fiind că acestea sunt doar un simplu instrument pentru relaţii publice, deci pentru îmbunăţirea imaginii. Codurile la nivelul întregii industrii desemnate să protejeze legitimitatea afacerilor de acţiunile neetice ale concurenţilor nu mai pot fi interpretate în acelaşi sens; ele vor păstra încrederea opiniei publice.[1]
Importanţa codurilor de etică ale organizaţiilor este dată de:
- O mai mare implicare şi loialitate a conducerii şi salariaţilor, printr-o mai bună identificare personală cu obiectivele organizaţiei;
- O mai riguroasă selecţie, formare şi promovare a personalului, datorată formulării mai clare a valorilor firmei;
- O mai mare încredere şi o mai bună cooperare, odată ce munca în echipă şi iniţiativele personale se îndreaptă mai ales către interesul general şi mai putin către cel al departamentului;
- Facilitarea luării unor decizii speciale în care dreptatea, eficienţa şi nediscriminarea sunt bazele unui sistem de valori acceptate de către organizaţie;
- Facilitarea luării deciziilor de rutină, sistemul de valori şi norme de conduită al organizaţiei ajutând membri săi în desfăşurarea muncii de zi cu zi şi în luarea oricărei decizii.
Existenţa unui cod etic al organizaţiei nu este însă o garanţie că angajaţii se vor comporta etic, dar poate reflecta un anumit grad de cultură organizaţională în ceea ce priveşte aprecierea şi recompensarea unui astfel de comportament etic.
Unele coduri sunt doar ceva mai mult decât o politică generală a companiei, încercând să dea „un ton” pentru comportamentul etic al angajaţilor. Altele furnizează reguli detaliate pentru a stabili un comportament corespunzător în cadrul întâlnirilor de afaceri şi stabilesc procedurile exacte pentru observarea şi recompensarea unui astfel de comportament.
Zaiţ, D. (coord.) – Management intercultural, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 312
57
