Unul dintre cele mai interesante momente în istoria managementului este reliefat de faptul că, dacă arta şi activitatea de management este veche de milenii, ştiinta managementului este foarte recentă, foarte tânara .Practic, activitatea de management a început în forme simple înca din Comuna Primitivă din perioada constituirii primei structuri comerciale şi economice în timp ce ştiinţa managementului a apărut în ultimul secol al mileniului 2.
Managementul apare ca ştiinţă la începutul secolului XX în America ca raspuns la stringentele necesităţii ale practicii sociale, prin eforturile susţinute de un număr mare de specialişti din întreaga lume. Managementul este abordat, din multiple puncte de vedere, care adesea se deosebesc între ele.Termenul de management provine din limba engleză şi desemnează ştiinţa conducerii organizaţiilor socio-economice. Putem interpreta managementul în una din următoarele 3 ipostaze:
- o ştiinţă – adică un ansamblu coerent şi organizat de cunoştinţe, concepte, principii, metode şi tehnici, prin care se explică în mod sistematic fenomenele şi procesele ce se produc în conducerea organizaţiilor;
- o artă – adică latura sa pragmatică care constă în măiestria managerului de a aplica la realităţile diferitelor situaţii cu rezultate bune şi în condiţii de eficienţă, cunoştinţele ştiinţifice;
- o stare de spirit specifică reflectată de un anumit fel de a vedea, a dori, a căuta şi a accepta progresele.
Din examinarea părerilor diferite, rezultă conţinutul sensibil atribuit ştiintei managementului, fiecare specialist având în vedere doar unele elemente care constituie obiectul acestei ştiinte , neindicand suficient de riguros specificul sau cunoaşterea şi aprofundarea funcţiilor managementului constituie o importanta condiţie pentru cunoaşterea conţinutului,
ştiinţei de a conduce o firma .
Manangementul firmelor rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul lor , în vederea descoperirii legităţiilor şi principiilor care guvernează şi a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici, şi modalităţi de conducere, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii.
,, Managementul financiar este o artă nu o ştiinta exactă, cea ce explică de ce unii oameni sunt capabili sa o facă, iar alţii nu’’, David Davies. (lucrarea: Cibernetica, Editura Ştiintifică, Buc., 1966, pag. 51-The art Of managing finance- Editura MC Graw, Hiil Bok Company).
Creearea conducerii s-a impus din necesitatea coordonării şi dirijării eforturilor colectivităţilor umane pentru realizarea unor obiective comune.
Activitatea de conducere se defineşte ca o activitate complexă ce are drept scop eficientizarea eforturilor oamenilor în procesul muncii. Exercitarea procesului de conducere presupune existenţa unor persoane care efectuează activităţi specifice procesului de mamagement, aceste persoane fiind denumite, manageri.
Cel mai important personaj în exercitarea managementului şi a proceselor de management este managerul.
Există opinii diferite în ceea ce priveşte definirea managerului (cadru de conducere).
P.Drucker consideră că managerii sunt atât ca şi conducătorii propriu-zisi cât şi specialiştii şi alte persoane care pot lua decizii cu influenţă asupra activitaţii intreprinderii, exceptându-i însă pe maiştri.
Managerul este persoana care, în virtutea sarcinilor, competenţelor si
responsabilităţilor circumscrise postului ocupat, exercită procese de management, deci
adoptă decizii şi iniţiază acţiuni prin care influenţează comportamentul decizional şi
operaţional al altor persoane.
În ipostaza de manager se poate afla o persoana, cazul cel frecvent sau un grup de persoane în situaţia organismelor participative de management sau a grupurilor de manageri constituite ad- hoc pentru soluţionarea decizională şi operatională a unei sau unor probleme.
‘’ Managementul există pentru organizaţie. Este servitorul organizaţiei. Orice manager care uită acest lucru va provoca doar daune organizaţiei.’ PETER DRUCKER
În esentă, managerul este o persoană care, în virtutea sarcinilor, competenţelor şi responsabilitatilor circumscrise postului ocupat, exercită procese de management, deci adopta decizii şi initiaza acţiuni prin care influentează comportamentul decizional şi operational al altor persoane.
Având în vedere faptul că afacerile evoluează într-un mediu concurenţial, din ce în ce mai complex, doar managerii care au o pregatire şi prestaţie excepţională, pot asigura existenţa intreprinderii. Pentru a atrage şi reţine astfel de persoane, managerul trebuie sa fie un strateg, totodată, să personifice aspiraţiile specifice ale intreprinderii.O intreprindere, o administraţie, o instituţie de invaţământ, o biblioteca se pot dezvolta, capătând o excelentă reputaţie numai graţie unor colaboratori creativi, competenţi, disponibili ce sunt puşi în valoare de activitatea managerilor, a conducătorilor lor.
Decizia constituie un element esenţial şi un rol important al managementului fiind instrumentul său specific de exprimare cel mai important. Nivelul calitativ al conducerii unei unităţi se manifestă cel mai bine prin deciziile elaborate şi aplicate.
În literatura de specialitate există o mulţime de definiţii pentru decizie. Pe baza datelor oferite de practica decizională, a fost formulată definiţia deciziei astfel:
- decizia este cursul de acţiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective.
- decizia este un act specific speciei umane, cu toate că unii autori de lucrări în domeniul managementului afirmă că deciziile se manifestă şi în regnul animal sau vegetal.
Pentru management, prezintă interes cu prioritate decizia managerială care poate fi definită ca acea decizie care are urmări nemijlocite asupra deciziilor, acţiunilor şi comportamentelor a cel puţin unei alte persoane.
Principalele elemente care deosebesc decizia managerială de cea cotidiană este:
- decizia managerială, care implică intotdeauna cel puţin două persoane: managerul, este cel care decide ăi una sau mai multe persoane,
- executanţi sau cadre de conducere ce participă la aplicarea sau concretizarea deciziei.
De aici rezultă o primă sursă de complexitate şi dificultate superioară a deciziei manageriale în comparaţie cu decizia personală.Decizia managerială are influenţe directe la nivelul grupului, neafectând numai starea,comportamentul, acţiunile şi rezultatele unui singur individ.În conceperea şi realizarea deciziei este necesar să se aibă în vedere caracteristicile privind postul, interesele, pregatirea, motivarea, potenţialul membrilor grupului respectiv. Întotdeauna decizia manageriala determină efecte directe si propagate economice, umane, tehnice, educationale, etc., cel putin la nivelul unui compartiment al firmei.
Funcţiile managementului financiar sunt:
• Previziunea financiară;
• Organizarea financiară;
• Coordonarea financiară;
• Antrenarea pentru realizarea obiectivelor financiare ale firmei;
• Controlul şi evaluarea atingerii obiectivelor şi performantelor financiare stabilite.
Previziunea financiară –prima funcţie a procesului de management reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de către managerii firmei şi de către colaboratorii lor în scopul stabilirii obiectivelor strategice ale firmei, precum şi a resurselor financiare necesare pentru atingerea lor.
Previziunea financiară este o componentă a previziunii generale a firmei, îi completează şi concretizează politica financiară.
Aceasta specificitate rezultă dintr-o serie de situaţii distincte dintre care menţionam doar următoarele:
– resursele financiare reclamate şi profitul, corelate cu creşterea valorii firmei, au în general, rol de parametri determinanţi pentru a defini şi alege un obiectiv sau altul al dezvoltării firmei, deci al politicii generale a firmei;
– asigurarea resurselor financiare, a profitului, a echilibrului între cheltuieli şi venituri şi între plăţi şi încasări şi creşterea valorii firmei, se fac prin metode, tehnici şi proceduri specifice.
Previziunea financiară are doua componente distincte:
– în prima fază este o prelungire şi o concretizare a previziunii de ansamblu a firmei, prelungire care reprezintă, în fapt, cuantificarea în resurse financiare necesare realizării programelor firmei: produse, servicii, stocuri, investiţii, cercetare, rezerve de risc, toate cuantificate şi evaluate cu ajutorul indicatorilor de sinteză şi de performantă: cifra de afaceri, costuri-profit, încasări, împrumuturi, plăţi;
– sarcina specialistului în previziunea financiară e să propună selecţia obiectivelor în funcţie de sursele de finanţare (proprii ale firmei şi/sau împrumutate), alegere care, prin abilitatea sa, poate aduce avantaje considerabile pe planul profitabilităţii activităţii firmei, în mod deosebit prin: asigurarea finanţării obiectivelor cele mai performante ca profit şi piaţă; apelarea la sursele de finanţare cele mai ieftine; valorificarea profitabilă, temporară a resurselor financiare proprii disponibile; programarea utilizării cu eficienţş maximă a resurselor financiare proprii şi împrumutate, apelând la metode de analiză şi control adecvate.
Această proiecţie financiară se realizează utilizându-se indicatori de performanţă adecvaţi privind activitatea firmei, cu ajutorul cărora se dimensionează atât necesarul de resurse financiare, cât şi profitul.
Funcţia de organizare desemnează ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se stabilesc şi delimiteaza procesele de munca fizică si intelectuală şi componentele lor (mişcări, timpi, operaţii,lucrări,sarcini etc),precum si gruparea acestora pe posturi, formaţii de muncă,compartimente şi atribuirea lor personalului corespunzator anumitor criterii manageriale,economice,tehnice şi sociale,în vederea realizării în cât mai bune condiţii a obiectivelor previzionate.
Concepută pentru a putea oferi forma concretă de desfaşurare a funcţiilor firmei, organizarea este remarcabilă prin caracterul ei concret.Partea vizibilă a organizării are un caracter formal si arată cum sunt repartizaţi oamenii pe posturi,cum sunt grupate posturile în compartimente ,birouri,servicii,secţii şi aşa mai departe,plasate într-o verticală a ierarhiilor sau o orizontală a cooperărilor.Aspectul formal al organizării se explică prin ordonarea componentelor structurale cu ajutorul unor norme,reglementari şi documente care emană sub forma unor decizii manageriale de la nivelul superior al organizaţiei.
Partea nevazută a organizării are un caracter informal si arată cum se grupează oamenii în cadrul structurilor formale, ca urmare a relaţiilor spontane şi flexibile care se realizează între ei in procesul muncii.Natura exactă a interacţiunilor dintre membrii structurii informale,uneori chiar scopurile în care se constituie aceste grupuri nu sunt foarte clare şi nici specificate in vreun mod.
Pentru realizarea funcţiei de organizare, managerul trebuie să aibă abilitatea de a combina raţional resursele umane, materiale, informaţionale şi financiare,la nivelul locurilor de muncă, compartimentelor şi organizaţiei în ansamblul său astfel încat efectul sinergetic al acestora să fie maxim. Tendinţa în firmele moderne este, de a exercita organizarea într-o viziune suplă si flexibilă, urmărind diminuarea dimensiunii aparatelor manageriale si cresterea eficacitatii acestora.
Funcţia de coordonare constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi actiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale,in cadrul previziunilor şi sistemului organizatoric stabilite anterior.
Coordonarea este funcţia managementului mai puţin formalizată, ce
depinde într-o masură decisivă de latura umană a potenţialului managerilor, de nivelul de pregatire al acestora, de realismul obiectivelor şi de stilul de management. Realizarea coordonării la un nivel calitativ superior conferă activităţilor organizaţiei o pronunţată supleţe, flexibilitate, adaptabilitate şi creativitate.
Funcţia de antrenare încorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul firmei să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate,pe baza luării în considerare a factorilor care îl motivează.
Managerul îşi demonstrează talentul, mai ales prin desfăşurarea unei
antrenări eficace, care constă în adecvarea motivaţiilor la caracteristicile fiecărui salariat,
eliminând abordarea nivelatorie, standardizată, ce “stimulează” neimplicare, efort minim,
ineficienţă. Calitatea antrenării, care trebuie sa fie complexă, diferenţiată şi graduală,
condiţionează concretizarea eficientă a celorlalte funcţii manageriale.
Funcţia de evaluare-control poate fi definită ca ansamblul proceselor prin care performanţele firmei,subsistemelor şi componenţilor acesteia,sunt masurate şi comparate cu obiectivele şi standardele stabilite initial,în vederea eliminării deficienţelor constatate şi integrării abaterilor pozitive.
Funcţia de previziune constă în ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei-societate comerciala sau regie autonomă-şi componentelor sale,precum şi resursele şi principalele mijloace necesare realizării lor.
