Domeniile managementului bancar

Pot fi evidenţiate două compartimente mari ale managementului bancar:

• gestiunea activităţii economico – financiare a a băncii (managementul financiar);
• dirijarea cu personalul băncii.

Însă privind prin prisma domeniilor primordiale, esenţiale în care se afirmă atribuţiile acestuia, poate fi configurată în mod desfăşurat structura managementului pe opt domenii principale:

1. managementul lichidităţii
2. managementul activelor
3. managemen­tul pasivelor
4. managementul capitalului
5. managementul performanţelor
6. managementul riscurilor
7. managementul relaţiilor umane
8. managementul pieţei.
9. Managementul lichidităţii. Preocuparea prioritară a băncii rezidă în
   asigurarea numerarului necesar (lichiditatea) pentru a plăti deponenţii când
   există ieşiri de depozite (retrageri), şi în acest sens banca trebuie să dispună
   de active lichide sau de posibilităţi ieftine de procurare a acestora.

Managementul lichidităţii evidenţiază importanţa rezervelor minime obligatorii şi deţinerea de către bănci a unor rezerve suplimentare în vederea evitării costurilor generate de lipsa de lichiditate.

In condiţiile în care banca nu dispune de lichiditate, aceasta poate apela la patru căi de evitare a ilichidităţii:

1. împrumuturi pe piaţa interbancară;
2. vânzarea de titluri financiare;
3. angajarea de împrumuturi la Banca Centrală;
4. diminuarea creditelor (împrumuturilor acordate), utilizând în acest sens două metode:

• eliminarea împrumuturilor restante sau ne-reînnoirea împrumutărilor
  scadente;
• vânzarea împrumuturilor către alte bănci.

1. Managementul activelor, concretizat în acordarea de împrumuturi
   care să ofere siguranţa restituirii şi în diversificarea portofoliului de acţiuni pe
   care banca le deţine. Maximizarea profitului prin managementul activelor
   presupune simultan din partea băncii să acorde împrumuturi generatoare de
   venituri înalte şi să reducă riscurile aferente prin constituirea de provizioane,
   şi în acest sens banca dispune de patru modalităţi fundamentale:
   1. identificarea şi selectarea creditelor sigure, pe termen lung şi cu rate
      înalte ale dobânzii;
   2. cumpărarea de titluri financiare care generează venituri înalte şi
      riscuri joase;
   3. reducerea riscurilor asociate portofoliului activelor, prin diversificare;
   4. administrarea lichidităţii activelor.
   5. Managementul pasivelor are ca obiectiv obţinerea de fonduri cu
      cât mai joase. Acest domeniu al managementului bancar s-a extins odată cu expansiunea pieţelor împrumuturilor pe o zi şi a certificatelor de depozit negociabile, precum şi a altor instrumente financiar inovative. Flexibilizarea managementului pasivelor a modificat structura portofoliului acestora, orientând totodată băncile spre promovarea creditelor generatoare de venituri înalte.
   6. Managementul capitalului vizează, necesarul de capital propriu pe
      care băncile trebuie să-1 deţină, din trei raţiuni: evitarea falimentarii băncii;
      maximizarea venitului acţionarilor, echilibrarea între siguranţa investiţiei
      acţionarilor şi mărimea  veniturilor acestora.   Importanţa dimensionării
      adecvate a capitalului bancar pentru asigurarea stabilităţii sistemului bancar în
      ansamblu a determinat autorităţile monetare să stabilească normative, prin
      care să reglementeze dimensiunea şi structura capitalului bancar.
   7. Managementul riscurilor bancare, bazat pe axioma activităţilor
      bancare, care afirmă că maximizarea profitului implică o expunere la riscuri
      înalte. Asumarea riscurilor de către bănci presupune respectarea regulilor
      prudenţiale de către acestea, echilibrarea între dimensiunea profitului şi
      deschiderea băncii către risc, acceptarea pierderilor în condiţiile neafectării
      situaţiilor financiare, menţinerea imaginii atractive a băncii.

