Cultura consta intr-un pattern, explicit si implicit in acelasi timp, al si pentru un comportament invatat si transmis prin simboluri, constituite in achizitii distincte ale grupurilor umane, incluzand intruchiparea inartefacte; grija esentiala a culturii se indreapta inspre ideile traditionale si, in special, inspre valorile atasate acestora; sistemul cultural poate, pe de o parte, fi considerat producator de actiuni, pe de alta parte conditioneaza componentele unei viitoare actiuni
Cultura … este o caracteristica a tuturor organizatiilor prin care, in acelasi timp, sunt exprimate individualitatea si unicitatea. Cultura intr-o organizatie exprima o configuratie unica a normelor, valorilor, convingerilor, cailor de comportament precum si altele ce caracterizeaza maniera in care grupurile si indivizii le combina pentru a obtine un anumit lucru, comportament. Nespecificitatea unei organizatii particulare este in stransa legatura cu istoria si caracteristicile sale, constituindu-se ca rezultat al deciziilor si managementului trecut. Aceasta se manifesta in comportamentele populare, in ideologii diferite ale membrilor ca si in alegerile strategice realizate de organizatie ca intreg. Individualitatea sau diferentierea culturala a unei organizatii se obtine in urma unui exercitiu, mai mult sau mai putin constant de alegeri, in toate sectiunile si la toate nivelurile … Caracterul alegerii intr-o organizatie reprezinta una din cele mai importante manifestari ale culturii organizationale
Dimensiunile verticale sunt exemplificate in formularea si adoptarea politicilor organizatiei, programelor, procedurilor si practicilor ce reprezinta valorile si strategiile de baza ce compun organizatia ca intreg – impunerea comportamentului de suprafata, in functionarea de zi cu zi a organizatiei.
Aparitia notiunii de cultura a produs multe confuzii. Din aceasta cauza, cultura organizationala a fost definita in mai multe moduri. De cele mai multe ori se pastreaza genul proxim, dar diferenta specifica este data de rezultatele cercetarilor efectuate de diversi autori. Aceste definitii sunt de cele mai multe ori vagi iar continutul lor este de cele mai multe ori lipsit de semnificatie sau contin un grad inalt de generalitate. Aceasta confuzie este data si de nenumaratele laturi din care este privita cultura organizationala. Antropologia, sociologia, psihologia au incercat sa-si impuna definitiile operationale proprii, problemele aparand in momentul in care se incerca intelegerea din alte puncte de vedere – moment in care o definitie elaborata din punct de vedere antropologic devenea neclara din punct de vedere sociologic sau psihologic. Specialistii ce se ocupau de comportamentul organizational precum si de psihologia ocupationala au preferat sa considere cultura organizationala ca o asa zisa “apa murdara” decat sa incerce sa clarifice conceptul cultural organizational.
Cateva definitii scurte oferite de-a lungul timpului au fost urmatoarele:
Cultura este cea mai buna cale pentru a incerca sa intelegem ceea ce se intampla in organizatie. (Bowers & Seashore 1966)
Cultura este un sistem de reguli informale care ii fac pe oameni sa actioneze in cea mai mare parte a timpului. (Deal & Kennedy 1982)
Cultura poate fi definita acum ca: (a) pattern al insusirilor de baza, (b) inventate, descoperite sau dezvoltate de un grup dat, (c) invatate pentru a face fata problemelor de adaptare externa si integrare interna, (d) care au fost pregatite destul de bine pentru a fi considerate valide si, in cele din urma (e) pentru a fi invatate si de noii membrii (f) in mod corect pentru a intelege, gandi si simti in functie de problemele tuturor. (Schein 1990: 110)
Organizatiile sunt grupuri de oameni care îsi organizează si coordonează
activitatea în vederea realizării unor finalităŃi relativ clar formulate ca obiective
(întreprinderile economice, partidele politice,şcolile, institutile de cercetare, armata,
spitalele). Desprinderea lentă a oamenilor din animalitate este determinată de organizarea
legăturilor dintre primele fiintegânditoare, capabile să realizeze prin propria lor acŃiune,
alte obiecte decât cele existente în natură. Pe de altă parte, fiecare om fiinŃează de la
începutul vieŃii sale într-o multitudine de organizaŃii coexistente sau succesive (familia,
şcoala, sistemul professional etc).
