- O practică antică şi o nouă disciplină
Performanţele funcţiilor manageriale sunt necesare pentru ca organizaţia să se dezvolte, să funcţioneze.
Practica managementului este la fel de veche ca şi organizaţiile, ceea ce reprezintă într-adevăr o vechime deosebită, practic începută odată cu organizarea vieţii comunităţii umane.
Tăbliţele de lut datate cu mai bine de 3000 de ani înainte de Hristos au înregistrat atât tranzacţii de business cât şi Legile statului antic, evidenţiind totodată, cu multă claritate şi practicile organizaţionale. Desigur insa că existenţa organizaţiilor este mult mai veche decât aceste tăbliţe, în acest sens arheologia ne aduce dovezi de netăgăduit privind formele de organizare ale vieţii sociale a oamenilor preistorici. Cu toate acestea ambele, adică atât organizaţiile cât şi managementul au fost destul de diferite de ceea ce există astăzi, în viaţa noastră cotidiană.
Deşi managementul, ca practică, este foarte vechi, viziunea sa ca profesie, ca disciplină (universitară) şi domeniu de instruire este relativ nouă. Astfel managementul nu a devenit domeniu recunoscut decât la sfârşitul secolului XIX şi la începutul secolului XX.
- Comportarea organizaţională şi managerială
Managerii buni sunt foarte des numiţi ,,rezolvatori de probleme”.
Ei analizează în mod continuu situaţiile de muncă în scopul identificării problemelor de rezolvat, elaborează, dezvoltă şi implementează soluţii pentru acestea. Insă managerii au nevoie şi de capacităţi de diagnosticare şi acţiune, în cazul unor probleme legate spre exemplu de: absenteism, fluctuaţie, întârzieri, atitudini negative, de calitate a muncii, de productivitate, de marketing etc. – deci managerul trebuie să fie instruit şi experimentat în comportamentul organizaţional.
- Organizaţiile
Organizaţia este o colectivitate de oameni care lucrează împreună într-un proces ce are la bază divizarea muncii, pentru a atinge un obiectiv comun.
Această definiţie este valabilă pentru o varietate foarte largă de grupuri: familii, cluburi, organizaţii voluntare, colectivităţi religioase sau entităţi, precum şi firme economice sau agenţii guvernamentale.
Desigur, pe noi ne interesează în mod firesc, organizaţiile în care oamenii au calitatea de salariaţi – acestea fiind numite organizaţii de muncă.
În primul rând organizaţiile există deoarece indivizii, ca persoane solitare, sunt limitaţi în capacităţile lor fizice şi intelectuale.
Un exemplu celebru, foarte vechi, îl constituie organizarea realizată de Moise şi socrul său Jethro.
Moise conducându-şi poporul în afara Egiptului, îşi asumase întreaga responsabilitate pentru aceşti oameni în foarte multe probleme, în afară de a-i hrăni şi îmbrăca. Era obligat să asculte nevoile lor şi să le rezolve disputele, deci el era practic un manager, iar astfel responsabilităţile sale erau enorme.
|
|||
Moise a fost însoţit în această campanie de Jethro, care l-a convins să selecteze unele persoane pentru a-l asista în conducerea multora din treburile mărunte şi în consecinţă acestor oameni să le revină responsabilitatea supravegherii şi dirijării unor grupuri organizate din 15, 50, 100 respectiv 1000 de oameni (Biblia, Cartea a II-a a lui Moise, Exodul, partea 18, versetul 18).
De fapt sistemul de organizare al lui Moise a implicat stabilirea şi numirea unor anume persoane ca manageri şi gruparea celorlalţi sub autoritatea şi responsabilitatea acestor manageri.
Rezultatul acestui proces l-a adus pe Moise într-o nouă postură, aceea de lider, de conducător, care a beneficiat de o asistenţă vitală din partea persoanelor alese. Astfel, după fuga din Egipt, adică în jurul anilor 1500 – 1450 î.Hr, s-a realizat organizarea în cinci trepte sau niveluri ierarhice a poporului evreu.
Experienţe similare cu cea a lui Moise, apar ori de câte ori organizaţiile iau naştere , în urma multiplelor si diverselor iniţiative, care în mod inevitabil se dezvoltă pentru a îndeplini sarcini ce sunt dincolo de capacităţile individului.
- Organizaţiile antice
Realizările timpurii ale unor organizaţii mai mari ne indică, în mod clar, că ele au avut o conducere formală dar şi niveluri de management distinct structurate.
Grădinile suspendate ale Babilon-ului, oraşul incaşilor Machu Pichu sau Piramidele Egiptului nu ar fi putut să fie construite decât numai printr-o străduinţă şi muncă organizată, coordonată la un nivel foarte ridicat.
Umanitatea de-a lungul timpului a cunoscut o varietate de mari şi totodată puternice organizaţii politice:
- ale Egiptului Antic, Imperiului Persan, Macedonia din timpul lui Alexandru cel Mare, cea a Romei Imperiale sau cea a Imperiului Incaş.
În aceste organizaţii manageri erau regii, dar mai ales generalii militari.
Alături de aceştia, stăpânii de sclavi, guvernatorii teritoriali nu erau decât
Manageri ai unor funcţii, aflaţi pe diferite trepte, adică pe diferite niveluri ierarhice, sistem prin care se menţinea în funcţiune întreaga organizaţie politico – statală.
Cu trecerea anilor, managementul, în unele organizaţii a devenit tot mai distinct şi sofisticat. În acelaşi timp şi organizaţiile devin mult mai puternice şi de durată. Spre exemplu să ne amintim numai de Imperiul Roman, care a durat sute de ani, unde legiunile cu bine cunoscutele lor reguli: disciplină şi planificare, au guvernat, pur şi simplu, peste popoarele Europei şi cele ale orientului mijlociu, care au fost mult mai slab organizate şi coordonate.
Noile pământuri cucerite erau administrate de guvernatori responsabili faţă de Roma iar drumurile erau construite, în aşa fel ca să străbată întregul imperiu, astfel ca informaţia şi urmărirea să fie uşurate şi totodată ca centrul imperiului să poată interveni prompt şi eficace în orice probleme.
Comunicarea aceasta (legată de obtinerea informaţiei si efectuarea controlului), aşa cum vom vedea şi în continuare, reprezintă o cerinţă esenţială a managementului cu succes.
Formele ei originale, din aproape fiecare activitate, ca funcţie de bază a managementului contemporan, le găsim în fiecare din organizaţiile de succes ale antichităţii.
Evident este că în general modelul de management de atunci, a fost diferit de cel de astăzi. Astfel proporţia managerilor era foarte mică şi nu apărea distinct un management de mijloc.
In general oganizaţiile antice au avut o “echipă” foarte mică sau un mic miez de management, dar cu o autoritate şi responsabilitate foarte mare, astfel că
deciziile, atât cele semnificative, cât şi cele mai puţin importante erau emanaţia acestui miez de management de vârf.
În multe cazuri managementul era practic realizat de un singur individ.
Este bine de arătat că dacă managementul de vârf a fost reprezentat de un singur om care era un lider eficient (administratori ca Iuliu Caesar, împăratul Hadrian) lucrurile şi treburile imperiului se desfăşurau normal în linişte şi fără convulsii, în schimb dacă acest management de vârf era dirijat de un lider ineficace (de exemplu împăratul Nero) viaţa devenea mult mai insuportabilă, iar funcţionarea giganticei organizaţii cunoştea numeroase şi grave tulburări, disfuncţionalităţi, deoarece deciziile şi acţiunile liderului nu se mai armonizau cu obiectivele organizaţionale.
