În literatura de specialitate managementul public este definit ca fiind acea ştiinţă care „oferă concepte, principii, metode şi tehnici pentru înţelegerea şi perfecţionarea continuă a proceselor de management şi de execuţie din instituţiile publice şi a stilului de management al funcţionarilor publici permanenţi şi/sau aleşi din sectorul public.”[1]
Aceiaşi autoare are în vedere administraţia publică şi procesul administrativ. În acest sens susţine că, “Managementul public trebuie înţeles ca activitatea de conducere a unor organizaţii complexe, care analizează şi dezvoltă teorii specifice conducerii administraţiei publice. El este un model teoretic conceput pentru conducerea activităţilor din administraţie şi pentru organizarea instituţiilor publice”[2].
Într-o altă abordare[3], “managementul public cuprinde întreaga serie de tehnici şi strategii folosite pentru a îndeplini responsabilităţile care revin guvernelor, dar depăşeşte structura serviciilor publice”.[4]
Este pertinentă constatarea autoarei citată mai sus, (Armenia Androniceanu) că “managementul public nu se poate restrânge la studiul managementului doar la nivelul executivului, pentru simplul motiv că fenomenul executiv a devenit altul. În prezent, ţinându-se seama de noile realităţi constituţionale, această noţiune se foloseşte pentru a defini activitatea publică, care nu este nici de legiferare, nici de justiţie şi este realizată de autorităţi cu caracter constituţional, care impulsionează administraţia publică formând conducerea acesteia”.[5]
În consens cu ideile exprimate mai sus, considerăm că, managementul fiscal public trebuie abordat pe două niveluri funcţionale:
– La nivel de vîrf (de decizie cenrală) , cînd se are în vedere sectorul public în întregul său, respectiv activitatea autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul fiscalităţii, din sfera celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă, judecătorească);
– La nivelul instituţiilor executive, dacă se are în vedere organizarea, funcţionarea şi eficientizarea structurală a instituţiilor fiscale, centrale şi locale. În cazul nostru demersul se adresează instituţiilor publice care au atribuţii şi resposabilităţi în funcţionarea optimă şi eficientă a sistemului fiscal.
În acest context, definim managementul fiscal ca fiind, ştiinţa care studiază procesele şi relaţiile de management din domeniul integrat al fiscalităţii, formulează concepte şi principii, reglementează tehnici şi proceduri, menite să asigure organizarea şi funcţionarea eficientă a sistemului fiscal, în toate componentele sale pentru îndeplinirea optimă a funcţiilor finanţelor publice, în regim de putere publică.
[1] Androniceanu A., Management public, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.16
[2] idem, pag. 16
[3] revista “PUMA” publicaţie care apare sub egida Uniunii Europene
[4] Budaus Ditrich, Management public, Universitatea Tubingen, Germania, 1999, p.201
[5] Androniceanu A., op. citată, pag.20
