Publicat în

Conducătorul-manager

Managementul, după cum s-a menţionat deja, nu propune modele unice sau scheme precise, exemple pentru toate cazurile activităţii unui sau altui sistem operaţional. Sarcina managementului constă în a-i instrui pe cei care, în virtutea poziţiei lor administrativ-ierarhice, sînt obligaţi să cunoască me­canismele administrative motivate sub aspect ştiinţific, metodele şi căile de soluţionare a unor sau altor probleme de management, pentru a asigura efi­cacitatea funcţionării şi a obţine un nivel dorit de reuşită pentru un sistem concurenţial şi operaţional.

Implementarea ideilor managementului ştiinţific este asigurată de mana­geri profesionişti. Conform definiţiei succinte date de Dicţionarul explicativ al limbii române, managerul este un „specialist în management’ (DEX, ed. a II-a, Bucureşti, 1996).

În opinia noastră, managerul este un specialist de înaltă specializare în domeniul conducerii, iniţiat în tehnologiile computerizate şi învestit cu împu­terniciri largi, care-i permit să exercite în mod independent activitatea de con­ducere. Există mai multe păreri despre felul cum ar trebui să fie un conducător modern. Este complicat, însă, de a face o caracteristică generală. Totodată, se pot formula cerinţele generale faţă de un manager. El trebuie să ştie să facă totul. Întrucît însă acest lucru este imposibil, fiecare sferă de activitate are ne­voie de manageri proprii, a căror instruire generală, multilaterală trebuie să se combine funcţional cu cunoaşterea particularităţilor unei ramuri concrete şi a sistemului dirijat, de exemplu, cel al ocrotirii sănătăţii.

În Japonia, pregătirea unui manager de valoare după absolvirea instituţiei de învăţămînt superior durează, în funcţie de locul de muncă, cel puţin 8-10 ani.

Pornind de la acest exemplu, putem afirma că acele persoane care frecventează cursuri de scurtă durată (1-2 luni), chiar în cadrul unor instituţii oficiale cum ar fi institute (academii) de perfecţionare a specialiştilor sau şcoli de business din străinătate, nemaivorbind de seminare, cursuri plătite, la finisarea cărora obţin atestate şi certificate de manager specialist, nu au pregătirea necesară.

Particularităţile funcţionării sistemelor de asistenţă medicală reclamă din partea conducătorilor acestora calităţi de antreprenor, cu ajutorul cărora ei să poată atinge scopuri economice şi sociale concrete prin soluţii cît mai practice, originale, legate, de regulă, de un risc sporit. Conform DEX-ului, întreprinzător (adj.) este omul care are spirit de acţiune, care are iniţiativă. În calitatea lor de manageri, medicul-şef şi specialistul principal au nevoie şi de însuşiri cum ar fi spiritul de inovaţie şi originalitate în atingerea scopului propus, pricepere şi spirit practic, îndrăzneală şi inventivitate, predispunere de a folosi cu maximum de eficacitate toate posibilităţile existente la moment, respectarea eticii profesionale etc.

După părerea specialiştilor finlandezi din domeniul managementului, managerul trebuie să posede insistenţă, care presupune şi un anumit grad de agresivitate; tendinţa de a reuşi atingerea scopului cu orice preţ; finisarea lu­crului început. Sistemul de sănătate din Moldova are nevoie de administratori perseverenţi, cu scop bine determinat la toate nivelurile de conducere, specia­lişti de nădejde, capabili să acţioneze şi să gîndească în mod original.

Desigur, adevăratul spirit de întreprinzător nu are nimic comun cu afa­cerea bazată pe înşelătorie, cu mita şi multe alte tertipuri la care recurg aface­riştii din economia tenebră, care sînt gata să facă orice pentru bani. Noile legi adoptate recent, recomandările şi hotărîrile Ministerului Sănătăţii al Republi­cii Moldova deschid largi posibilităţi pentru liderii serioşi şi întreprinzători.

