Controlul dificultăţilor în cadrul stresului

Există două mari tipuri de dificultăţi, care se constituie în factori de stres importanţi: dificultăţile concrete şi dificultăţile relaţionale. Pentru fiecare din­tre ele, putem folosi proceduri specifice: metode de rezolvare a problemelor, de luare a deciziilor şi antrenamentul de dobîndire a „dezinvolturii sociale”.

Metoda de rezolvare a problemelor

Viaţa noastră este un lung şir de probleme. În situaţii stresante, rezolva­rea lor e adesea paralizată de dificultatea luării unor decizii, de îndoială, de perfecţionism, de sentimentul de a fi depăşit de evenimente. Ca urmare, in­tervine o pierdere de timp şi de energie cînd avem mai mult nevoie de ele!

Abilitatea de a pune în mod clar problema, de a evalua dificultăţile şi soluţiile posibile constituie un obiectiv realizabil cu ajutorul unei metode structurate. În continuare expunem un model de relaxare rapidă, inspirat din lucrarea remarcabilă a lui T. J. D’Zurilla şi M. R. Goldfried (1971):

Descrieţi problema în mod precis, la fel şi circumstanţele în care a apărut: cu cine sau cînd, cum a apărut?

Căutaţi toate soluţiile posibile, adică faceţi un brainstorming, luînd în considerare toate modalităţile de a rezolva problema, chiar şi pe cele mai “extravagante”.

Stabiliţi avantajele, inconvenientele, riscurile fiecărei soluţii. Evalu­aţi valoarea soluţiilor cu ajutorul unei scări de notare de la 0 la 10: 0

dacă soluţia nu are nici o valoare, 10 – dacă valoarea este maximă.

Alegeţi soluţia sau soluţiile cu valoare maximă.

Precizaţi mijloacele necesare aplicării soluţiei.

Procuraţi-vă aceste mijloace, testaţi-le dacă e nevoie.

Treceţi la acţiune.

Evaluaţi rezultatele.

Metoda este simplă. La început, poate să vi se pară artificială, dar, dacă o practicaţi regulat, îşi arată eficienţa. Ea evită trecerea de la o soluţie la alta sau neaplicarea unei soluţii. Aplicarea metodei de rezolvare a unei probleme în scris clarifică în mod considerabil problema şi soluţiile ei şi aduce un cîştig de timp şi de eficacitate.

Luarea deciziilor

A şti să iei decizii în ceea ce priveşte alegerea celei mai potrivite soluţii este o problemă crucială. Toată lumea trebuie să ia decizii, iar cea mai bună alegere pe care poţi s-o faci nu este evidentă. Acest fapt constituie un factor de stres extrem de important pentru fiecare dintre noi atît la nivel profesio­nal, cît şi în celelalte domenii ale vieţii. Cel mai adesea, ne confruntăm cu el atunci cînd avem în vedere mai multe soluţii acceptabile sau consecinţe neplăcute similare. O metodă ideală care poate fi aplicată într-un asemenea impas este metoda arborelui de decizii. A nu lua decizii se dovedeşte, ade­sea, cea mai rea dintre decizii, cu excepţia cazului cînd e mai bine ca decizia să fie luată de altcineva.

Rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor

Metoda de rezolvare a problemelor constă în definirea exactă a proble­mei, în căutarea tuturor soluţiilor posibile şi alegerea, plecînd de la evaluarea acestor soluţii, a celei mai adecvate, în precizarea mijloacelor de acţiune şi, în fine, în dorinţa de a acţiona. Faptul de a vă structura comportamentul pe care trebuie să-l urmaţi vă permite să treceţi destul de repede la acţiune, pier- zînd astfel mai puţin timp şi energie cu ezitările.

Luarea unor decizii se face cu ajutorul unui arbore de decizii care per­mite evaluarea în cifre a avantajelor şi inconvenientelor diferitelor decizii.

Dezinvoltura relaţională

Problemele relaţionale, atît cele de la nivel profesional, cît şi cele de la nivel familial sau amical, sînt factori de stres dintre cei mai importanţi. A fi supus unor critici, a fi în conflict cu cineva sînt lucruri obişnuite, dar care au un cost mare din punct de vedere emoţional. Modul în care trăim relaţiile ne poate face mult rău, dar şi mult bine! Majoritatea persoanelor chestionate evaluează relaţia interumană drept cel mai important lucru din viaţă: ea ne poate face să suferim cel mai mult sau, din contra, ne poate ajuta cel mai mult să reuşim în viaţă.

A şti să te simţi în largul tău cu ceilalţi şi a şti să-i faci pe alţii să se simtă în largul lor cu tine sînt lucruri foarte utile, dacă nu chiar necesare.

Situaţiile relaţionale

Oricare ar fi modul nostru de viaţă, situaţiile cu care ne confruntăm sînt următoarele:

Formularea de cereri, exprimarea de opinii, păreri, sentimente;

Acceptare sau refuz;

Suportarea anumitor critici sau formularea criticilor la adresa altora;

Primirea unor complimente din partea altora sau complimentarea al­tora;

Iniţierea, continuarea sau încheierea unei conversaţii.

