O organizație este un ansamblu de grupuri în interiorul cărora indivizii sunt confruntați cu condiții comune la care reacțiile sunt de regulă colective. Dar și aceste grupuri dezvoltă, în cadrul aceleiași organizații, prin acțiunile lor, un ansamblu de reprezentații și moduri de comportament specifice.
Pe ce baze sunt formate aceste grupuri și de ce dezvoltă ele culturi particulare?
Categoriile socio-profesionale sunt prima sursă emitentă a culturilor de grup din organizație (Sainsaulieu R.)[1]. Anumite categorii (de exemplu, muncitorii) dezvoltă raporturi între colegi bazate pe implicarea afectivă puternică, camaraderie și solidaritate în raporturile cu conducătorii și alte categorii. Cadrele cu studii superioare sunt adesea mai individualiști, pun accent pe autonomia personală și libera confruntare a punctelor de vedere în manieră democratică. Cadrele autodidacte sunt atașate statutului ierarhic și conducerii, circumspecte vis-ă-vis de grupuri și colectiv, dar foarte implicate în relațiile cu colegii. Aceste categorii de culturi depind de condițiile locale și se modifică în timp, chiar dacă există anumite regularități. Acestea sunt produsul raporturilor întreținute de ele cu diferite grupuri din sânul organizației și, în mod particular, de raporturile lor de putere, fiecare grup definindu-se în maniera în care își poate apăra interesele comune.
A doua bază de dezvoltare a culturilor de grup este chiar structura organizației, împărțirea sa pe compartimente distincte, fiecare având misiunea sa specifică. Indivizii care compun aceste compartimente (producție, comercial, serviciul financiar-contabil etc.) sunt cel mai adesea în interacțiune atât cu membrii din compartimentul lor, cât și cu membrii ai altor compartimente; ei fac față unor probleme comune și dezvoltă, pentru a-și îndeplini misiunea, diferite moduri de comportament ce pot diferi de cele ale altor compartimente. Astfel, în aceeași organizație, cei din vânzări pot promova autonomia individuală în cadrul relațiilor interpersonale de altfel intense, în timp ce la cadrele din producție putem observa o respectare strictă a numeroaselor reguli și metode instituite pentru a le controla activitatea, aceștia din urmă promovând relații interpersonale formale și marcate de respectul pozițiilor ierarhice. Aceste diferențe între membrii compartimentelor distincte pot revigora interesele comune ale compartimentelor prin opozițiile și competițiile ce pot apare între compartimente.
Categoriile socio-profesionale și compartimentele sunt două din bazele frecvente ale divizării culturilor de grup. Altele pot apare în funcție de contextul propriu al fiecărei organizații.
Sainsaulieu R., L’identite au travail, Fondation nationale des sciences politiques, 1977, p. 172