Modelul unui medic-manager poate fi definit prin următorii parametri concreţi:

  1. Un bun profesionist în domeniul conducerii tuturor verigilor sistemu­lui asistenţei medicale.
  2. Un bun cunoscător al metodologiei sistemului şi un bun practician al acesteia.
  3. Cunoscător al teoriei sistemului şi principiilor organizării lui.
  4. Capabil de a elabora şi a pune scopuri (secundare), a compune pro­iecte ale situaţiilor de conducere.
  5. Capabil de a lua decizii manageriale, a înţelege procesul de conduce­re şi, respectiv, a putea asigura îndeplinirea hotărîrilor adoptate.
  6. Capabil să asigure în mod profesional funcţionarea sistemului în con­diţiile diferitelor tipuri de conducere (operativ, situaţional, strategic).
  7. Capabil să lucreze cu informaţia.
  8. Cunoscător al bazelor de conducere complexă a personalului, capabil să acţioneze cu succes pe căi directe şi indirecte; cunoscător al meto­delor psihologice de dirijare, ce ar crea mecanisme motivaţionale de conduită colaboratorilor şi relaţii de colaborare între angajaţi.
  9. Capabil să folosească cu abilitate metodele şi formele de conducere.
  10. Bun cunoscător al computerului.
  11. Capabil să construiască relaţiile cu personalul pe principiul bună­voinţei, excluzînd posibilitatea abuzului de serviciu etc.

Programul minimal de activitate a unui medic-manager este următorul:

  • Să caute, să motiveze şi să formuleze scopul, să prevadă rezultatele finale. Să ţină minte regula lui Gotlib: „Cînd şeful încearcă să-şi im­presioneze subalternii, etalînd cunoaşterea detaliilor, el pierde din vedere scopul final”.
  • Să organizeze sistemul, părţile lui componente, precum şi să-l condu­că.
  • Să adopte hotărîri manageriale corecte, de preferinţă originale.
  • Să organizeze şi să asigure realizarea deciziilor manageriale adopta­te.
  • Să dirijeze colectivul la nivelul unor cerinţe moderne (să fie lider, cel puţin formal).
  • Să comunice eficient şi să ştie să lucreze cu personalul.
  • Să îndemne lucrătorii la o activitate creativă, la raţionalizarea acţiu­nilor, la inventivitate; să observe şi să aprecieze fiecare realizare a subalternului.
  • Să analizeze într-o schemă comună diferiţi indicatori.
  • Să găsească ieşire din situaţiile conflictuale.
  • Să fie obiectiv, indiferent de preferinţele sau antipatiile sale.
  • Să selecteze şi să instruiască noi lucrători.
  • Să poată delega obligaţiile, împuternicirile, răspunderea.
  • Să respecte relaţiile de subordonare.
  • Să poarte negocieri de afaceri.
  • Să poată să implice activ organizaţii publice şi structuri din afară în soluţionarea anumitor probleme manageriale.
  • Să-şi organizeze raţional munca, adică să se perfecţioneze.

Cerinţele menţionate nu sînt întîmplătoare, deoarece managementul este

un inamic al abordărilor uniforme, confidenţiale şi formaliste. Chiar în orga­nizaţiile care practică o singură activitate (de exemplu, policlinici, spitale, dispensare ş.a.), în fiecare caz concret căile de soluţionare a problemelor ad­ministrative, de producţie, medicale, sociale sau economice apărute pot (şi trebuie) să fie diferite.

Personalitatea managerului în practica de conducere este foarte impor­tantă. Experienţa internaţională şi cea autohtonă arată că nu sînt organizaţii proaste şi nici colective slabe, există doar conducători incapabili, care nu co­respund următoarelor cerinţe generale: a şti, a putea, a dori şi a reuşi. Astfel, baza care stabilizează funcţionarea sistemului este conducătorul acestuia, de ale cărui calificare, abilităţi, dorinţă, îndrăzneală depinde reuşita organizaţiei: „Succesul a fost întotdeauna un fiu al îndrăznelii” (Voltaire).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *