Termenul de „stres” este o adaptare în limba română a cuvântului englezesc „stress”. Acest cuvânt a apărut în limba engleză medievală în formă de distress, care la rândul lui provenea din vechiul cuvânt franţuzesc „destresse” a fi sub apăsare sau o presiune.
Vorbitorii limbii engleze, cu timpul au început să folosească cuvântul „stress”, fără a pierde originalul „distress”. Pentru ei, ambele sunt expresii curente în engleza modernă, prima expresie „stress” face referire la „tensiune” sau „presiune”, uneori în sens negativ, alteori în sens pozitiv – şi a doua expresie „distress” exprimă o situaţie de durere psihică, suferinţă sau nelinişte, totdeauna în sens negativ.
În limba noastră, termenul stres este folosit doar cu nuanţă negativă. Exemplu: „sunt atât de stresat” nu poate avea conotaţie pozitivă „sunt stresat că totul merge bine”. În general acest termen este menţionat pentru a indica o stare emoţională, atât de intensivă, care împiedică realizarea sarcinilor.
Stresul însoţeşte orice activitate, în care omul este implicat, aceasta ca rezultantă posibilă a unui conflict, ce poate fi generat de activitatea în sine şi cel care o prestează.
Totuşi, există şi un tip de activitate trofică mobilizatoare, cu efect pozitiv, cu stresul, dar care a fost mai puţin studiat. Cele mai multe cercetări şi-au centrat atenţia asupra distresului, adică stres cu efecte negative asupra individului, organizaţiei.
Ion Anghel defineşte stresul ocupaţional: „un fenomen multidimensional reflectat în răspunsurile psihofiziologice ale individului într-o anumită situaţie de muncă manifestată prin dezechilibru dintre solicitările impuse de muncă şi capacitatea obiectivă sau doar subiectivă a omului de a face faţă”. Stresul ocupaţional este calitatea percepţiei negative, care are ca rezultat un coping inadecvat la sursele de stres şi are consecinţe negative mentale şi psihice ale sănătăţii individului.