Relaţia profit – risc devine esenţială în adoptarea deciziilor bancare, evidenţiindu-se în acest sens trei tipuri de management bancar:

• managementul agresiv, caracterizat prin maximizarea profitului prin
  politici de penetrare a pieţei şi eliminare a concurenţei în condiţiile asumării
  unor riscuri înalte;
• managementul moderat, caracterizat prin conservarea nivelului
  profitului prin politici ce vizează menţinerea poziţiei băncii pe piaţă în
  condiţiile evitării angajamentelor riscante;
• managementul prudent, centrat pe minimizarea riscurilor prin politici ce vizează eliminarea pierderilor, reducerea cheltuielilor şi strategii restrictive de creditare.

1. Managementul performanţelor, puternic intersectat cu celelalte domenii ale managementului bancar, calitatea acestora contribuind şi reflec-Sându-se în performanţele bancare. Componentele esenţiale ale acestui domeniu sunt:

• analiza şi evaluarea performanţelor, pe baza situaţiei financiare, ufiiizând indicatori de rentabilitate, randament, solvabilitate etc, precum şi norme şi standarde de comparaţie;
• planificarea strategică  şi   politica  performanţelor  bancare  prin: localizarea corectă a centrelor furnizoare de performanţă;
• organizarea performanţelor bancare pe verigi şi nivele, vizând atât profitabilitatea, cât şi costurile bancare.

1. Managementul resurselor umane, pornind de la premisa că resursele umane în bănci constituie vectorul fundamental al succesului; în acest sens, selectarea, pregătirea, promovarea şi motivarea personalului reprezintă instrumentele esenţiale ale managementului, concretizate şi operaţionalizate în planificarea personalului, administrarea salariilor şi a premiilor, instruirea profesională, relaţiile interpersonale etc.
2. Managementul pieţei, care trebuie să asigure cunoaşterea cerinţelor pieţei de către bănci, respectiv ale clienţilor, organizarea adecvată a distribuirii produselor, adecvarea structurii produselor şi serviciilor bancare, promovarea şi configurarea structurilor de rate ale dobânzii care să consolideze piaţa proprie.

Marketingul bancar, prin instrumentele şi tehnicile utilizate, prin distribuirea corelativă către interioritatea băncii şi mediul acesteia, constituie componenta esenţială a managementului pieţei.

Pentru a avea performanţe managementul trebuie să aibă în vedere următoarele elemente:

1. Un sistem de informaţii competitiv;
2. Selecţia pieţelor şi produselor potrivite;
3. Recompensarea personalului băncii în funcţie de performanţe;
4. Cunoaşterea tehnicilor şi instrumentelor financiare;
5. Gestionarea financiară bună;
6. Elaborarea de strategii echilibrate, pornind de la performanţele anterioare.

Conţinutul de bază al managementului bancar se manifestă în câteva direcţii  mari de activitate:

• Planificarea generală pune pe picior de comparaţie scopurile, sfera şi rezultatele activităţii cu resursele utilizate şi cheltuielile efectuate. Ea cuprinde  toate compartimentele băncii şi este destinată înţelegerii de către personal a obiectivelor generale, strategiei şi tacticii realizării lor.
• Analiza este orientată spre evaluarea rezultatelor băncii în ansamblu şi pe direcţii de activitate cum ar fi portofoliul de credite, portofoliul investiţional, suficienţa capitalului, marja procentuală etc. În rezultat banca va fi în stare să depisteze tendinţele pozitive şi negative în evoluţia băncii şi să elaboreze un plan corecţional.
• Reglementările interne vin să asigure respectarea de către bancă a prevederilor actelor reglatorii, emise de autoritatea bancară centrală.
• Controlul în bancă se divizează în extern, efectuat de autoritatea bancară centrală şi auditori independenţi şi intern(foarte important), orientat spre formarea unui sistem eficient de depistare a lacunelor şi deficienţelor de activitate şi a înlăturării lor.