Managementul este în esenţa lui un proces decizional. Atât managerii cât şi marketerii iau decizii, în flux continuu. Unele decizii pot fi rezultatul unor probleme simple de rutină, altele însă pot fi complexe şi pentru elaborarea lor sunt necesare cunoştinţe şi abilităţi deosebite. A lua o decizie înseamnă a alege o variantă dintr-un set care conţine mai multe variante posibile. La limita inferioară, acest set poate conţine două variante posibile de acţiune sau o simplă alegere între da şi nu. La limita superioară, setul poate conţine o infinitate practică de soluţii, pe care mintea omenească cu greu le poate cuprinde. Luarea unei decizii nu înseamnă şi realizarea implicită a unei acţiuni, ci numai determinarea acţiunii respective. Luarea unei decizii este interpretată de unii autori ca un angajament pentru realizarea unei acţiuni, dar acest angajament nu poate avea valoarea unei certitudini.
Procesul decizional se referă la una sau mai multe decizii care se iau într-un anumit context dat, cu scopul de a rezolva o problemă. Deciziile pot fi secvenţiale sau concurente în timp şi convergente spre soluţia problemei. Pentru a se putea realiza un proces decizional sunt necesare şi suficiente următoarele elemente componente: un decident; o problemă de rezolvat; un set de variante posibile pentru soluţie; unul sau mai multe criterii de selectare a variantei de acţiune; una sau mai multe cerinţe sau restricţii, pe care trebuie să le satisfacă soluţia problemei şi un context cognitiv cât mai bine definit.
Decidentul este cel care trebuie să ia decizia. Decidentul este un concept generic, deoarece el poate fi reprezentat de o singură persoană, de un grup de persoane, de întreaga organizaţie sau de întreaga comunitate dintr-o localitate, regiune sau ţară. Fiecare din noi suntem în postura unui decident atunci când luăm o decizie. Managerii şi marketerii sunt puşi în situaţia de luare a deciziilor atât de frecvent, încât putem spune că ei sunt decidenţi profesionişti. Deciziile manageriale sunt deobicei decizii secvenţiale simple care se compun şi se structurează în decizii complexe pe baza unor proceduri formale sau a unor reguli derivate din experienţa proprie a managerilor. Ele reflectă prin conţinutul lor domeniul de activitate al managerului, iar prin anvergură, nivelul ierarhic al acestuia. De exemplu, un manager de resurse umane este interesat să rezolve probleme privind recrutarea unor noi angajaţi, cum ar fi cele de stabilire a criteriilor de selecţie, a conţinutului testelor sau probelor de selecţie, a perioadei de selecţie, a componenţei grupului pentru interviuri, a procedurilor de desfăşurare a interviurilor, a datei de finalizare a acestora şi anunţarea rezultatelor.
Atunci când decidentul este reprezentat printr-un grup de persoane, procesul decizional se complică. În astfel de situaţii este important să se stabilească procedura prin care urmează să se ia decizia. De exemplu, pentru luarea deciziei se poate folosi sistemul de vot şi limita unei majorităţi simple. Pentru problemele foarte importante se poate considera o majoritate de două treimi sau chiar unanimitate. Procedura de luare a deciziei depinde atât de importanţa problemei, cât şi de cultura organizaţională. De exemplu, dacă pentru România este caracteristică procedura de luare a deciziilor prin vot, pentru Japonia este caracteristică procedura de luare a deciziilor prin consens. Interesant este faptul că deşi deciziile prin consens se iau mult mai greu decât cele prin vot, implementarea lor este mult mai eficientă.
Deciziile la nivel de comunitate se iau atunci când se organizează alegeri pentru diferitele structuri administrative sau politice. În primul caz ne referim la alegerile pentru primării şi consilii locale, iar în al doilea caz ne referim la alegerile pentru parlament. De asemenea, se iau decizii la nivel societal atunci când se organizează un referendum. În fiecare din aceste situaţii trebuie să se specifice foarte clar procedura prin care urmează să se realizeze întregul proces decizional.
Problema care urmează a fi rezolvată în cadrul procesului decizional rareori este formulată ca atare. De fapt, prin problemă se înţelege identificarea unei anumite distanţe sau diferenţe între starea actuală a afacerii şi o stare dezirabilă a ei. Formularea problemei presupune deci descrierea acestei distanţe şi orientarea soluţiei spre reducerea sau chiar anularea ei. Obţinerea soluţiei se realizează printr-un proces decizional. Setul de variante sau opţiuni din care se face alegerea trebuie să fie un set finit. În situaţiile în care acesta este, prin natura lucrurilor infinit, se va stabili o limită superioară a numărului de variante şi se va transforma într-un set finit de variante, pentru care se pot aplica procedurile de selecţie. Luarea unei decizii se face pe baza unui criteriu de selecţie sau a mai multor criterii. De obicei, deciziile operaţionale luate de către o singură persoană au la bază un singur criteriu, în timp ce deciziile strategice asistate de calculator au la bază mai multe criterii. Deciziile multicriteriale sunt mult mai complexe decât cele bazate pe un singur criteriu şi presupun o anumită experienţă în alegerea celor mai semnificative criterii, a coeficienţilor de ponderare a lor şi a interpretării rezultatelor finale.
Deciziile pot fi programate sau neprogramate. O decizie programată este o decizie care se ia în mod repetitiv şi care poate fi transformată într-o procedură de rutină. Astfel de decizii sunt caracteristice pentru problemele simple, în care se pot obţine toate informaţiile necesare variantelor de acţiune sau pentru procesele de producţie bine structurate. Deciziile neprogramate sunt caracteristice pentru contexte manageriale dinamice noi, care nu acceptă reproducerea soluţiilor sau folosirea procedurilor de rutină. Dacă deciziile programate sunt frecvent întâlnite în managementul operaţional şi în administraţia publică, deciziile neprogramate se întâlnesc frecvent în mediile de afaceri dinamice, în care se cer soluţii unice şi irepetabile. De aceea, în pregătirea managerilor şi a marketerilor trebuie să se pună accentul nu pe învăţarea unor formule universale de succes, ci pe dezvoltarea unei gândiri creative capabile să genereze soluţii noi.
