Managementul, scrie P. Drucker, este o cunoştinţă folositoare ca ingineria sau medicina şi trebuia mai întâi să sedezvolte ca practică. La început având caracter empiric, bazându-se pe intuiţie şi bun simţ,această practică a căoătat valenţele artei şi ştiinţei. Este artă, deoarece se bazează pe valorificarea experienţei acumulate în timp şi este ştiinţă pentru că se fundamentează pe principiile elaborate pe disciplina ştiinţifică a managementului.
Managementul mai este definit ca:
– ansamblul de tehnici de conducere, organizare şi gestionare a organizaţiei şi ansamblul conducătorilor unei organizaţii
– procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi financiare, în vederea realizării scopurilor organizaţiei
– procesul de obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice, în vederea îndeplinirii scopului primar al organizaţiei
– combinaţie între politică şi administraţie, pe de o parte şi oamenii care decid şi supraveghează realizarea obiectivelor proprietarilor firmei, stabilitatea şi creşterea acesteia, pe de altă parte
– dirijarea eficientă a unei activităţi complexe, spre un anumit scop
– actul sau arta de a conduce; utilizarea judicioasă a mijloacelor pentru atingerea scopului; grupul celor ce conduc sau orientează o întreprindere
– activitatea sau arta de a conduce; ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderii
– ansamblul de activităţi de organizare şi conducere în scopul adoptării deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor microeconomice; ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderii
Managementul este procesul complex de coordonare, prin decizii, a efortului unui grup, în vederea realizării efective şi eficiente a obiectivelor prestabilite.
El implică o combinaţie între artă, ştiinţă şi experienţă în planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor orientate spre un anumit scop.
Managementul ca ştiinţă – s-au elaborat legi, metode, instrumente, principii. Este un ansamblu coerent de principii, legi, instrumente, tehnici de lucru, acumulate de-a lungul timpului.
Managementul ca artă – reflectă latura pragmatică a managementului, pentru că scoate în evidenţă abilitatea,talentul managerului de a aplica instrumentele oferite de ştiinţa managementului în diferite situaţii.
Pentru că deciziile se iau în condiţii de mediu dinamic de mare complexitate, ştiinţa managementului pune capăt managementului exclusiv ca artă, specific perioadelor în care deciziile se bazau pe talent, pe experienţă şi uneori pe “metoda încercărilor”, accentuând procesele analitice. Arta managementului este suplimentată progresiv de către ştiinţa. Mai precis, în etapa contemporană există câteva caracteristici ale deciziei care obligă la transformarea managementului din artă în management ca ştiinţă şi artă:
– numărul de variante de rezolvare a problemelor s-a mărit considerabil;
– consecinţele deciziilor sunt mult mai greu de previzionat datorită creşterii incertitudinii;
– costul comiteri de erori a devenit tot mai mare datorită dimensiunilor afacerilor, automatizării şi complicării lanţurilor cauzale potrivit cărora impactul unei erori se poate repercuta asupra mai multor agenţi economici interconectaţi.