Organizatiile sunt considerate sisteme deschise: orice este relationat cu orice
altceva în grade diferite de reciprocitate si tensiune. Organizatia preia resurse (inputs), le
prelucreaza (proceses) ,obtine rezultate (outputs) utilizabile altundeva în afara ei si, astfel,
interactioneaza cu sisteme mai cuprinzatoare, operand într-un mediu dat. Faptul că în
societatea contemporană muncaşi cei care muncesc sunt tot mai mult controlaŃi de
organizaŃii, care au subordonat intereselor lor importante, resurse socialeşi materiale,
face ca rolul organizaŃiilor să crească considerabil.
Organizatiile au aparut din intersectarea strategiilor de actiune colectiva cu
abilitatile individuale agregate. In conditiile în care eficienta muncii individuale a devenit
tot mai dependenta de rezultatele activitatii specializate a altora, de necesitatea procurarii
si prelucrarii de informatii multiple, de implicarea în tranzactii sau negocieri
diversificate, datorita extensiei si diviziunii persoanelor si activitatilor din acelasi
domeniu, organizarea si conducerea au devenit obiective ale reflectiei si actiunii
individuale si comunitare.
Performantele unei societãti depind de gradul si modul sãu de organizare, pentru
ca acestea, la rândul lor, sã fie influentate de institutii si constrângeri institutionale, adicã
de regulile care reglementeazã relatiile dintre oameni si distributia drepturilor de
proprietate. Implicatia este simplã: pentru a atinge performante înalte în dezvoltare este
nevoie nu numai de resurse naturale, tehnice si umane, ci si de forme eficiente de
organizare si conducere. De la sfârsitul secolului al XIX-lea si mai ales în secolul XX,
organizatia rationalã de tip instrumental – legal s-a rãspândit în toate domeniile de
activitate, migrând din industrie în educatie, sãnãtate, culturã sau protectie socialã, pentru
a consacra acelasi tip de organizare si de organizatie. Societatea a devenit treptat o
societate a organizatiilor, iar persoanei umane individuale i se cerea cu insistentã sã se
afirme ca “om organizational”, adica sa apartina si sa lucreze în organizatii,sa îsi
determine cursurile propriilor actiuni prin mecanisme de organizare si conducere, sa se
integreze în, sa participe la si sa beneficieze de functionarea diverselor organizatii
economice, politice, culturale.
Rationalitatea unicã a început a fi înlocuitã cu rationalitãtile multiple, iar
organizarea bazatã pe structura unicã si universalã de organizatie a trebuit sã facã loc
unor noi alternative. Trãind într-o societate în tranzitie, observãm cum apar si opereazã
noi institutii în economie, politicã sau culturã, dar mai ales cât de inertiale sunt formele
trecute de organizare si conducere a productiei, distributiei sau consumului.
Construite fiind pe ideea de distantare si despãrtire sistematicã fatã de ceea ce
reprezintã obisnuitul, norma, familiarul, confortabilul (fie cã acestea se referã la produse,
servicii, abilitãti, procese sau relatii sociale si chiar la organizatiile însesi), organizatia se
constituie ca o sursã generatoare de tensiuni la nivelul comunitãtilor si al societãtilor în
care functioneazã. Organizatiile sunt astfel surse si forme ale schimbãrii sau inovãrii
sociale.Întrucât .cultura. (sistemul de norme si valori) a organizatiei este determinatã de
misiunea pe care o are de îndeplinit si nu de comunitatea în care este aceasta îndeplinitã,
tocmai prin mijlocirea propriei culturi, organizatia va transcende comunitatea. Dacã se va
produce o ciocnire între valorile comunitãtii si cele ale organizatiei va triumfa cultura
organizatiei. Dacã nu s-ar întâmpla asa ar însemna cã organizatia nu-si poate îndeplini
misiunea si deci nu-si va putea aduce propria contributie socialã în sprijinul comunitãtii si
al societãtii, o contributie de care depind însã toti membrii ei. Importanta, dominanta si
puterea organizatiei prin raportare la alte institutii sociale sunt date tocmai de capacitatea
acesteia de a induce schimbarea prin actiune.
