Condiţiile, factorii de stres şi contextul

Reacţia de stres depinde de doi factori principali:

 factorul sau factorii de stres şi contextul social sau familial în care survin;

 subiectul însuşi.

Cu cît o problemă este mai bine înţeleasă, cu atît poate fi mai bine rezol­vată; prin urmare, vom detalia cele spuse mai sus.

Factorii de stres şi contextul

Factorul de stres reprezintă o situaţie la care este expus subiectul; pentru a-i face faţă, acesta din urmă trebuie să se adapteze. Există mai multe moduri de a clasifica factorii de stres la care este supus un subiect. Mai întîi, vom distinge factorii de stres acuţi de cei cronici şi repetitivi; apoi îi vom clasifica în funcţie de natura lor şi, în sfîrşit, în funcţie de aspectele concrete sau re­laţionale care îi caracterizează. Importanţa factorilor familiali şi amicali va fi şi ea, de asemenea, studiată.

Factorii de stres acuţi

O persoană poate fi supusă unui eveniment acut primejdios sau resimţit ca incontrolabil, de exemplu, un accident de maşină, o agresiune, un viol. Uneori, evenimentul poate părea anonim, cum ar fi critica din partea cuiva care poate lăsa sechele importante pe termen lung. Faptul demonstrează că un traumatism, într-o anumită măsură, nu acţionează decît în funcţie de persoana care-l suportă.

Oricare ar fi situaţia, reacţia subiectului începe cu faza de alarmă. Une­ori problema se opreşte aici. Totuşi, cel mai adesea, dacă traumatismul este important, se dezvoltă o boală numită stres posttraumatic – boală caracteri­zată printr-o stare anxioasă permanentă, asociată tulburărilor de somn şi unei reviviscenţe a episodului traumatic iniţial. Noaptea, dar şi ziua adeseori sînt dominate de imaginile sau amintirea episodului respectiv. Destul de repede apare o senzaţie de oboseală, de dispariţie a motivaţiei şi a plăcerii, evoluînd către o stare depresivă. Stresul posttraumatic trebuie tratat cît mai repede po­sibil după episodul care l-a declanşat. De cele mai multe ori, urmarea unui tratament dă, în acest caz, un rezultat satisfăcător.

Factorii de stres cronici

Al doilea tip de factori de stres corespunde unor situaţii repetative sau cronice, cum ar fi suprasolicitarea profesională, spiritul de competiţie sau o ambianţă de muncă neplăcută. În acest caz, reacţia subiectului devine per­manentă sau foarte frecventă. Aceasta îl împinge progresiv către epuizare. Ritmul de viaţă – orele de deşteptare şi de culcare, lucrul în ture, frecventele schimbări de fus orar – intră în acest cadru.

Natura factorilor de stres

De asemenea, este posibilă clasificarea factorilor de stres după natura lor:

La nivel profesional – suprasarcina profesională, care constă dintr- un volum disproporţionat de informaţii de verificat, probleme de rezolvat sau chiar decizii de luat, este unul din factorii de stres curenţi. Spiritul de compe­tiţie şi de performanţă este, de asemenea, o sursă de tensiune suplimentară. La polul opus, sub sarcina profesională, şomajul, o muncă monotonă şi fără orizont reprezintă factorii de stres recunoscuţi, mai ales cînd există un decalaj între ambiţiile subiectului şi profesia sa.

Lipsa banilor, datoriile, cumpărarea unui apartament sau a unei case dau bătaie de cap şi pot fi responsabile pentru o stare de anxietate cronică.

Condiţiile de locuire, insalubritatea, zgomotul şi alte neplăceri cronice sînt, în general, rău suportate.

Problemele legate de relaţii, cele de la serviciu sau de acasă reprezintă o sursă importantă de factori de stres. Neînţelegerile, disputele, divorţurile, climatul tensionat, criticile şi, uneori, chiar complimentele, solicitările alto­ra, responsabilitatea în familie sau în mediul profesional intră şi ele în acest cadru.

Metodele de a face faţă stresului au drept obiectiv, pe de o parte, contro­lul direct al emotivităţii în împrejurarea dată, iar pe de altă parte, găsirea metodelor pentru a controla această stare de o manieră eficientă:

Situaţii concrete, ca organizarea timpului, practicile de rezolvare a unor probleme şi de luare a unor decizii;

Situaţii relaţionale, în care cele mai importante sînt spiritul de com­petiţie, conflictele mai mult sau mai puţin deschise sau mascate.

Clasificarea factorilor de stres în funcţie de aceste două categorii permite o mai bună dezvoltare a capacităţilor necesare pentru a le face faţă. Cel ce ră- mîne calm într-o situaţie stresantă va şti mai bine să-şi utilizeze competenţele pentru a acţiona şi, în plus, dacă aceste competenţe sînt relevante, va şti mai bine cum să rămînă calm. Se stabileşte, în felul acesta, un cerc dinamic între competenţă şi autocontrolul emoţional, optimizînd rezultatele.

În aşa mod, stresul este determinat ca nesatisfacerea unor nevoi vitale.

După Selye, există două forme de stres:

Stresul negativ, dăunător, distrugător, dis-stres. Dis-stresul reprezin­tă nesatisfacerea unor nevoi vitale, respectiv stimularea zonelor de neplăcere ale sistemului limbic.

Stresul pozitiv, vitalizant, favorabil vieţii, eu-stres (din limba greacă „eu” – bun) reprezintă satisfacerea unor nevoi vitale, respectiv stimu­larea zonelor de plăceri ale sistemului limbic.

O deosebită atenţie merită stresul profesional care prezintă interes şi importanţă atît pentru fiziologi şi clinicieni, cît şi pentru sociologi şi organi­zatorii activităţii productive, în vederea creării condiţiilor optime de muncă şi a realizării unui randament maxim cu păstrarea echilibrului psihologic al omului.

Stresul profesional suscită interes şi pentru motivul că în condiţiile pro­gresului tehnic continuu şi substanţial şi în contrast cu acesta, se remarcă o încărcare crescîndă a factorului om, prin sporirea volumului de informaţii pe care trebuie să le prelucreze, prin creşterea influenţelor negative ale ambian­ţelor fizice sau, dimpotrivă, prin sărăcirea stimulărilor senzoriale şi reduce­rea descărcărilor motorii, cît şi prin subprodusele progresului tehnic: zgomot, trepidaţii, noxe chimice, radiaţii ionizante etc. Această interacţiune complexă ce apare în cursul activităţii profesionale incită la cunoaşterea şi înţelegerea semnificaţiei factorilor de stres, a modalităţilor de sporire a rezistenţei la ac­ţiunea lor şi a mijloacelor adecvate de prevenire. Semnificaţia stresului pro­fesional în viaţa omului contemporan este ilustrată prin preocupările multor colective de cercetare la elucidarea variatelor aspecte ale acestei entităţi.

Stresul profesional este definit ca un fenomen pluricauzal şi multidimen­sional reflectat în răspunsurile psihofiziologice ale individului într-o anumită situaţie de muncă manifestat prin dezechilibrul dintre solicitările impuse de muncă şi capacitatea obiectivă sau doar subiectivă a omului de a le face faţă. La condiţionarea stresului din cursul activităţii profesionale pot concura fac­tori multipli, dependenţi de ambianţa fizică, particularităţile intrinseci ale ac­tivităţii şi caracteristicile psihofiziologice ale individului. Toate acestea con­stituie, într-o corelaţie specifică ocupaţiei sau chiar locului de muncă, sursele de stres profesional (figura 18.3).

Actualmente se pune tot mai mult accentul pe factorii psihologici şi so­ciali ai stresului ocupaţional, identificaţi relativ recent în mediul de muncă. Aceştia sînt responsabili de producerea a numeroase cazuri de stres profesio­nal ca urmare a problemelor interpersonale, subliniază rolul tensiunii emoţio­nale, creată de nesiguranţa profesională şi de inexistenţa unui venit sigur şi rezonabil, precum şi de legătura acestora cu patologia cardiovasculară. Mutt- hews descrie semne subiective de stres şi valori crescute ale tensiunii diastoli- ce la muncitorii care nu au siguranţa locului de muncă, cu o putere de decizie redusă cu puţine şanse de promovare şi fără sprijin social din partea colegilor. Eşecurile profesionale reduc încrederea muncitorului în propria capacitate şi sporesc vulnerabilitatea la stres, mai ales dacă nu se bucură de suportul social adecvat. Factorilor psihologici legaţi de stres li se atribuie o pondere apropia­tă celei generate de evenimentele negative din viaţa muncitorului. Astăzi se accentuează tot mai mult importanţa adaptării persoanei la cerinţele comple­xe ale muncii.

Factorii de poluare şi de dezorganizare a vieţii psihice

Nu trebuie omis rolul constrîngerii individului la efectuarea unor acti­vităţi total indezirabile, în condiţiile suportării terorii, proprii regimurilor de dictatură.

Al doilea grup de factori favorizanţi ai stresurilor psihice contemporane include :

Poluarea fizică şi chimică cu restrîngerea mediului natural

Dintre numeroşii agenţi poluanţi am dori doar să amintim zgomotul in­dustrial, dar şi al convieţuirii din aglomeraţiile urbane, inclusiv al mijloacelor de transport (cunoscutul studiu al lui A. von Eiff despre zgomotul aeroportu­lui din Hamburg şi relaţia lui patogenică în HTA).

Lipsa unei recuperări adecvate după suprasolicitările profesionale şi extraprofesionale

Aici putem include diminuarea activităţii fizice în favoarea unor preocu­pări sedentare, inclusiv practicarea abuzivă a automobilismului (cu consecin­ţe ce depăşesc acest paragraf), neadecvarea la posibilităţile aptitudinale sau conjuncturale a mijloacelor de recreare şi, în sfîrşit, incultura unei mari mase de cetăţeni (mai ales în ţările cu un standard de viaţă redus, dar şi în cele dez­voltate, în care pregătirea unilaterală pe direcţii strict profesionale împiedică formarea unei culturi multilaterale).

În plus, generatoare de stres profesional este satisfacerea inadecvată (peste măsură sau sub limita normală) a unor „trebuinţe naturale” (alcoolism, viaţă sexuală abuzivă ori insuficientă) sau sociale (comunicare mai redusă, mai ales la cei „dezrădăcinaţi” în înţelesul urbanizării etc.).

Accentuarea inegalităţilor sociale

Rolul sărăciei şi/sau şomajului (generator de stres profesional cvasiper- manent) şi cel al „opulenţei plictisite”, însoţite de ceea ce Toffler consideră „mişcări culturale deviante” (toxicomanie, apatie, nihilism, violenţă) şi în care noi am include, în plus, activităţile nocive, iluzorii cu caracter activ (te­rorismul) sau pasiv (secte de cult iraţional).