Sistemul tradiţional de management al organizaţiilor se baza pe relaţii de dependenţă manager/şef – subaltern. De aceea, atunci când se pune problema redistribuirii puterii în organizaţie, şefii se tem că subalternii vor deveni independenţi şi că ei, şefii, îşi vor pierde puterea şi rolurile actuale. Această temere provine din ignorarea conţinutului corect al empowerment-ului.
Empowerment-ul reprezintă un sistem de valori din cadrul culturii organizaţionale, pe baza căruia se stabileşte oficial modul de distribuire a puterii şi a autorităţii în cadrul unui grup, prin oferirea de responsabilităţi, simultan cu crearea unor oportunităţi de asumare a acestora.
Aria de acoperire a termenului de empowerment este mai largă decât sensul tradiţional al delegării, deoarece angajaţilor implicaţi le revine un rol activ (sunt incluse în aspectele empowerment-ului şi responsabilizarea, implicarea totală, puterea de a acţiona).
Este vizată o echilibrare a libertăţii individuale cu controlul exercitat de manageri. Se pune astfel problema recunoaşterii clare şi publice a faptului că fiecare salariat nu este doar un simplu executant, ci un factor decizional competent.
Pentru implementarea şi dezvoltarea empowerment-ului (care nu trebuie să fie văzut ca un scop în sine, ci doar ca mijloc) este necesară o schimbare profundă a culturii organizaţionale. Demersul are succes în măsura în care sunt respectate câteva principii: managerii implicaţi trebuie să conştientizeze în prealabil importanţa, utilitatea şi necesitatea schimbării; empowerment-ul trebuie corelat cu viziunea, valorile, politicile şi strategiile organizaţiei; noul mod de organizare a muncii trebuie să aibă în centrul ei echipa; toate mijloacele de realizare a empowerment-ului trebuie să fie luate în considerare şi transmise tuturor salariaţilor.
Avantajul oferit de empowerment constă în faptul că permite instaurarea unei atmosfere mobilizatoare, favorizând sentimentele de apartenenţă şi de iniţiativă. Fiecare salariat are, astfel, ocazia să înţeleagă rolul său în organizaţie şi să-şi coreleze obiectivele personale cu cele ale organizaţiei.
