Confucianismul este o abordare specifică Orientului şi evidenţiată în studii mai recente; în prezent, confucianismul clasic (care a reprezentat suportul sistemelor feudale şi al birocraţiei imperiale) este delimitat de postconfucianism (ce reprezintă temeiul filozofic şi etic al strategiei de afaceri în Extremul Orient). Denumirea acestui sistem vine de la filozoful chinez Confucius (551 – 479 î.e.n.), care a stabilit primele principii ale confucianismului clasic: promovarea armoniei şi echităţii sociale, ca imperative ale condiţiei umane; cultivarea virtuţilor de bază: înţelepciunea, curajul, fidelitatea, loialitatea, bunacredinţă, îndrăzneala, dreptatea, mărinimia, compasiunea, politeţea, onoarea, adevărul, sinceritatea; respectul ierarhic în relaţiile sociale. Alături de Aristotel şi Nietzsche, Confucius poate fi considerat un filozof al „eticii virtuţii”.
Societatea chineză, asemenea altor societăţi non-occidentale, se poate caracteriza drept o „societate a virtuţii”, în care buna educaţie, bunele obiceiuri şi bunele instincte ale indivizilor se consideră a fi cel puţin la fel de importante ca regulile şi legile publice (pe care, de altfel, le generează).
În lumea afacerilor, se aplică preceptele postconfucianismului: armonia şi justiţia se transpun în etica afacerilor prin mentalitatea comunitară (personalul unei firme formează o mare familie, iar şeful are funcţii paternaliste); supunerea şi loialitatea, expresii ale respectului ierarhic, sunt confirmate ca valori centrale în etica profesională; promovarea în muncă se face pe baza loialităţii şi a vechimii (totuşi, sub imperiul realităţilor, tot mai multe firme adoptă sistemele de evaluare bazate pe meritele individuale, performanţe şi pregătire profesională).
Cu toate că analiza morală a actelor umane este influenţată de cultura specifică fiecărei societăţi sau de circumstanţe particulare, se poate vorbi, conform unei opinii dominante, de un principiu care pare să traverseze toate grupurile, culturile şi timpurile şi care reprezintă o parte componentă a oricărui sistem etic: credinţa că un membru dintr-un anumit grup poartă o formă de responsabilitate pentru bunăstarea celorlalţi membri din acel grup.
În planul afacerilor, fiecare dintre sistemele de mai sus are particularităţile sale, care nu intră neapărat în conflict (există valori sau antivalori comune). Totuşi, cele şapte sisteme nu pot fi reconciliate într-un sistem logic unic, consistent28 şi, deşi nici unul dintre ele nu oferă o soluţie general valabilă pentru rezolvarea dilemelor de natură etică din mediul de afaceri, totuşi, luate împreună, se consideră că duc la raţionamente satisfăcătoare, mai ales dacă sunt completate de o analiză economică şi juridică.
