Implicarea salariaţilor în problemele legate de dezvoltarea organizaţiei reprezintă un factor motivator de primă mână. Un al doilea, cu impact la fel de puternic, este promovarea muncii în echipă, în general şi a echipelor menite să identifice căi de creştere a calităţii muncii, în special. După cum ne asigură Harrington H. James şi Harrington S. James (2000, p. 204), numărul organizaţiilor care au echipe cu sarcini legate de calitatea producţiei şi care cuprind mai mult de 25% din totalul salariaţilor este semnificativ: 59% în Canada, 81% în Germania, 64% în Japonia şi 51% în Statele Unite ale Americii.
În opinia lui Jean-Franşois Leroy (2001, p. 428), echipa este „o entitate cunoscută de o organizaţie, formată de un grup permanent sau de lungă durată, alcătuit din persoane interdependente care urmăresc unul sau mai multe obiective comune, într-un context constrângător“. În acelaşi loc, autorul citează şi abordarea conceptuală a lui Katzenbach şi Smith, conform cărora „echipa este constituită dintr-un număr restrâns de persoane având competenţe complementare, angajate într-un proiect şi obiective comune şi care adoptă un demers comun, considerându-se solidar responsabile“.
Abordările prezentate ne permit să dezvoltăm aspectele care definesc o echipă. Astfel, prin complementaritate înţelegem calificările profesionale şi tehnice diferite, care permit concertarea eforturilor, dar şi deschiderea umană reciprocă şi capacitatea de a fi empatic, de a intra în relaţii cu alţi indivizi, atitudinea binevoitoare şi aptitudinea de a lucra într-un colectiv.
Prin proiectul echipei se înţelege nu atât sarcina realizării unui produs anume cât, mai ales, întemeierea şi acceptarea condiţiilor pentru o cooperare de lungă durată, plină de sens, dătătoare de satisfacţii. Membrii echipei consideră că, fiind stabilite cerinţele cooperării, proiectul echipei va conduce la realizări imediate, la performanţă şi la recompense. Efortul construcţiei şi menţinerii unei echipe este dat de nevoia indivizilor de asociere şi de apartenenţă în vederea satisfacerii unor scopuri personale. Aderarea la grup are loc ca urmare a percepţiei similarităţii opiniilor despre oameni, lume, viaţă şi
organizaţii. Solidaritatea în asumarea responsabilităţii vine dintr-o bună suprapunere între obiectivele individuale şi cele colective.
Ca un corolar, definiţia lui Hogg (apud Leroy, 2001, p. 429) uneşte caracteristicile surprinse în prezentarea anterioară: „echipa cuprinde două sau mai multe persoane, conştiente de interdependenţa lor pozitivă, ce se străduiesc să atingă scopuri împărtăşite, aflate în interacţiune în urmărirea acestor scopuri, conştiente de cine este sau nu este membru al echipei, asumându-şi roluri sau funcţii specifice în acţiune; echipa şi, prin urmare, participarea membrilor ei au o durată limitată de viaţă“.
În opinia lui Katzenbach „un grup de lucru se sprijină înainte de toate pe contribuţiile individuale ale membrilor săi, a căror sumă conduce la realizarea grupului. Dimpotrivă, o echipă tinde să amplifice colectiv impactul a ceea ce ar aduce fiecare membru dacă ar lucra singur, pentru a realiza ceea ce numim «un produs al lucrului colectiv»“ (ibid., p. 430).
Membrii echipelor trebuie să aibă disponibilitatea de a-şi exprima opinii, de a participa activ, de a face exerciţiul gândirii creatoare. Ei trebuie să ştie a-i asculta cu răbdare pe ceilalţi, a evita amplificarea conflictelor, dar a recunoşte că ele au cauze reale şi că merită a le pune în discuţie cu calm şi, nu în ultimul rând, de a fi responsabili pentru acţiunile lor individuale şi colective. Echipele nu sunt soluţia pentru oricare tip de activitate, nu întotdeauna „întregul înseamnă mai mult decât suma parţilor“, „echipele nu sunt un panaceu pentru organizaţii“ (ibid., p. 11), dar existenţa lor reprezintă infrastructura care poate conduce la obţinerea performanţei.
Coeziunea este liantul unei echipe, fiind crucială pentru o bună funcţionare a acesteia. Membrii unei echipe coezive îşi acordă mai multă atenţie unul altuia şi manifestă afecţiune mutuală. În plus, coeziunea creşte gradul de conformare la norme. Interesul echipei este vizat în armonie cu interesele personale. „Relaţia între coeziunea unei echipe şi performanţă este mai mult corelaţională decât cauzală“ (Hendrikse, 2003, p. 92). Coeziunea se creează prin formarea şi oferirea unei identităţi echipei, prin concentrarea asupra similarităţilor între membrii ei şi prin succesul ei.
Succesul unei echipe este garantat de încrederea fiecărui membru în integritatea celorlalţi. Încrederea poate fi bazată pe familiaritate, similaritate sau pe reţele sociale şi reprezintă o orientare pozitivă faţă de cineva în lipsa vreunui indiciu negativ. Absenţa încrederii poate submina orice tip de activitate. Încrederea dintre membrii echipei se bazează pe experienţele anterioare sau pe înţelegerea interselor, motivaţiilor şi ideilor celuilorlalţi şi reprezintă siguranţa că aceştia îşi vor onora angajamentele.