Ca urmare a disfuncţionalităţilor şi totodată a evoluţiei, organizaţiile s-au transformat luînd forme din ce în ce mai sofisticate, practic de nerecunoscut astăzi.
Un exemplu de notorietate îl reprezintă biserica romano-catolică, organizaţie cu o structură foarte simplă şi eficace (unde putem deosebi pe scară largă):
papă → cardinal → arhiepiscop → preot de parohie
structură concepută de fondatorii bisericii, folosită şi astăzi şi dovedindu-se mult mai modernă şi eficientă decât multe din structurile organizaţionale ce apar sau îşi încep activitatea în zilele noastre.
- Compararea organizaţiilor vechi cu cele noi
În general managementul şi organizaţiile antichităţii diferă considerabil de modelul contemporan.
Dacă facem o comparare a organizaţiilor, în linii mari putem constata că:
- organizaţiile vechi
- erau foarte puţine, nicidecum cu un business gigant;
- aveau puţini manageri şi în general un singur manager de vârf;
- munca managerială cel mai adesea nu a fost clar delimitată şi separată de activitatea non managerială;
- succesiunea în funcţiile manageriale era bazată în principal pe descendenţa familiară şi/sau forţă;
- au fost puţini oameni capabili de a elabora decizii organizaţionale;
- accentul a fost pus pe comandă şi intuiţie.
- organizaţiile noi
- sunt multe organizaţii extrem de mari şi puternice, atât profitabile cât şi nonprofitabile;
- sunt mulţi manageri şi există grupuri mari de manageri de vârf;
- grupul managerial este bine definit;
- munca specifică, recunoscută în mod distinct în funcţiile managementului de vârf, este bazată, în general, pe competenţă şi pentru o perioadă temporară;
- sunt mulţi oameni capabili de a elabora decizii organizaţionale importante;
- astăzi accentul este pus pe echipă şi raţionalitate.
- Apariţia managementului sistematic
Istoria ne arată că deşi organizaţiile pot fi considerate la fel de vechi ca şi umanitatea, greu putem găsi însă, înainte de secolul XX, modalităţi sistematice gândite şi elaborate, privind modul în care acestea să fie conduse.
Oamenii, au fost în special interesaţi numai de modul în care organizaţiile pot fi întrebuinţate pentru obţinerea de bani şi/sau putere politică, dar nu şi în conducerea acestora.
Abia la începutul secolului XX întâlnim mari personalitaţi ale umanităţii care acordă o mare atenţie exploatării organizaţiilor productive. Printre aceştia se află şi Robert Owen, care credea că obiectivele organizaţionale pot fi atinse numai prin oamenii organizaţiei.
Reformele lui Owen, deosebit de inovatoare pentru acele timpuri, au demonstrat o pătrundere cuprinzătoare în natura umană şi în rolul managementului.
Pentru prima oară, în anul 1911, odată cu publicarea lucrării lui Taylor “Principiile ştiinţifice ale managementului”, apare acea explozie a interesului pentru management ca practică şi pentru activitatea ce o cuprinde. Acest moment este considerat totodată ca punct de început în recunoaşterea managementului ca domeniu de informare şi instruire scolastică.
Principala forţă, care a stimulat interesul pentru management, a fost revoluţia industrială, care a început în Anglia, deşi ideea că managementul prin el însuşi poate să contribuie la performanţele organizaţiei, a aparut în America, stat democrat şi liber, locul unde o persoană putea în mod deosebit şi prompt învinge circumstanţele materiale ale naşterii, prin competenţă profesională şi prin calităţi personale.
Apariţia managementului, ca o disciplină, a fost pe de o parte o reacţie la nevoile marilor business-uri, iar pe de altă parte a insemnat efectul realizărilor unui mic grup de indivizi curajoşi care au manifestat un interes deosebit, înnăscut de a căuta şi găsi cea mai eficientă cale de îndeplinire a tuturor sarcinilor locului lor de muncă.
