O trecere in revista a literaturii de specialitate cu referire la fereastra strategica ne demonstrează ca o definiţie clara nu este unanim acceptata. Abel (1978) defineşte termenul ca fiind « durata limitata de timp in care potrivirea intre cerinţele cheie ale pieţei si competentele specifice ale firmei care concurează pe acea piaţa este perfecta ». Tot el delimitează patru categorii de schimbări care pot semnala deschiderea unei asemenea ferestre de oportunitate ; noi posibilitatea de creştere a pieţei, noi tehnologii competitive, redefinirea câmpului strategic si schimbări ale canalelor de distribuţie. Aceste schimbări sunt rezultatul evoluţiei pieţei care schimba comportamentul strategic de succes al firmei.
Hariharan si Parahalad (1992) definesc fereastra strategica ca fiind « perioada de timp dintre apariţia unui produs cistigator si momentul in care firma devine incapabila sa schimbe structura unui sector, odata ce-a facut investiţiile necesare standardizării produsului respectiv ».
În literatura de specialitate s-a ajuns la consensul asupra a trei dimensiuni ale ferestrei strategice : tehnologia, piaţa si timpul. O fereastra strategica se deschide si se închide in funcţie de interacţiunea intre competentele cheie ale firmei si răspunsul pieţei. Competentele firmei cuprind toate tipurile de cunoştinţe si abilitaţi nu numai tehnologia care singura, nu determina deschiderea ferestrei strategice.
