Pentru că se găseşte peste tot, mita are pretutindeni un nume. Arabii şi mulţi africani îi spun bacşiş. Cuvântul ne este, din păcate, foarte familiar, plasându-ne într-o vecinătate nu tocmai vrednică de admiraţie. Tranziţia nu ne-a făcut să renunţăm la practica bacşişului, ci numai a scos cuvântul din vocabular, înlocuindu-l cu mult mai „respectabila”, omnipotenta şi omniprezenta şpagă. În China, mita se numeşte hongbao; în Kenya, kitu kidogo, iar în Mexico una mordida. Germanii îi spun Schimegeld, iar italienii bustarella. În America, mita se
numeşte cel mai adesea grease, iar britanicii îi spun de-a dreptul mită – bribery.
Indiferent cum s-ar numi, plaga mitei şi a corupţiei, perpetuată de cei care dau şi primesc foloase necuvenite în lumea afacerilor, are un impact mult mai mare decât s-ar crede asupra a milioane de oameni. Plăţile pe sub masă, menite să faciliteze un contract, să accelereze procedurile birocratice ori să înlăture competitorii reprezintă unul dintre „micile secrete murdare” ale lumii. Astăzi, practicile imorale, îndeosebi mita şi corupţia, reprezintă costuri reale de timp, bani şi bunăstare socială, suportate nu numai de către corporaţii şi guverne, ci şi de către indivizi.
Cât de răspândit este fenomenul? Un studiu efectuat la sfârşitul anilor 1990 de către Banca Mondială arată că, din cele 3600 de firme din 69 de ţări care au fost investigate, 40% dădeau mită. În ţările cele mai avansate, procentul nu sare de 15%; în spaţiul ex-sovietic, cifra depăşeşte 60%.
Corupţia afectează negativ dezvoltarea unei ţări în mai multe modalităţi. Reduce creşterea economică, alungă investitorii străini şi canalizează investiţiile, împrumuturile şi fondurile de ajutorare în aşa-numitele „white elephant projects” –
proiecte absurd de grandioase, care aduc imense beneficii potentaţilor care administrează banii, dar care nu sunt de nici un folos populaţiei. În conformitate cu evaluările Băncii Mondiale, corupţia generalizată poate diminua ritmul de creştere al unei ţări cu până la 1% în comparaţie cu alte ţări situate la acelaşi nivel, dar cu o corupţie diminuată. Un studiu al asociaţiei Transparency International arată că fenomenul de creştere a corupţiei de la nivelul din Singapore (considerat foarte scăzut) la nivelul din Mexico (foarte ridicat) echivalează cu creşterea ratei marginale de scont cu circa 20%. Iar cum creşterea cu numai un procent a taxei marginale de scont reduce investiţiile străine cu aproximativ 5%, se poate calcula volumul investiţiilor străine ratate din cauza corupţiei.
Globalizarea face ca economiile naţionale şi corporaţiile să fie tot mai interdependente, astfel încât corupţia dintr-o anumită parte a lumii poate afecta piaţa mondială. De asemenea, corporaţiile multinaţionale au simţit pe propria piele un adevăr dureros: cei care fac afaceri necurate pe plan internaţional nu sunt numai
agenţii corupţiei, ci uneori, şi victimele ei. Corupţia şi administraţia imorală nu afectează numai ţările în curs de dezvoltare. Scandaluri de corupţie sunt frecvente în ţări precum Franţa, Japonia sau Statele Unite. Hans-Ludwig Zackert, fost şef al Biroului Federal de Investigaţii Criminale din Germania, declară: „În pofida faptului că apărătorii guvernului susţin contrariul, corupţia în serviciile publice nu este legată de numai câteva oi negre, ci se petrece cu o frecvenţă alarmantă în Germania.”
La începutul anilor 1990, corupţia a stat la baza creşterii datoriei publice a guvernului italian cu 15%, adică aproximativ 200 miliarde de dolari. Ca urmare a politicii anticorupţie din Italia deceniului ’90, ofertele pentru proiectele publice au scăzut costurile cu 40%. Autorităţile elveţiene estimează că ruşii au dosit în băncile din Ţara Cantoanelor aproximativ 40 miliarde de dolari, jumătate din aceşti bani provenind din activităţi criminale. Sumele sustrase fiscului britanic variază între 200 şi 400 miliarde de lire sterline. Se estimează că aproximativ o treime din averea celor mai bogaţi oameni din lume se află offshore, în paradisuri fiscale, fiind sustrase autorităţilor fiscale din ţările lor de origine (cf. Mitchell, op. cit., p. 28-32).
A da mită înseamnă să oferi, să promiţi ori să dai ceva cu scopul de a influenţa o oficialitate publică în excercitarea îndatoririlor sale oficiale. Mita se oferă şi/sau se pretinde în diferite forme: bani, avantaje pecuniare (precum apartenenţa la un club select sau o bursă de studii pentru copil) sau nonpecuniare (precum o publicitate favorabilă). Într-o estimare prudentă, sumele totale plătite ca mită în afacerile internaţionale se cifrează la 80 miliarde de dolari anual – cam cât estimează ONU că ar fi necesar pentru eradicarea globală a sărăciei din lumea contemporană.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) apreciază că practicile imorale ale guvernelor şi corporaţiilor erodează încrederea publicului în instituţiile politice şi duce la dispreţul faţă de lege. Nu-i de mirare că atât guvernanţii, cât şi opinia publică din ţările în curs de dezvoltare apreciază corupţia ca fiind principalul obstacol al progresului din ţările lor. Şi par să aibă dreptate. Un studiu al Băncii Mondiale, efectuat în 39 de ţări, arată că atunci când nivele ridicate de corupţie se asociază cu o scăzută credibilitate a şpăgilor, rata investiţiilor se reduce la jumătate. O corupţie mai „credibilă” – oferind oarecare garanţii că birocraţii mituiţi îşi vor respecta aranjamentele lor necurate – poate fi mai puţin costisitoare, însă oricum afectează serios rata investiţiilor. Ţările relativ corupte beneficiază de investiţii mai reduse, deoarece se estimează că „taxa de corupţie” sporeşte investiţiile cu 20%.1 Dileme etice în afacerile internaţionale Adevăratele probleme sensibile de etică în afacerile internaţionale sunt altele. Conform punctului nostru de vedere, sunt de discutat din perspectivă etică numai acele decizii şi acţiuni care, deşi toate legale, nu au toate aceeaşi relevanţă şi valoare morală. Agenţii care operează pe piaţa mondială se confruntă cu numeroase dileme de natură etică, ori de câte ori sunt în situaţia de a-şi desfăşura activitatea în conformitate cu legislaţia dintr-o anumită ţară străină, care vine însă mai mult sau mai puţin flagrant în conflict atât cu legile din ţara de origine, cât şi cu setul de valori morale pe care le afirmă o corporaţie în codul său etic. În cele ce urmează vom menţiona foarte succint câteva dintre aceste dileme etice, trecând în revistă şi câteva dintre cele mai frecvent invocate argumente pro şi contra.