Aceste situaţii sînt trăite individual sau în grup, la toate vîrstele şi fiecare poate fi un factor de stres important, dar variabil în funcţie de obişnuinţele şi competenţele sociale, adică de aptitudinea de a vorbi în public sau de a media un conflict etc.

Ştim că, paradoxal, cineva obişnuit să vorbească în public – un univer­sitar, de exemplu – nu va avea probleme să ţină o conferinţă, dar s-ar putea simţi foarte crispat la o serată între prieteni.

O situaţie este bine trăită atunci cînd ne simţim degajaţi, cu o emotivitate bine controlată şi cu competenţe sociale adaptate la context, cum ar fi: să ştim să continuăm o discuţie dacă dorim, să ştim să calmăm agresivitatea altuia.

Problemele relaţionale fiind mereu de actualitate, cercetătorii din diverse discipline s-au preocupat de modul de funcţionare a comunităţii şi a compor­tamentelor puse în joc. Este vorba, în parte, de definirea modului de comuni­care cel mai eficient şi cel mai puţin costisitor ca timp, energie şi … bani.

În ultimii 20 de ani, schimbările produse în abordarea temei comunicării şi a antrenamentului pentru deprinderea abilităţilor sociale au permis elabora­rea a cîtorva principii de bază ale comunicării, recunoscute deja.

Gestionarea stresului

Comportamentul afirmativ este cel mai avantajos comportament în gestionarea stresului. În cazuri similare, vom reacţiona astfel: „Scuzaţi-mă … Cred că nu m-aţi înţeles corect. îmi pare rău!”. Verbalizarea corespunde foar­te exact gîndurilor persoanei şi, astfel, şansele de a găsi înţelegerea, păstrînd în acelaşi timp cea mai bună relaţie posibilă cu interlocutorul, sînt optime.

Cînd o persoană dezvoltă un comportament afirmativ, ea obţine mult mai multe lucruri concrete decît atunci cînd dă dovadă de un comportament agresiv sau inhibat: a cere în mod gentil, politicos, dar ferm este deci foarte profitabil.

La nivel relaţional, consecinţele sînt la fel de bune, pentru că persoanele cu comportament afirmativ sînt considerate mai curînd simpatice, îi fac pe ceilalţi să se simtă degajaţi, dar, în acelaşi timp, ştiu ce vor şi nu cedează.

În fine, subiecţii cu un comportament predominant afirmativ sînt persoa­ne mult mai puţin stresate, depresive sau anxioase.

Odată bine stabilită receptarea, ştim în ce situaţie ne găsim: formulăm o cerere, acceptare, refuz, facem sau primim o critică, un compliment, întreţi­nem o conversaţie. Pentru fiecare dintre aceste situaţii există o abilitate parti­culară şi eficientă care ne permite să-i facem faţă, dar toate comportamentele recomandabile au ca punct comun următorul plan:

A avea o idee precisă şi concretă.

A avea o bună imagine a poziţiei celuilalt.

A te exprima precis şi direct.

A persista, dacă este necesar.

A adapta un comportament nonverbal              (mimica, privirea, volumul,

timbrul şi frecvenţa vocii etc.) la conţinutul mesajului.

A aplica regula celor trei „nu”:

Nu te justifica;

 Nu devia de la subiect;

 Nu explica prea mult.

Cei trei „nu” joacă un rol decisiv în afirmarea de sine. Într-adevăr, justifica­rea duce frecvent la o poziţie defensivă, iar aceasta este cea mai proastă manieră de a te apăra. A devia de la subiect include riscul „de a pierde şirul” subiectului şi de a te risipi. A explica prea mult se transformă în general în justificare.

Cu toţii ne putem crea o „trusă cu instrumente” care să ne ajute să facem faţă diferitelor situaţii relaţionale. Dobîndirea competenţelor sociale alimen­tează sentimentul încrederii în sine şi al siguranţei şi diminuează considerabil stresul. Pentru a stăpîni aceste „instrumente”, este util să ne antrenăm pentru întregul spectru de situaţii.

Există trei tipuri de comportament: inhibat, agresiv şi afirmativ:

Cînd o persoană are un comportament predominant inhibat, obţine puţine lucruri concrete şi suportă efectele hiperprotector şi agresiv. Stresul e frecvent, evoluţia depresivă nu e rară.

Cînd o persoană manifestă un comportament agresiv, obţine mai mul­te lucruri concrete decît dacă ar avea un comportament inhibat. Din punct de vedere relaţional însă conflictele sînt numeroase şi izolarea frecventă. Riscul unor boli cardiovasculare, legat de stresul corespunzător, este mai crescut.

Comportamentul afirmativ permite obţinerea celor mai multe lucruri concrete şi celei mai bune relaţii posibile cu ceilalţi. Este deci comportamen­tul cel mai avantajos în gestionarea stresului. Cînd un subiect este expus la factori de stres relaţionali importanţi, e util să se antreneze în afirmarea de sine, în diverse situaţii.