Comunicatia de marketing este un concept relativ nou, care apare în ultimele decenii ale secolului trecut, urmând evolutiei spectaculoase pe care a cunoscut-o marketingul în aceasta perioada. În aceste conditii, problemele comunicarii cu utilizatorii interni sau cu partenerii externi au devenit din ce în ce mai dificile, ceea ce a necesitat eforturi de cunoastere si informare reciproca mult mai complexe, mai variate. Însa nu este vorba de actiuni izolate. Tocmai conceptul de comunicatie reflecta preocuparile de a atenua natura uneori divergenta, alteori contradictorie a mesajelor emise de întreprindere si de a le încropi într-un sistem coerent, cu o tinta bine definita: ansamblul actorilor de pe piata ( consumatori, utilizatori, intermediari etc.).
Existenta procesului de comunicatie depinde de stabilirea unei legaturi între partile implicate, comunicatia, conform Dictionarului explicativ al limbii române însemnând mijloc de comunicare între puncte diferite: legatura, contact sau sistem tehnic folosit pentru realizarea comunicatiei [1].
Pe lânga explicatiile oferite de dictionare, exista definitii ale specialistilor care au studiat comunicatia, acestia încercând sa exprime cel mai bine sensul conceptului.
Dincolo de controversele generate de definirea comunicarii, exista opinia unanima conform careia comunicatia este considerata a fi un proces (schimbul de informatii se realizeaza printr-o succesiune de fenomene, care au loc între emitator si receptor). Pentru a se realiza comunicarea este nevoie de utilizarea anumitorsimboluri carora sa li se poata asocia o semnificatie. De asemenea comunicarea poate avea loc atât constient cât si inconstient (un gest involuntar poate trada un sentiment), dar de fiecare data comunicarea se realizeaza cu un scop anume. În cazul demersurilor comunicationale specifice marketingului se impune luarea în vedere mai ales a organizatiilor în calitate de emitatori sau receptori de mesaje.
Una dintre cele mai ilustrative si complete definitii ale comunicarii ii apartine lui John J. Burnett [2] , care defineste comunicarea ca fiind un „. proces prin care doua sau mai multe persoane încearca, prin utilizarea unor simboluri, sa exercite o influenta constienta sau inconstienta asupra altora, cu scopul de a-si satisface propriile interese”. În aceasta definitie se omite faptul ca poate exista comunicare intrapersonala ( un individ poate fi atât emitator cât si receptor), precum si faptul ca procesul de comunicare poate antrena si organizatii nu doar persoane.
Atât pentru indivizi, cât si pentru organizatii, comunicarea este o conditie necesara derularii în conditii normale a vietii de zi cu zi.Astazi, activitatea cotidiana este de neconceput fara fluxul continuu de mesaje care circula cu rapiditate de la un capat la altul al lumii. O asemenea stare de fapt a devenit posibila în urma progresului tehnologic înregistrat de omenire în secolul trecut. Specialistii vorbesc despre o revolutie a comunicatiilor , care a favorizat comunicarea sub toate aspectele ei. Înregistrând o evolutie de-a dreptul spectaculoasa în ultimele decenii, comunicarea este, astazi, un fenomen surprinzator prin varietatea si complexitatea formelor de manifestare.
