Publicat în

Elemente de gestiune a resurselor umane

La nivelul organizaţiei se poate interveni asupra culturii şi prin intermediul unor elemente de gestiune a resurselor umane: previziunea necesarului de personal; recrutarea şi selecţia cadrelor; integrarea personalului; promovarea personalului şi gestiunea carierei; principiile şi sistemele de gestiune a personalului. Previziunea necesarului de personal

Încadrarea cu personal este de importanţă strategică şi este indispensabil săfie planificată chiar dacă este vorba de promovare internă (angajaţii rămân fideli unei întreprinderi în care  ştiu că au  şanse de promovare). De la încadrarea cu personal pornesc scopurile, mijloacele şi procedurile de recrutare, de evoluţie şi de gestiune a personalului. În primul rând, trebuie cunoscute în mod real cantitatea şi

calitatea resurselor umane existente. În ce domenii potenţialul uman este bun sau slab? De ce potenţial o să dispunem  peste cinci  ani? Care este diferenţa între situaţia existentă şi necesarul în viitor şi ce măsuri trebuie luate. Previziunea necesarului  trebuie să se facă în  raport cu nevoile strategice şi culturale, dar  şi în funcţie de potenţialul  şi performanţele profesionale ale

resurselor umane existente  şi necesare. Alte aspecte precum vârsta, interesul,

dorinţe, cerere şi ofertă pot fi luate, de asemenea, în considerare.

 

Recrutarea şi selecţia cadrelor

    În măsura în care este posibil, este bine să se apeleze la recrutarea internă

şi numai când aceasta nu este posibilă vom apela la recrutarea externă. Bunii

colaboratori nu pot fi achiziţionaţi decât într-o proporţie limitată. Dacă se va gândiManagementul şi cultura organizaţiilor la nivel micro şi macroeconomic 

pe termen lung, se va putea realiza o selecţie din vreme; a creşte şi a avansa într-o

întreprindere oferă o bază solidă de  motivaţie  şi încredere. Cadrele recrutate din

interior oferă avantajul de a fi deja familiarizate  cu cultura propriei întreprinderi.

  Din păcate există adesea bariere care împiedică promovarea internă.

Prin selecţia cadrelor întreprinderea pune bazele viitorului său. În acest domeniu este dificil să se revină asupra unor erori deja  comise. Arthur Rock, celebrul fondator al McDonald’s, recunoaşte gândindu-se la trecut că: “practic  toate greşelile pe care le-am făcut au venit de  la faptul că mi-am ales greşit colaboratorii”. Trebuie alocat  mult timp, lucru care adesea nu se face, pentru a

determina de ce oameni avem nevoie, ţinând cont de contextul strategic şi cultural,

ar trebui făcută în final o alegere nu neapărat a candidatului remarcabil, ci a aceluia

care se potriveşte cel mai bine culturii existente şi strategiei dorite. Ce calităţi trebuie să aibă o persoană selectată: o motivaţie globală şi pe termen lung; un bun contact cu angajaţii şi dispoziţia de a lucra în echipă;  o deschidere către aspectele culturale;  aptitudini de comunicare;

o bună înţelegere a societăţii  şi a mediului în care acţionează întreprinderea.

  La acestea  se adaugă bineînţeles exigenţe specifice, legate de poziţia

 întreprinderii, şi care trebuie definite înainte de a începe cercetările.

Foarte important în alegerea viitorului personal este să se aloce timp pentru

aceasta, pentru posturile cheie chiar directorul general ar trebui să-şi rezerve ceva

timp pentru a vedea dacă persoanele respective se pot integra în “familia

întreprinderii”. Alegerea nu  ţine cont numai de  aptitudinile tehnice, ci  şi de

caracterul  şi starea de spirit a persoanei. Reciproc, cultura şi mentalitatea

întreprinderii trebuie arătate candidatului cu deschidere şi realism.

 

Integrarea personalului

   Primele experienţe în sânul întreprinderii marchează pe orice nou colaborator.  Primirea lui în organizaţie poate fi privită atât la nivel informal (valorile, reacţiile  şi comportamentele pe care le observă), cât  şi formal (dacă se  organizează primirea sub forma unei luări în primire sau există ceva anume  organizat pentru ca noul venit să fie prezentat grupului cu care va colabora).

  În cadrul organizaţiei Tandem, de exemplu, orice  nou venit primeşte o

carte a fondatorului Jim Trybig, în care sunt expuse convingerile fundamentale ale

întreprinderii.  În cazul unei primiri la locul de muncă prezintă o importanţă particulară

următoarele puncte:  un program concret de adaptare la post, definit în  funcţie de nevoile

individuale, cu o persoană care să fie responsabilă de integrarea noului  venit; Cultura organizaţiei şi managementul  superiori ierarhici care  să consacre din timpul lor (conversaţii

personale, urmărire pe parcurs, disponibilitate constantă) propunând noilor veniţi perfecţionări care să-i stimuleze;  superiori care în mod constant judecă, discută, recompensează;

încurajarea activă a criticilor, propunerilor şi luărilor în consideraţie;  dezbateri asupra normelor şi legilor implicite ale întreprinderii;  punerea accentului pe valorile utilizate.

 

Promovarea personalului şi gestiunea carierei

     Nu sunt rare cazurile în care o întreprindere este părăsită pentru că nu se  întrevede nici un curs  de perfecţionare, nici o posibilitate de promovare. Schimbările ce pot interveni pe parcurs pot constitui, de asemenea, o posibilitate de formare continuă (managementul proiectelor, rotaţia posturilor, delegarea  de responsabilităţi suplimentare, lărgirea competenţelor, perfecţionări în străinătate). Formarea continuă ar trebui să se realizeze în funcţie de  strategie  şi decultură, sensibilizând angajaţii prin discuţii despre cultura întreprinderii lor încadrul unor seminarii speciale. Principiile  şi sistemele de gestiune a  personalului trebuie să realizeze  o concordanţă între scopurile  şi valorile personale ale indivizilor  şi nevoile întreprinderii. Principiile de gestiune trebuie să regleze şi faciliteze colaborarea între conducători şi angajaţi. Comportamentul uman este complex şi fluctuant şi de aceea principiile  şi sistemele pot să îl direcţioneze. Spre exemplu, sistemul de

recompense trebuie să se alinieze valorilor strategice şi culturale dorite. Din ce în ce mai mult compartimentul de personal va deveni o politică de personal axată pe valori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *